Inaltarea lumii Ramas a fost destul de usoara, doar am combinat modelele de locunte din celelalte dimensiuni si am adus cateva creaturi din lumile vizitate. Cerul de un roz deschis precum petalele de cires Chinezesc era umplut de o multitudine de nori pufosi ca vata de zahar. Cladirea princiala sau mai bine zis cladirile, diferea de la zona la zona, iar pentru a ajunge acolo trebua sa treci print-un portal ce semana cu un geam oval, colorat si plutitor.
Pentru a fi posibil sa avem grija de fiecare particica din Ramas, Lilith venise cu idea de a crea niste creturi zburatoare, niste ochi uriasi care puteau supraveghia locuitorii. Toate specimele aduse si create aveau un simbol pe umarul stand, care le bloca amintirile (daca aveau) din alte dimensiuni si stiau ca au alti creatori inafara de noi trei, iar singurii care puteau comunica ei erau cei cu un rang foarte mare.
Dupa o luna de la crearea locurilor principale, se depusera 9 reguli extrem de importante, iar daca erau incalcate, cei implicati erau pedepsiti prin metode care difereau de la regula la regula.
1. Toate crimele, razboaiele si jafurile sunt interzise în această lume.
2.Toate conflictele din aceasta lume vor fi rezolvate prin jocuri.
3. In cadrul jocurilor, fiecare va putea paria orice, numai sa fie considerat egal de catre participanti.
4. Partea contestata are dreptul sa decida regulile.
5. Orice pariuri facute în conformitate cu promisiunile trebuie să fie acceptate.
6. În numele lui Dumnezeu, regulile anterioare nu pot fi niciodată schimbate.
7. Nu uita sa te distrezi.
8. Intalnirea cu un suprem inafara lumii era constant supravegiata.
9. Toti suntem egali indiferent de specie, intelect sau forta fizica.-Hei Rox, chiar crezi ca ideia cu regulile va functiona?
-Orice s-ar intampla a 5-a regula nu poate fi incalcata, deoarece acel simbol de pe umar le controleaza mintea ca pe niste jucarii.
-Te-ai schimbat foarte mult. De cand a aparut lumea asta tu nu mai esti aceiasi.
-Ce vrei sa spui? Eu sunt eu, mereu am fost asa.
-Eu cred ca ai o mica problema cu...
-Taci! Nici o data nu m-am simtit mai bine. De cand este Max un zeu, eu simt cum imi curge puterea print vene si vreau mult mai mult
-Ai grija sa nu ti se urce prea mult la cap. Max are o multime de planuri si tu esti doar un pion. Cand va termina cu tine, te va arunca ca pe un gunoi in foc.
-Nimeni nu imi zice mie ce sa fac. Nimeni, m-ai auzit nimeni!
-Bine, cum spui tu, dar sa nu vi la mine plangand.Dupa chinul facut la constuirea minunatului Ramas, am hotarat sa revin la forma umana si sa ma relaxez asa cum o faceam in cu mult timp in urma. Urmatoarea zi, dimineata primisem un cadou de o persoana intitulata W. In timp ce despachetam cu grija ma lovise un miros puternic de putred. In pachet gasisem o mana feminida si un bilet:
"Unul dus, mai sunt un milion".Singurul lucru pe care il putram face era sa tin secret pentru a nu crea panica. A doua zi primisem o bucata de coada de peste si desigur un bilet: "Unu cate unu, mortii te saluta".
Ne mai suportand am hotarat sa fac mai bine panica generala decat sa mai primesc lucruru asemanatoare, dar in zadar. I cea de-a treia zi primisem o inima de cenusie, iar pe bilet era scris:
"Oricat vei incerca, sange se va varsa".Dupa primirea celui de-al patrulea colet in care se afla o aripa si biletul:
"Picatura, picatura, uite pata cum se aduna", am hotarat sa ma mult la un locuitor din etajul 3, zona semi oamenilor.Din a cincea zi incepusera sa apara desene ciudate pe toate drumurile existente, unele cladiri si paduri au fost arse, apa era contaminata, iar adevarata tinta eram eu. De cand provocasem panica, abia daca au ramas cativa linistiti la casele lor. O mare parte din ei au reusit sa se intoarca in lumile lor originale. Depresia si frica crescuse incat parul mi se albise, cand aparea cate un atac de panica simteam ca nu pot sa mai respir. Nopti nedormite, zile trecute fara sa imi arat fata si mereu cu gandul ce va urma.
Venise dimineata, venise ce dea 6 zi alafuri de o mica poezie:
"Ding..dong, ding..dong
Colopotelul suna,
Tu acuma vei urma
In a saptea luna.
Ding..dong, ding..dong
Sangele e in aer,
Si puterea de la tine
In curand va fi a mea."In urmatorul moment m-am dus cu toata viteva posibila in incaperea in care se aflau toate obiectele colectate, dar disparusera.
-Unde..unde..unde sunt!!!
-Inca un bilet.
-Sper sa ma ajute cu ceva.
•Bietul de tine chiar crezi ca o sa ti le las si stiu ca vei incerca sa scapi cu portale si ghici ce, nu mai functioneaza-W
-Cine e nemercul asta de W.
-Ma duc sub insula, daaa ma duc sub insula!
-Sigur nu ma va gasi!
Abia ajunsesem la usa cand, deodata, simtisem cum ma atinse ceva rece pe spate.
-Asta e cumva sange?
-Da dragul meu Xirix, tia fost dor de mine?
-Roxy? De ce?
-In primul rand eu sunt Lilith, fica mortii si in al doilea rand vreau putere. Dupa ce am vazut cat de usor ai devenit un zeu si cat de obsedat ai fost, am hotarat sa devin mai puterca decat tine si toti zeii la un loc.
-Am fost obsedat, dar nu am omorat ca sa primesc puterea.
-Stai jos si relaxeazate, generator mic ce esti. Cat timp ai fost concentrat la perfectiunea Ramasului, eu am citit toata ciudatenia de carte gasita de mine.
-Ce ar spune fratele tau de asta?
-Frate...ce frate? Te referi la galeata mea cu vopsea?
-T..t..ttt..tu esti un monstru!
-Multumesc de compliment. Si am un mic cadou pentru tine.
-Ce fel de cadou?
-Cutitul asta!!Vedeam cum o balta de sange ma inconjura, vedeam cum cutitul cu care am fost taiat, disparea intr-o ceata densa si alba. Inchisesem pentru o secunda ochii pentru a incerca sa uit, iar cand i-am deschis am realizat ca sunt la mine camera. Am fugit la oglinda sa vad cum arat, iar prin surprinderea mea eram ca nou, nu era nici o cicatrice pe gat, nu aveam vreub fir de par alb sau de alta culoare, nu aveam simboluri pe corp sau orice alt ceva. Ma uitasem pe telefon era ora 6:46 13.07.2018, mai era o saptamana pana la invitatia lui Alex sau mai bine zis ziua cand am facut incantatia si am intrat pentru prima oara in Onix.
-Max, esti bine ma nebunule.
-Ma simnt mai bine ca niciodata.
-Cum de am nimerit sa fim frati.
-Mai taci Alyson.
-Ciudatule!
-Aha cum spui tu. Hei spune lui mama ca plec sa ma plimb.
-Nu imi pasa!Odata ajuns la cladirea parasita de care zicea Alex, imi dadusem doua palme mintale si am intrat in ea. Dupa cateva minute de numarat panze de paianjen si soareci, gasisem cartea, cartea mortii. Langa ea se aflau inca cateva carti si niste tot felul de lucruri cars nu le puteam sistinge din cauza prafului si pentru ca eram curios si nu vroiam sa risc le-am aruncat ingeanta pe care o luasem cu mine si am plecat. Dupa vreo doua ore m-am intors in casa si am inceput sa torn niste benzina pe jos pe care am aprins-o cu una din lumanarile de acolo.
Acum, dupa ce am luat totul de la zero, va zi 3 lucruri foarte importante:
1. Aproape orice e legat de supranatural/paranormal este real.
2. Obsesia este cel puternic sentiment
3. Sa n-ai incredere in nimeni.
CITEȘTI
Overlord Legends
ParanormalSa iti propuna Satana un pact e pericolos, dar daca tu ii propui o intelegere...totul se va schimba. Daca este bine sau nu, vom afla in curand😈 ______________________________________________