𝘴𝘦𝘤𝘰𝘯𝘥𝘴 𝘰𝘧 𝘦𝘮𝘰𝘵𝘪𝘰𝘯 → 𝔂𝓸𝓸𝓷𝓶𝓲𝓷

4.Miroase a spital

Mă plimbam pe holurile spitalului in speranta ca vom afla vesti imbucuratoare de la doctorul care se ocupa de tatal meu. E greu de crezut ca am si eu suflet, dar nu pot sa accept ca tatal meu sa pateasca ceva rau. Atunci cand am intrat pe usile acestui spital, mi-am gasit mama pe unul dintre scaunele de asteptare, in haine saracacioase, cu o piele incarcata de riduri, buzele subtiri si uscate iar ochi mari si blanzi, toate acestea conturate de parul ei carunt si lung.

M-a privit intr-un mod in care nu a mai facut-o pana acum, probabil se intreba daca eram eu sau altcineva, isi dorea sa ma i-a in brate, am simtit asta. I-a fost dor de fiul ei, iar faptul ca nu putea sa-si exprime fericirea tinand cont de imprejurarile in care ne aflam, ma durea. Daca chiar am inima inautrul acestui corp, atunci pot sa spun ca o simteam si este suparata. Se roaga de mine sa ma duc si sa-mi strang mama la piept si sa-i spun ca sunt aici alaturi de ea, dar nu pot face asta. Toata viata m-am ferit de aceste momente stanjenitoare in care trebuia sa imi arat iubirea fata de parinti mei, sa le spun ca ei sunt motivul pentru care eu am ajuns cine sunt acum, ori eu doar voiam sa ma vada si sa o vad, atat. Iar ceea ce am ajuns eu astazi nu se datoreaza lor, ci doar mie, pentru ca am facut sacrifici pentru visul meu si mi l-am indeplinit.

Ma asez tacut pe un scaun la intamaplare, nici prea departe insa nici prea aproape de mama mea si incep sa ma holbez la podea si pereti. Ce as putea sa fac in aceste momente de maxima tensiune si suspans, sa incep sa cant, poate ar fi o varianta, insa nu cea mai plauzibila. Dupa ziua de azi, nu mai vreau sa iau decizi asa de proaste, defapt tocmai mi-am dat seama ca am mai facut inca una. Ca l-am lasat pe Jimin in casa mea, singur, cu Holly si pianul meu, care sunt cele mai pretioase fiinte din viata mea. Daca cumva se atinge de ele, desi i-am specificat foarte clar sa nu o faca, o sa zboare din casa mea si o sa-si ia adio de la salariul de asistent.

Sora mea statea pe un scaun, aproape de mama si o consola, îi tot spunea ca tata o sa se faca bine si alte lucruri dinastea de incurajare ieftina pe care toata lumea le zice cand se intampla ceva de genul asta.
Cand mi-a zis ca tata nu se simte bine, nu m-am gandit ca este asa de grav. Daca era asa cum mi-a specificat sora mea, ar fi stins acea stare de rau cu putin vin, asa cum face mereu, si asa cum de altfel am invatat si eu de la el. Nu pot sa intru in cabinet si sa il vad pe tatal meu intins pe un pat de spital, el este un om plin de viata care fac ce-l taie capul, nici nu cred ca l-am vazut vreodata dormind. Seman asa de mult cu el, mereu a fost cel care m-a inteles, iar eu am contribuit la starea lui prezenta.

Un doctor inalt si tanar, iese din cabinetul cu numarul 8 si se indreapta catre noi cu o expresie neutra, desigur, asa sunt toti medici. Nu vor sa aiba nici fata de "imi pare rau" sau "stati linistiti, totul este bine", dar îi pot intelege, stiu sa isi separe sentimentele de munca lor, ceea ce fac si eu.

-Starea domnului Min este stabila, aveti mare noroc ca l-ati adus la timp in acest spital. A fost un pre-infarct dar a fost puternic si a rezistat. Cauza acestuia pare sa fie din cauza stresului si a bauturii in exces, vom face niste cautari mai amanuntite, insa pana atunci, asta este tot ce pot sa va spun.

-Vă mulțumim din suflet, domnule doctor, spune mama pe un ton cald si plin de speranta

Se pare ca tatal meu nu e asa de rezistent la bautura pe cat credeam. Insa este o personalitate foarte puternica si va face fata acestui obstacol, am incredele in el si in fortele sale. Glasul mamei rupe tacerea si ma trezeste din gandurile mele.

-Cred ca ar fi bine sa te duci si sa iti vezi tatal, Yoongi, vorbeste cu el

Probabil voia sa continue cu "vorbeste cu el asa cum nu ai mai vorbit de vreo 2 ani"
Fac un semn aprobator din cap si ma indrept catre salonul cu numarul 8. Cand pun mana pe clanta, palmele imi transpira, ma simt ca la examen, este o senzatie atat de ciudata. Deschid usa si il vad, era chiar el, stand pe un pat, cu ochii inchisi, conectat la ceva tuburi si aparate sofisticate care redau bataile inimii.
Ma apropii incet de pat si incerc sa nu il trezesc, insa sunt la fel de silentios ca un elefant speriat de un soarece, si îi vad ochii deschizandu-se.