Mister O

Capitolul 3

Împărțim o felie de tort de ciocolata.

Da, știu cu ce seamănă chestia asta.

Seamănă a întâlnire.

Dar nu e. Pir și simplu, feliile de la cafeneaua asta sunt uriașe. N-ai nici o seansa sa mănânci una de unul singur dacă n-ai fost cumva născut cu doua compartimente stomacale pentru desert. Îmi plac deserturile, dar n-am decât un stomac.

Oricum, internii nu se pune problema de așa ceva. O cunosc pe Harper parca de-o vesnicie, fiindcă de atâta timp e Spencer prietenul mei cel mai bun. Am mers toți trei la același liceu, dar Harper e cu trei ani mai mică ca mine, așa ca nu e ca și cum mi-o frecăm cu stânga cu gândul la ea când eu eram in an terminal și ea boboc. Pe atunci nu mă gandeam niciodată la ea in felu ăsta.

Și oricum, eu sunt dreptaci.

In fine, acum, ca ne apropriem amundoi de treizeci de ani și locuim in New York City, din când in când ne mai petrecem timpul împreuna. Poate și mai mult de când Spencer s-a logodit; acum e mult mai puțin posibil. Uneori, eu și Harper mergem la film in weekend, iar in ultimul timp statul alături de ea in cinema îmi distrage total atenția de la film.

Hai sa spunem lucrurilor pe nume: Harper nu e sexy gen majoretă. Nu e sexy gen manechin Victoria's Secret.

E genul ăla de excentrică sexy. Tocilara sexy. Genul de sexy la care fantazeaza pasionații de jocuri video. Face kickboxing ca sa se mențină in forma, participa foarte competitiv la jocurile noastre de softball sis tie foarte bine din ce casa ar face parte la Hogwarts. E o Astropuf și da, mi se pare supersexy ca n-a ales Ochi-de-Șoim sau Cercetașii cum face de obicei toată lumea, ci a ales casa cunoscuta pentru loialitate.

Și mai e și magician, sa mor eu! Asta e meseria ei. Gacica-și plătește facturile din iuțeală mâinii și neatenția sepctatorului.

Asta-i cam cea mai sexy profesie din lume — mai sexy decât cea de barman, decât cea de manechin, decât cea de star rock. Poate nu mai sexy decât cea de bibliotecara, totuși.

Jur ca pana acum câteva luni nu aveam asemenea gânduri. Pana intr-o zi din vara trecută, când m-a rugat s-o ajut sa se răzbune pe frate-său pentru o chestie pe care i-o făcuse cu ani in urma. Ca sa i-o plătească, ne-am prefăcut ca ne-o punem in timpul antrenamentului de softball.

Eu mi-am scos cămașă, ea și-a trecut mâinile in jos pe pieptul meu, iar restul e istorie. In ziua aia, in Central Park, cele 99,99 de procente ale creierului meu au început sa se gândească la ea in felul acesta.

Uitai care-i treaba: sunt bărbat. Chiar e atât de simplu. Nu suntem complicați și oricine încerca sa ne scoată de complecși mănâncă rahat. Nu ca n-am fi capabili de sentimente evoluate, emoții și toate bălăriile alea. Dar când e vorba de femei, nu e nevoie de prea mult ca sa ni se aprindă sau sa ni se stingă beculetul.

In cazul lui Harper, in ziua aceia mi s-a aprins ditamai farul.

Fac eforturi ca sa mă concentrez la conversația usoara cu ea, înlocuit sa trec in revista tipurile de lenjerie intimă pe care le-ar purta in clipa asta, mai ales ca văd un milimetru de bretea neagră satinata la marginea puloverului ei cu anchior. Mă străduiesc sa nu-mi imaginez cum arată restul acelui veșmânt sexy.

Prea târziu. Mi-l imaginez chiar acum și văd in mintea mea cum dantela ii imbraciseaza carnea, iar aia e o minunăție de imagine. Dar acum trebuie sa mă concentrez la discuție.

Arăt spre tortul in care săpam amundoi cu furculițele:
— Pe o scara de la unu la zece, ce nota ai da tortului acestuia?

Cu furculița oprită in aer, se uita fic in tavan.