Plutesc. Mă simt în al nouălea cer și poate chiar mai sus. M-a sărutat. M-a sărutat și îmi simt toate măruntaiele tremurând în interiorul meu. Sunt fericită cum nu am mai fost niciodată.
Mă uit în urma lui până nu se mai vede și-mi mângâi buzele. 'Fericire' e prea puțin spus în comparație cu ce este în inima mea.
Mereu am visat la un bărbat ca el, dar parcă îmi depășește toate așteptările. Și tot nu cred că norocul ăsta e al meu. E prea perfect să fie adevărat.
Îmi revin din starea de visare când mă salută un vecin și intru în bloc zâmbind cu tot sufletul.
Nici măcar Hanna, cu fața ei acră nu-mi poate tăia entuziasmul.
- De ce ai zâmbetul ăsta tâmp pe față?
- Am eu motivele mele. Dar tu de ce ești atât de supărată? Ce nu-ți convine?
Stă cu mâinile în șolduri și se uită la mine mai urât decât mama în zilele ei proaste.
- Nu-mi place de el, Moni.
La asta chiar nu mă așteptam. Îmi las geanta pe scaun și merg în bucătărie să beau niște apă. Îmi simt gura uscată de emoție.
- Asta e cea mai mare tîmpenie pe care am auzit-o. Cum poți să spui că nu-ți place de el, serios acum. Tu n-ai văzut cum arată? Zici că-i coborât din rai.
Eu îmi ridic sprâncenele zâmbind, ea se strâmbă și își dă ochii peste cap. Super.
- Nu mă refer la fizic deșteapto. Fizic e frumos, dar nu știu... E ceva care nu-mi place la el.
- Aha. Mușchii? Tatuajele? Pielea bronzată? Sau poate ochii negri?
O iau la mișto și știe și ea asta. Dar când spune asemenea aberații, nici nu pot să o iau în serios.
- Ți-am spus că fizic arată bine. La caracter mă refer. Și da, poate și la ochi. Sunt ciudați. Te privea ciudat.
- Poate îi plăcea ce vede, te-ai gândit la asta?
- Nu.
Eu sunt super relaxată și fericită, mă așez pe un fotoliu și mă uit la ea cum se agită, când în stânga, când în dreapta.
- Nu ce?
- Nu e asta, e altceva.
- Adică vrei să spui că nu-i plăcea ce vede? Serios? Nu cred că ai spus asta!
Continuă să-și frământă mâinile și să facă ture prin livingul meu.
- Poate ești obișnuită să atragi toate privirile și toți să umble după tine, iar acum când eu am fost prima opțiune...
- Vorbești prostii.
- De ce? Nu așa a fost mereu? Tu ești diva dintre noi, sunt conștientă.
- E ciudat Moni, chiar nu vezi? Ce naiba, ți-a luat mințile repede așa?
Vrea să își aprindă o țigară și îi fac semn să iasă pe balcon. Nu suport fumul de țigară în casa mea.
Cât despre ceea ce spune, încă mai aștept să bufnească în râs și să-mi spună că a fost o glumă tâmpită de-a ei.
- Nu mi-a luat deloc mințile, din contră, aș zice că mai rău ți le-a luat ție. Eu sunt super relaxată, pe când tu arăți ca scoasă din minți. Ce nu-ți convine?
- Nu-mi place de el, nu înțelegi?
Țipă la mine din ușa balconului și încerc să-mi păstrez calmul.
- Nu. Nu înțeleg și nu știu de ce ar trebui sa-ti placă ție de el. M-a ales pe mine, Hanna.
Își dă ochii peste cap și-mi lasă impresia că i se amestecă cuvintele la gură.
- Nu-mi pasă de asta deșteapto, nu mă interesează că bărbat. Sau, nu, greșesc. Îmi pasă, pentru că ești prea slabă pentru el și deja te-a dat peste cap, doar din două vorbe. Tu nu vezi că ne certăm? Pe bune, când ne-am mai certat noi pentru un băiat?
- Niciodată, pentru că mereu tu erai preferata.
Când vrea să spună ceva, probabil să nege, deși amândouă suntem conștiente că ăsta e adevărul, continui eu:
- Și până la urmă, de ce nu-ți place? Mi s-a părut că chicoteai pe la spatele meu și mă încurajai să continui discuția.
- Da, la început. După aia au mers prea repede lucrurile, au explodat. Pot să jur că te-a sărutat.
- Și ce-i rău în asta?
- Deci recunoști?
Doamne sfinte, ajută-mă să rămân calmă.
- Hanna, cred că ai luat-o razna. Ești geloasă pe mine?
Și chiar încerc să fiu calmă, dar atitudinea ei mă scoate din minți.
- Ești nebună! Încerc doar să-ți deschid ochii.
- Vai. Ia nu mi-i mai deschide tu. Lasă-mă-n pace. Ne vedem maine, la cursuri.
Mă ridic cu intenția să ies din cameră, dar ea încă bolborosește în urmă mea.
- Mă dai afară? Tu nu vezi că am ajuns să ne certăm din cauza lui? Doamne, mă întreb unde o să se ajungă dacă după numai o oră de stat cu el reacționezi așa. N-ai experiență, o să te mănânce de vie ăla.
- Hanna, ca să nu te dau eu afară, te rog să pleci singură. Nu ești mama ca să-mi ții predici.
- Îmi fac griji pentru tine. L-ai lăsat să-ți conducă mașina...
Ei bine, și ce dacă? E mașina mea și o dau cui vreau. E geloasă, clar!
Încerc să mă calmez și să nu încep să plâng. Nu m-aș fi așteptat niciodată la asta din partea ei, e cea mai urâtă trădare.
- Hai să nu ne certăm pentru un băiat, bine?
Nu e bine. Îi întorc spatele și ies din cameră, fără să mai spun nimic. Nu e bine deloc pentru că noi nu ne certăm pentru un băiat, ci din cauza geloziei ei. M-a trădat!
Cum vi se pare pana aici? Spor la citit😘😘😘
