Otrava din vene

Capitolul 12: Dulcea victorie

          Discuția aceasta a fost neașteptată pentru mine și Elissa, așa că după ce Ivan pleacă, o întreb ce părere a avut despre spusele criticului.

           — Sunt surprinsă într-un mod plăcut. E bine pentru toată lumea dacă terminăm această șaradă.

           Nu sunt convins în privire la blond. Nu vreau să îi spun temerile mele Elissei, fiindcă nu vreau să o descurajez, dar există o posibilitate ca vorbele lui să fie doar minciuni.

           — Mi-am pierdut toată pauza din cauza lui, dar cred că încă mai am timp de un desert. Vii și tu? o întreb ridicându-mi sprâncenele.

           Șatena nu mă refuză, iar eu zâmbesc gândindu-mă că îmi voi satisface pofta de dulce. Azi, ce-i drept, nu am mâncat nici mare lucru la micul dejun, așa că într-adevăr am nevoie de acest desert. Sau, în fine, acestea sunt cuvintele cu care mă conving singur că merit să mănânc o înghețată în loc de un fruct.

— De ce ești așa vesel? mă întreabă când îmi vede chipul.

— Nu poate să fie omul bucuros fără să te iei tu de el? întreb în glumă.

Aceasta râde, iar după spune că are chef de o înghețată. Iubesc înghețată, așa că am decis să o duc pe o mică stradă, unde se află o terasă care servește deserturi complet delicioase. Am descoperit-o săptămânile trecute, iar de atunci mi-am tot zis că trebuie să mă întorc și iată că Elissa mi-a dat ocazia.

După ce ne așezăm, comandăm. Șatena își dorește o înghețată cu o cupă de căpșuni și una de mentă, în timp ce eu iau două cupe de ciocolată cu lapte.

— Ce aromă plictisitoare, comentează Elissa.

— Mi s-a mai spus, zic râzând și îmi amintesc de momentul când Lola mi-a zis același lucru.

„După ce se întoarce de la toaletă îi spun că am o surpriză pentru ea:

        — Ți-am comandat înghețată ta preferată.

        — Oh, doamne! spune și îmi dă un scurt sărut, ochii sclipindu-i de fericire. Tu ce aromă ți-ai comandat?

        — Ciocolată, zic și iau o gură din cafea, după ce îi adaug două cubulețe de zahăr.

        — Ce aromă plictisitoare! spune chicotind.

        — Mie îmi place, spun în apărarea mea, gândindu-mă la fericirea papilelor mele gustative când vor lua o îmbucătură din înghețată.

         — Nu ai gusturi bune, zice Lola, în timp ce își aranjează cârlionții rebeli care ies din cocul tocmai făcut în oglinda băii.

         — Eu zic că în materie de femei sigur am, rostesc odată ce îmi desprind ochii de la părul ei fermecător.

        Surâde și ia o gură din înghețata care tocmai îi venise. Îi imit gestul și zâmbim amândoi cu gura până la urechi, bucurându-ne de gustul dulce."

        — Nu mă miră, este adevărat, spune Elissa zâmbind, trezindu-mă la realitate.

       Deși, Lola a murit înainte de a începe eu să lucrez la compania Tores, cuvintele șefei mele mereu îmi trezesc amintiri cu roșcata mea. Uneori, sunt sigur sută la sută că am uitat de ea, dar există și momente când chipul ei angelic și cârlionții ei nemaipomeniți îmi năvălesc printre gânduri. E ciudat dacă stau să mă gândesc: Elissa este cea care mă face să uit de Lola, dar tot ea este cea care îmi reamintește de roșcată. E unul dintre paradoxurile iubirii.

       — Eu zic că am gusturi bune, îi zic încrezător pe alegerile mele, în timp ce mă uit drept în ochii ei mari, de un vernil fermecător.

       Aceasta chicotește la remarca mea, și sunt convins că voia să zică ceva, probabil să mă contrazică, dar este întreruptă de bâzâitul enervant al telefonului de ultimă generație. Din păcate, nu apuc să văd cine o sună, dar aștept ca un vânător prada sa, niște indicii de-a lungul discuției, pentru a îmi da seama cu cine vorbește. Surâsul îi devine din ce în ce mai strălucitor pe măsură ce conversația se derulează. Cu cine vorbește de îi apare acest zâmbet lat, care pare de neșters? Cine o aduce în culmea fericirii într-un timp atât de scurt? Nici măcar nu sunt față în față, și totuși, de la o simplă convorbire, Elissa pare în culmea fericirii.

       Singurul lucru de folos, pentru mine, pe care îl zice este la finalul discuție când spune că îl așteaptă mâine la birou, iar atunci o idee trăsneață îmi străfulgeră prin minte: Oare să fie figura misterioasă de mai devreme? Țin minte ce bucuroasă a fost la venirea lui, așadar ar fi o variantă plauzibilă.

Nu știam nimic despre tipul acela și tocmai acesta e lucrul ce mă irită la culme. E iubitul ei cumva? Nu că ar fi o problemă, doar că nu îmi place să fiu luat prin surprindere. Mă face să mă simt nepregătit, iar atunci când sunt nepregătit, sunt vulnerabil. Nu vreau să mă simt vulnerabil în fața ei.

       După ce termină de vorbit, Elissa închide telefonul și îl pune într-un buzunar al genții din bumbac organic de culoare roșie, o nuanță foarte similară cu cea a rujului ei aprins.

  — Nu aveam de gând să răspund pentru că atunci când sunt în pauză prefer să mă deconectez de muncă, dar am observat că eram sunată pe telefonul personal, unde răspund mereu când am ocazia, spune explicându-mi situația.

  — Aflu zilnic lucruri noi despre tine, zic mai în glumă, mai în serios.

  — Am două telefoane pentru a separa cumva cele două vieți pe care le trăiesc, viața profesională și cea personală, zice dând din umeri.

— Nu știam că ești spion sub acoperire, zic glumind, în timp ce îmi dau o mâna prin păr, pentru a îl aranja.

— Și ce dacă sunt? Ar trebui să te simți norocos că ești sub protecția mea. Nu oricine dispune de această onoare! spune intrând în jocul început de mine.

Chelnerul chelios vine cu comanda noastră, lăsând-o pe Elissa să câștige argumentul nostru copilăresc. Terminăm amândoi rapid îngheța și reușim să ajungem înapoi la timp între pereții sediului Tores.

Clădirea este de-a dreptul gigantică, jucând doua roluri în același timp. În aripa cea mare, cea din vest, se află magazinul propriu-zis, iar în aripa de est sunt birourile angajaților. Mai am câteva lucruri de finalizat, așa că o anunț pe Elissa că aici drumurile noastre se despart, de vreme ce șatena dorea să vadă care e situația la magazin.

Parcurg drumul scurt până la biroul meu, bucurându-mă de liniștea așternută pe coridoare. Probabil că angajații nu își mai văd capul de treabă, dar la cum e șefa lor, mi se pare și normal. Șatena e muncitoare și știe că dacă vrea să obțină rezultate, aceasta e calea corectă. Deschid ușa încăperii și tresar mirat la vederea persoanei așezate pe scaunul meu.