𝘴𝘦𝘤𝘰𝘯𝘥𝘴 𝘰𝘧 𝘦𝘮𝘰𝘵𝘪𝘰𝘯 → 𝔂𝓸𝓸𝓷𝓶𝓲𝓷

8.Privește lumea de sus

In ultimele zile am fost foarte agitat, m-am gandit numai la familia mea. In ultimii doi m-am indepartat de ei si asta a fost cel mai greu lucru pentru mine. Mi-am da seama ce este cu adevarat important pe lumea asta, nu faima si banii te fac fericit cu adevarat, ci persoanele dragi tie. Imi pare rau ca mi-a trebuit atata timp incat sa-mi dau seama, insa daca nu era o anune persoana care sa imi arate acest lucru, poate nici acum nu gandeam asa.

Acea persoana este chiar aici, in scaunul din dreapta mea, foarte nerabdator si entuzismat, asteptand sa decoleze avionul. Zambetul lui copilaresc îi face si pe ceilalti sa se bucure, emana atata energie pozitiva acest baiat, ar trebui sa mai fur si eu de la el.

-Este primul meu zbor cu avionul, abia astept sa decolam si sa vad lumea de sus, spune acesta uitandu-se pe geamul avionului

-Imi amintesc si eu primul meu zbor, trebuia sa plec in Los Angeles, am cantat pe strada ca sa imi strang bani pentru bilet, se intoarce catre mine si ma asculta atent, credeam ca voi ajunge cineva acolo, insa se pare ca tot in tara mea am ramas

-Dar ai ajuns cineva Yoongi, nu doar un cantaret faimos, dar si om minunat, contureaza acele cuvinte cu un zambet cald

Se intoarce catre geam, era acaparat de fiecare obiect pe care il vedea, iar eu eram atent la el. Avea mana pe scaunul meu, voiam sa i-o cuprind insa cand sa il ating, se anunta ca va decola avionul. Isi trage mana repede si isi aseaza centura, era atat de vesel, parca mergeam in spatiu nu in Japonia.

Peste cateva minute avionul decoleaza, îi vad reactia lui Jimin si ranjesc involuntar. Era atat de adorabil, fata de restul persoanelor plictisitoare din acel avion, el se evidentia intr-un mod unic, fara sa isi dea seama. Nici nu ma mai gandeam la gijile mele zilnice, ma bucuram de fericirea lui. Acele secunde de buna dispozitie, ma linisteau si ma faceau sa imi doresc si mai mult sa am parte de ele.

-Wow, Yoongi, e atat de frumos, spune el privind cum ne departam de sol, pare un vis, sper ca nu visez, nu-i asa? intraba el uitandu-se rugator in ochii mei

-Nu Jimin, nu visezi, il linistesc eu. As fi vrut sa-l iau in brate si sa-l strang la piept, insa scaunele si centurile alea afurisite ma impiedicau. Macar de as fi putu opri timpul in loc, as fi facut-o, chiar si pentru foarte scurt timp.

Jung este un manager minunat, m-a lasat sa il iau pe Jimin cu mine, insa pentru asta nu m-a lasat sa vin cu avionul privat, m-a timis cu unul normal, ceea ce nu ma detanjeaza. La scurt timp dupa ce am decolat, in avion s-a pus melodia mea, probabil stewartdesele ma recunosteau, deoarece le tot vedeam dandu-si coate una alteia. Ma deranjeaza acest tip de comportament, sau pozele pe ascuns, cateodata prefer sa fiu invizibil, urasc sa ma recunoasca lumea. Il vedeam insa pe Jimin ca da din cap si se juca cu degetele pe ritmul muzicii, nu l-am auzit sa scoata nici un sunet pe tot parcursul piesei, doar o asculta.

-Mi-a placut melodia asta, stii cum se cheama? ma intreaba el dupa ce se sfarseste piesa

Ma abtineam cu greu sa nu rad, adica el nu mi-a ascultat niciodata piesele si totusi a vrut sa fie asistentul meu. Insa nu zic nimic si incep sa cant piesa, probabil si-a dat seama ca era aceasi voce si il vad facand ochii mari apoi isi duce mana la gura.

-Yoongi, imi pare rau, eu... insa il intrerup

-N-ai de ce sa-ti ceri scuze, daca as fi fost in locul tau, nici eu nu mi-as fi ascultat albumul, glumesc eu si radem amandoi

-Dar serios vorbind, este foarte frumoasa, se vede ca ai pus pasiune si daruire in acele versuri, probabil nu erai intr-o perioada foarte fericita. Ai transformat durerea pe care o simteai in versuri si ai transmis un mesaj tuturor generatiilor, acela ca toti trecem prin momente grele dar nu suntem niciodata singuri si mereu exista o cale prin care sa ne alinam durerea iar a ta, a fost prin muzica.