Capitolul 5

73 1 0
                                    



Harper rotește brațul drept în spate, îl proiectează într-un arc în față și lansează bila de patru kile roz-bombon. Într-o linie dreaptă pur și simplu superbă, bila gonește pe pista luminată de becuri bâlbâit oare argintii, iar eu îmi țin respirația până pocnește trei popice.

Nu-mi place deloc să fac asta, dar mă rog în gând că asta să fie toată paguba.

Dar nu e. Încă două popice se clatină și apoi capitulează.

Ghinion. Încă trei se răstoarnă, iar apoi una din ele le lovește și pe ultimele două.

Și toate sunt la podea.

Harper își aruncă brațele-n aer și lovește cu pumnul în aer. A doua e lovitură perfect în seara asta, pe lângă una care a lăsat doar o popica în picioare. Futu-i, futu-i, futu-i. Echipa e periculos de aproape de a înfrânge echipa lui Gino.Mă uit la el pe furiș. Are brațele incrucișate la piept, buzele formează o dungă subțire ca la mari decât el, iar din ochi i-au mai rămas doar două fante. Cocoțat pe scaunul portocaliu din plastic de lângă ecranul cu scorurile, îmi aruncă o scurtă uitătură urîtă, de parcă e vina mea că am lăsat-o să doboare toate popicele dintr-o lovitură. Serena își face apariția, iar El zâmbește vesel când i-ai pune mâna pe umăr și șoptește ceva. Probabil că e amintește să zâmbească pentru fotograful companiei, din moment ce urmează să posteze pozele astea pe contul de Instagram al postului lui Comedy Nation.

Îmi îndrept din nou atenția spre Harper. Ochii ei albaștri sclipesc și sunt plin de vioiniciune, ia da e teribil de încântată de ceva anume. Se îndreaptă spre mine ca să ia o noua bila. N-ar trebui să fiu surprins că e as la popice. Pun pariu că rupe tot și la biliard. Probabil că la darts nimerește centru țintei de fiecare dată. La naiba, sunt aproape sigur că poate schimbat și în gură un cauciuc.

Ei, aia e o imagine a dracului de ațâțătoare.

Of, futu-i.

Proastă idee am avut să mă apuc de speculat în legătură cu talentele ei la reparat mașini, fiindcă în timp ce se îndreaptă te întorci spre mine, mintea mea dansează o imagine a lui Harper în ro le mecanic auto, roșcata și senzuala, îmbrăcată in blugi tăiați superscurti și un maieu alb întins peste piept, cu dare sexy de unsoare pe picioare. Nu știu de ce, dar femeile au obligația sa poarte blugi super scurți in orice fantezie cu gagici pe post de mecanici auto. Face parte din regulamentul bărbaților și nu poți sa te abați de la el. Nu ca mi-as dori. Regula exista dintr-un MiniTV bine întemeiat: ținuta e a dracului de excitanta.

— M-ai văzut? întreabă, Strălucind de bucurie.

Mă iau în brațe ca să sărbătorim victoria, iar eu alung rapid fantezia apărută din neant, ca să nu fie chiar așa de evident că în clipa asta mi se școala din cauza ei. Dar acum pe bune, ar arăta al naibii de bine meșterit la motorul meu.

Ironia e că nici măcar n-am mașina.

— Nu mi-ai spus că ești campioană la bowling, șoptesc din colțul gurii în timp ce o iau și eu în brațe.

Fiindcă... Hei, bine, ea a început și am o senzație fantastică s-o simt așa, cuibărită în mine.

— Neee, Nu sunt chiar așa de bună, spune dezlipi induse de mine și punând astfel capăt acelui scurt moment intim.

Îi arunc pieziș o privire insistentă în timp ce ea se uită la mașinăria care huruie și scoate bilele de bowling adunate de pe piste.

— A fost a doua ta lovitură de punctaj maxim pe seara asta, îi amintesc. Ești o mică escroacă. Ai ținut pentru tine acest mic detaliu.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Feb 26, 2019 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Mister OUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum