◄ Amnezie ►Pierderea totala sau partiala a memoriei.
Se spune ca daca ai trait cu adevarat o viata anterioara,comportamentul din aceasta viata va fi complet opus celuilalt.Ce parere are inima cand vede acest comportament rau?Cum poate ea sa isi mai...
Inainte de a trece la capitol,vreau sa precizez ca atunci cand vor aparea si restul de personaje,totul o sa inceapa cu perioada din Danger privind aspectul,dupa o sa trec pana in prezent cu infatisarea in functie de cum o sa descriu :)Melodiile de la capitole nu o sa fie kpop si daca stiti cum obisnuiam sa pun versuri si melodii la capitole in cartea mea anterioara,la fel va fi si aici.Niciodata nu aleg o melodie de capitol care sa nu se potriveasca,deci poate le si ascultati :)Sper sa va placa acest capitol introductiv,de asta i-am pus si '00'. Bye:*-Ally
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„ I can't drown my demons, they know how to swim." - BMTH
"Imi priveam propriul trup cum cade in gol."
Un pas tarsait.Ochii imi sunt goi.Al doilea pas.Vantul imi ravaseste parul.Al treilea pas.Imi strang pumnul,suspinand.Al patrulea pas.Lacrimi inghetate se preling pe obrajii palizi.Al cincilea pas.Imi vine sa vomit toata mancarea de azi.Al saselea pas.Frica pune stapanire pe mine.Al saptelea pas.Amintirile ce pun stapanire pe mine,ma intaresc,dandu-mi vointa.Al optulea pas.Corpul imi tremura fara oprire.Al noualea pas.Sangele imi zvacneste in tample si-n timpane.Al zecelea pas.Imi inghit nodul din gat.
Zece pasi au fost suficienti pentru a ma sui pe marginea de pe acoperisul scolii.Zece pasi pentru ca viata sa-mi treaca prin fata ochilor,chiar daca inca nu am sarit.Zece pasi pentru a simti in mine dorinta sadica de a scapa cat mai repede.Zece pasi pentru a-i invinovati pe altii pentru moartea mea.Zece pasi pentru a ajunge la ea.Zece pasi pentru a nu mai fi tinta batailor lor.
Obisnuiam sa fiu o persoana plina de viata,la unul din cele mai bune licee din Seul,unde invatau numai copii familiilor instarite.Aceasta diferenta de clase sociale au facut ca toata anxietatea sa inceapa.Prietena mea,era noua in liceu.Nu facea parte din clasa noastra sociala,dar eu am placut-o oricum.Ochii ei iti transmiteau mereu pofta de viata si intelegere,iar sufletul ei cald te facea sa vrei sa ii fi prietena.Dar ca in toate liceele,membrii Iljin au fost o teroare.Dar cea mai mare teroare a fost pentru ea,si clasa ei sociala diferita.Au inceput sa se ia de ea,iar pe masura ce lunile de scoala treceau,crestea si intensitatea abuzurilor fata de ea.O vedeam deprimata,iar scanteia din ochii ei era inlocuita numai de umbre apasatoare.Nu am putut sa o ajut,era prea tarziu si era mult prea grava starea ei de depresie.Nu am stiut ca va ajunge sa isi ia zilele,lasandu-ma singura in liceul,care s-a transformat in cea mai mare teroare.Acum eu eram tinta lor.Am inceput sa fiu deprimata,dar nu le aratam asta parintilor,iar daca o faceam,ei credeau ca e din cauza prietenei mele ce nu mai era printre noi.Luam pe ascuns antidepresive,ce nu m-au ajutat mai deloc,din contra,inrautateau cosmarurile din timpul noptii.Si dupa a inceput cu adevarat chinul,ce consta in bataile dure din partea lor.Batai ce nu se opreau,ci se inmulteau.Aveam pe incheieturi,taieturi facute de ei,iar pe brate,abdomen si picioare,vatanai.Si am clacat.Gandurile sinucigase au aparut si nu le-am mai putut scoate din cap.Iar faptul ca prietena mea facuse asta si ii reusise,imi intarea si mai mult decizia.Luni de zile de pregatire pentru a face asta,pregatire ce consta in scaparea de frica.Si azi ma simt pregatita.
