𝘴𝘦𝘤𝘰𝘯𝘥𝘴 𝘰𝘧 𝘦𝘮𝘰𝘵𝘪𝘰𝘯 → 𝔂𝓸𝓸𝓷𝓶𝓲𝓷

1.Artistul face artă

Mă așezasem comod pe canapeaua mea cea alba de mii de euro din mijlocul sufrageriei, când am auzit niște batăi ritmate în ușa. La început nu stiam cine era, dar mi-am dat seama dupa râsetele infundate si enervante din spatele uși, ca erau doar cei doi fraieri de prieteni pe care îi mai am.

-Dar cum de ați ghicit ca fix de voi doi aveam eu chef acum, le zic intr-un mod sarcastic cănd deschid ușa

-Eh haide, stiam ca ești singur si deprimat, asa ca ne-am gândit sa îti aducem ceva de băut.

De la spatele său scoate o sticla mare de vin de o culoare roșie superbă.Este vinul meu preferat, dar la cum arată fețele lor, cred ca au băut si înainte să vina aici cel putin două sticle.

-Hoseok, Namjoon, stiți ca nu vă urăsc chiar așa de tare, nu? zic eu holbându-mă la acea sticla de vin din mâna lui Namjoon.

Cei doi râd ca doi armăsari în calduri si se arunca cu tot avântul pe canapeaua mea cea scumpa.
"Dăcă imi vărsați vin pe ea vă omor", mi-am zis eu, mi-e prea greu sa am incredere în pampălăi aștia doi, chiar daca or fi ei rapperi faimoși, tot doi cretini au rămas.

Namjoon se duce direct la bucătărie să aducă trei pahare, cunoaște locul ăsta așa bine, de parcă ar fi casa lui. Mie frică sa nu ma trezesc intr-o zi cu el in mijlocul casei zicându-mi că si-a făcut si el o cheie să intre când vrea. Adică suntem prieteni, dar dacă ar face vreodata una ca asta, l-aș calca in picioare, nu mi-ar pasa nici de fani lui, atâta timp cat imi invadezi intimitatea pentru mine nu mai exiști.

-Dar unde e cățelușul tău, nu ne-a lătrat deloc când am bătut la ușă, spune Hoseok putin surprins.

-Probabil doarme, doar nu vrei să se trezeasca la fiecare dobitoc care bate la ușa, spun eu amuzat de mine însumi.

-Te crezi așa de genial, dar câinele tau nici nu are nume de băiat, Holly, cine dracu' pune numele asta unui câine.

Prefer sa nu ma iau la cearta cu el pentru ca pare ca a băut prea mult si nu am cum să ma răzbun le el in starea asta, plus că vorbele lui nu au nici un sens. În schimb mă gandesc sa-i raspund.

-Dacă e să o luăm așa, cine dracu' îsi pune numele de rapper "HOPE" , de parcă tu chiar ai incerca sa aduci oamenilor speranță in viață.

-Asta ti-a dat-o bine, n-ai ce sa zici, zice Namjoon ducând paharul la gura inclinând pentru triumful meu.

Îmi beau paharul de vin pe care mi l-a turnat amicul meu, apoi mai cer incă unul.

-Stai, pianul ala negru si lucios a fost tot timpul acolo când am trecut noi pe aici, nu l-am mai văzut, a intrebat Hoseok curios

-Dacă stau să ma gândesc, nici eu nu l-am mai văzut, spune Namjoon aproape adromit.

-Asta pentru ca e nou, mint eu.

Adevarul este că il țin mereu acoperit cand vine cineva la mine si nimeni nu îl observă, însă acum m-au luat pe nepregatite si am uitat sa il ascund. De obicei cânt la pian seara, cand toata lumea doarme si nimeni nu ma aude, e modul meu prin care sa ma detașez de lumea asta ciudata si lipsita de omenie. Când degetele mele ating clapele, nimic din jurul meu nu mai conteaza, o alta lumea se creaza in jurul meu si rămân captiv in ea cat timp îmi doresc. Aș renunta la rap pentru pian insa nu as avea nici un viitor din asta, asa ca ma rezum la aceasta cariera.

-Nu stiam ca stii sa cânți la pian, spune Hoseok uimit, terminandu-si paharul cu numarul 3 de vin.

Cât mai pot oamenii ăștia sa bea, recunosc ca nici eu nu spun nu vinului, insa stiu când să ma opresc.

-Nu vrei să ne cânti si noua ceva? Intreaba Namjoon amortit de la bautura

-Cred ca ati bait prea mult, e timpul sa merge-ti acasa, le raspund eu

Pianul este un obiect personal si nu voi cânta niciodată de făță cu altcineva, iar ei trebuie sa inteleaga asta.

-De ce te superi asa, e doar un cantec, in fine, trebuie sa mergem acasa, maine avem de inregistrat la studio.

Namjoon si Hoseok se ridica de pe canapea, sprijinindu-se unul de celalat, pana la usa.

Nu pot să-i urăsc, sunt bețivi si cretini, dar sunt amuzanti si ma scot din starea mea euforica, îi pot considera prieteni si am incredere în ei.

Acum, ma intorc la pianul meu, deoarece artistul face artă si nu pot lua pauza de la arta mea. De ceva timp mă gândesc să scot un al doilea album ca să prindă la public, insa sunt in pană de idei.

Când imi intind degetele peste clape, aud soneria telefonul care a ramas langa sticla de vin goala.
"De ce toată lumea mă intrerupe azi", tip eu, auzindu-se in toata casa.

Pe ecranul telefonului aparea un număr necunoscut insa prefer sa nu raspund, s-ar putea să fie mama sau tata sau chiar sora-mea care nici nu stiu daca face 15 sau 16 ani. Am decis acum doi ani sa rup orice legatura cu ei ca sa mă concetrez la cariera mea si la albumul care a avut un succes impresionant.

Nu neg faptul ca imi e dor de ei, insa asta e decizia mea, chiar daca poate multi m-ar judeca, managerul meu e de acord cu asta si ma sustine.

Casa de discuri cu care am semnat are mari asteptari de la mine si nu o pot dezamagi, nici pe fani mei, deoarece ei nu m-ar ierta, insa parinti o sa ma ierte, cu greu, dar o sa ma ierte.

Inchid telefonul si îl arunc cât vad cu ochi, nici nu imi pasa daca s-a spart, nu e ca si cum nu imi pot permite alt Iphone.

Mă așez comod in fața pianului,imi incălzesc degetele apoi zic "E timpul ca artistul sa facă arta..."

___________________

Sper sa va placa ideea mea de carte, nu am mai scris de mult timp si cred ca mi-am imbunatatit stilul de a scrie, urmatoarele capitole vor fi mai intresante.