ME and YOU

MICHAEL

    Simt că o iau razna. Totul în jurul meu pare complicat, numai întrebări fără răspuns.
   Rebecca e o ființă destul de dificilă, greu de înțeles și niciodată nu știe ce simte. Cu toate astea, o plac, în toți acești ani în care nu am vorbit unul cu celălalt, a ajuns să fie în gândurile mele. A ajuns să fie în acel loc în care nimeni nu a pătruns, în acel loc pe care eu îl numesc suflet.
    Acum câteva minute se certa cu fosta mea iubită, de ce oare? Îi pasă de mine? Simte ceva pentru mine? Un amalgam de întrebări îmi bulversează gândurile în acest moment, iar răspunsurile sunt la ea. Un drum lung și plin de obstacole am să parcurg doar pentru niște amărâte de răspunsuri.

   Intru în clasă, îmi arunc ghiozdanul pe bancă și mă așez pe scaun. Simt că îmi explodează capul, iar zgomotul din clasă accentuează durerea.

   - Michael, ești atent la oră?

   - Ă, da. Da sunt.

   - Bine, atunci răspunde la întrebare, zice profa.

   - Puteți repeta întrebarea?

   - Ce este propanona?

   - Ăm...Doamna, știți...am nevoie până la baie, îmi este rău.

   - Bine, du-te, dar aștept răspunsul după ce te întorci.

   Mă bucur că am scăpat. Ea așteaptă răspunsul, dar nu știe că nu mai intru la oră. Oricum, la ce folosește propanona? Nu mă va ajuta în viață, deci e o pierdere de timp.

   - De fapt, dacă vrei să scapi de oja aia neagră de pe unghii ai nevoie de propanonă. Mai exact, acetonă, adaugă Rebecca.

   - Nu trebuie să mai gândesc cu voce tare, zic eu chicotind. Dar tu ce faci aici? Nu ai oră?

   - Ba da, doar că m-a sunat mama și a trebuit să răspund. Tu de ce nu ești la oră?

   - Ghicește, zic eu zâmbind.

   - Te-a întrebat cumva profesoara ce este propanona și nu ai știut?

   - Cum de știi?

   - E evident, doar ce-ai spus că nu mai intri la ea la oră și că acetona nu te ajută în viață. Nu e vina mea că preferi să gândești cu voce tare.

   - Da...Vrei să te aștept după ore să mergem împreună acasă?

   - Nu te așteaptă frumoasa ta iubită?

   - Nu e iubita mea.

   - Cum zici tu, eu mă întorc la oră. Ne mai vedem, zice Rebecca băgându-și telefonul în buzunar.

    De ce trebuie să fie așa? Adică îmi dau toată silința să vadă că țin la ea, iar ea nu vede asta! Ar trebui să ies mai mult în evidență, dar cum să fac asta? Nu mi-a mai plăcut de altă fată până acum și o să fie mai greu. Să îi iau un buchet de flori? Nu, e prea direct. Să îi cânt ceva? Nu, va crede că sunt sensibil. Să o scot la cină? Hmm...sună frumos, iar daca o fac, o fac în stilul meu, în casa mea din copac. Iar după ce o să mâncăm o să ne uităm la stele. Sigur îi va plăcea.

   - Ce frumos e afară, zic eu admirând picăturile de ploaie ce alunecau ușor pe geam.

   - Credeam că numai eu ador ploaia.

   - Cine ești? zic eu puțin speriat de felul în care a apărut.

   - Scuze, greșeala mea. Mă numesc Anne, sunt nouă pe aici.

   - Eu sunt Michael, îmi poți spune Mich.

   - Îmi poți prezenta și mie acest liceu? Încă nu am găsit pe nimeni să o facă și mă gândeam că tu ai putea.

   - E un liceu plin de ratați. Așa...acum trebuie să plec. Sper că te-am ajutat.

   - Merci...cred, zice Anne uitându-se pe orar.

    S-a sunat în sfârșit și o aștept pe Rebecca în fața școlii. Încep să cred că nu vrea să o conduc acasă, dar merită să încerc. O văd alergând spre mine, cred că a pățit ceva.

   - Hei, scuze că te-am făcut să aștepți, zice ea gâfâind.

   - Nu-i nimic, nu-ți face griji. Cum ți-a fost ziua?

   - Se putea și mai bine, dar tu? întreabă ea prinzându-și părul.

   - A mea e nasoală, cum fiecare zi de altfel.

   - Nu mai spune asta. Sigur ți s-a întâmplat ceva frumos azi.

   - Da, mi s-a întâmplat.

   - Și vezi? De ce spui că ai o zi proastă?

   - Cum zic eu mereu, it's not a bad day, it's just a bad life.

   - Viața ți-o faci tu singur. Dacă ai înceta să fumezi, să bei, să nu mai chiulești și să te porți frumos, atunci ai avea o viață frumoasă.

   - Încă nu a apărut nimeni ca să-mi facă viața mai frumoasă, zic eu trăgând din țigară.

   - Va apărea cineva, o să vezi, îmi zice ea zâmbind.

   - Sunt în stare să mă schimb pentru o persoană.

   - Știi, nu trebuie să te schimbi, cine te iubește, te iubește așa cum ești tu.

   - Fata pe care o plac e total difeită față de mine, și daca nu mă voi schimba, risc să o pierd.

   - Fă ce crezi tu că e mai bine, zice ea lovindu-mă ușor peste umăr.

   - Am ajuns, eu o să mai stau puțin în fața blocului să termin țigara. Ne mai vedem.

   - Bine, vezi ce faci.

     E în fața mea, la câțiva centimetri de buzele mele. Are niște ochi superbi, sclipitori și mari, iar fața ei fină și albă ca laptele nu face decât să o plac și mai mult. O iau de mâna caldă și mă apropii de ea, ușor, iar apoi o iau în brațe. Deja nu mai văd nimic în jurul meu, nu mă mai gândesc la nimic, doar la ea. Ea e centrul Universului meu.