Aventuri din Liceu: Titus Stănescu (FINALIZATĂ)

Nebunia de a fi Otaku

Astăzi... A fost vineri... Iar ziua asta a fost una rea pentru mine și Dacian. De ce a fost ziua asta rea? Deoarece am întrebat-o pe Monica la ce seriale se uită și am sfârșit destul de dur. Cel puțin eu. Dacian începea să-i placă chestiile numite Anime. Oare de ce îi plac alea?

-----------------------------------------------------------

   Este vineri și este ora 9:02. La această oră trebuia să avem matematică, dar spre ușurarea noastră am scăpat, deoarece Profesorul Urzeală este la Spital ca să doneze sânge. Oare de ce face asta? Nu știu.

   În această oră, cu toți eram pe telefoane sau vorbeam între noi. Eu cu Dacian, care stăteam de obicei la locurile noastre, discutam despre ceva important:
-Îți vine să crezi că în serial nu au respectat benzile desenate?
-... Multe fac asta, nu? întreabă Dacian neavând habar de seriale deoarece este un înrăit al fotbalului european.
-Nu e normal. -zice Monica din stânga mea care închide telefonul și se uită la mine cu acea privire de persoană care descoperă o altă persoană care îi place același serial- Te referi la Mortul Însîngerat sau Școala Ninja?
-Poftim?

  Ceea ce a spus Monica nu erau seriale la care eu mă uitam, ci seriale la care cam regret c-am auzit de ele mai târziu.

-Ah. -zice Monica- La ce serial te refereai?
-La Insula. -spun eu cam dezorientat și apoi îi pun întrebarea pe care n-ar fi trebuit s-o pun: Ce-Ce fel de seriale ai spus?
-Sunt niște seriale japoneze.
-Sunt bune?
-Sunt mai bune decât cele americane! zice Monica fericită. Ai vrea să mergem la laboratorul meu să vedem un episod măcar.
-De ce nu aici?
-N-am net.
-Pot să vin și eu ? întreabă Dacian implicându-se în discuție.
-Da. raspunde Monica, la care adaugă după 3 secunde: Ce ziceți să mergem acum?
-Și să am soarta lui Rareș? întreabă Dacian. Nu mersi. Mai bine pe la 11.
-Da. spun eu. La 11 ar merge?
-Merge, merge. Apropo știți la ce etaj îmi este laboratorul?... Este la etajul -2, camera Lingvistică.
-Am înțeles! spun eu.

   Vine pauza de la ora 11, iar eu cu Dacian și Monica mergem la laboratorul de lingvistică să vedem la ce seriale japoneze se referă Monica, sper să nu fie cele care sunt animate. Am auzit zvonuri cum că acei fani intră în modul "Berserk" când descopăr un fan al serialelor favorite. Nu mă întrebați de unde am auzit deoarece găsiți pe internet.

   Ajungem la etajul 2, apoi mergem toți trei câțiva pași către laboratorul Monicăi. Ah, da! Cred că nu știați, dar fiecare student de la acest liceu de talente are propriul său laborator. Nu chiar toți, doar cei care au talentul norocului sau alți studenți au aceleași talente cu alți studenți din Liceu. În această Școală sunt in jur de 300 de laboratoare pentru 350 de elevi. Cei mai mulți elevi care au aceleași talente sunt sportivi, muzicieni sau artiști.

   Ajungem în fața ușii, Monica scoate din buzunar o cheie pe care o bagă în broască și o răsucește de două ori în sensul acelor de ceasornic. Ușa se deschide imediat, iar Monica ne lasă să îi vedem laboratorul lingvistic decorat cu totul neașteptat.

Camera sau mai bine zis laboratorul nu era cum mi-am imaginat. Laboratorul lingvistic este un fel de cameră de otaku. Aceea cameră e plină de postere cu personaje din desenele japoneze, cu DVD-uri japoneze și benzi desenate japoneze. Cred că de acea cei mai mulți lingviști din această școală sunt atât de ciudați, sunt otaku.

   La cum am văzut camera, eu cu Dacian vroiam să ieșim, dar Monica ne-a încuiat ușa și s-a uitat cu o privire de obsedată la noi:
-Așa repede? -întreabă ea uitându-se la noi-: Nici n-am vizionat vreun anime.
-N-N-Nu mersi! -spun eu-: A-Ar trebui să plec.
-De ce?
-Ăm... Mi-a trimis Diriga mesaj să vin să rezolv niște hârtii.
-Înțeleg.

  Monica scoate telefonul, o sună pe Diriga și o întreabă ce treabă are cu mine. După cateva secunde inchide telefonul și se uită la mine cu o privire de om călcat pe coadă:
-Așa deci! Vrei să pleci, nu?
-N-N-Nu! spun în apărarea mea. Vreau doa-
-Aveți și fotbal aici? -întreabă Dacian care se uita la raftul cu benzi desenate-: Cumva este pe aici?
-Oh, da! -spune Monica ducându-se către el și aratandu-i niște reviste-: Ar fi asta... Asta!... Oh! S-asta!
-...Scuze dar nu înțeleg limba. -spune Dacian uitându-se la reviste-: Nu ai ceva în română despre fotbal ?
-Doar Inazuma Eleven. -spune Monica scoțând câteva DVD-uri dintr-un birou-.
-Oh! -spune Dacian uimit-: M-am uitat când eram mic. Se mai fac episoade?
-Da.
-Yahoo! -zice Dacian întorcându-se către mine-: Titus, hai să- Eh?

   Eu nu mai eram în laborator, ci eram afară pe creanga unui copac. Așa este... Am sărit de la etajul doi și am aterizat într-un copac. Am făcut asta în scurtul timp în care Monica discuta cu Dacian.

   Cei doi fiind uimiți de ce am făcut se uită la mine impresionați, iar Dacian mă întreabă:
-Noroc, nu?
-Noroc? -întreb eu neavând habar ce vrea să zică-.
-Adevărat Dacian. zice Monica dând din cap în semn de aprobare.
-Ce vreți să spuneți?
-Spunem că ești norocos. zice Dacian. Orice rău ți se întâmplă nu o să ți se-n întâmple.
-Serios? -întreb eu uimit după care încep să cobor din copac în siguranță-.

   După ore vroiam să plec cu Dacian să mâncăm ceva, dar se pare că băiatu are treabă în camera Lingvistică cu Monica și cu câțiva băieți. Oare ce a văzut el în acea cameră? Orice ar fi văzut sigur nu vreau să văd, deoarece am treabă să îmi testez talentul.