Blood sweat and tears

NO MORE DREAM

   Namjoon
23.09.2020
Mă trezesc. Privesc spre fereastră. Afară-înnorat. De o săptămână încoace e înnorat. La început nu îmi plăcea. Însă am început să mă obișnuiesc.
Iau telefonul de pe noptieră. Ora 12:29. Ceva normal să mă trezesc la ora asta. De ceva timp totul mi se pare normal. La început nu îmi plăcea. Însă am început să mă obișnuiesc.

  Seokjin
23.09.2020
Nu am putut dormi. Gândurile mă macină chiar și acum. După atâta timp. Camera e aproape goală. Doar un pat și un dulap-chiar dacă toate hainele stau aruncate pe jos. Dulapul e mai mult de umplutură, mai nou.
Mă ridic de pe podea. Și patul e de umplutură, mai nou. Privesc ecranul prea luminos al telefonului. 05:03. Atât de devreme. Mă hotărăsc că ar trebui să ies afară pentru o plimbare. Plimbările la 5 dimineața fac parte din rutină. Mai nou.

  Yoongi
23.09.2020
  Stau rezemat de peretele încăperii. Sticlele goale zac lângă mine. Îmi țin capul în mâini. Simt cum amețeala își face loc printre șirurile de versuri care mi-au rămas întipărite în minte. Urăsc asta.
Bâjbâi după telefon, acum spart. E spart de ceva timp. De când s-a sfârșit totul. Și nu am de gând să îl repar. Nu are sens. Nimic nu are sens. Urăsc asta.
04:04. Destul de târziu. Ar trebui să merg acasă. Ar trebui. Însă nu pot. Nu mai pot. Urăsc asta.

  Hoseok
23.09.2020
O briză rece îmi ciufulește părul. Mă uit în stânga și în dreapta. Nu e niciun om prin parc. Nimeni.
Stau pe o băncuță, în fața locului de joacă pentru copii, iar amintirile mă doboară. Ar trebui să plec, însă nu pot. Nu vreau.
Mă ridic de pe băncuță și mă îndrept spre un leagăn din fața mea. Nu îmi e rușine, fiindcă nu e nimeni care să mă vadă. Nimeni.
Îmi scot telefonul din buzunar. Ora-07:10. Și niciun mesaj de la nimeni. Nimeni.

  Jimin
23.09.2020
Îl privesc. Arată la fel cum arăta acum ceva timp. Microfonul. Singurul lucru pe care l-am păstrat. Singura amintire pe care o mai am.
Culoarea aurie îmi trezește sentimentul pe care îl aveam acum ceva timp.
Îmi ridic privirea spre perete pentru a vedea ceasul, arătând ora 09:30. Acum ceva timp, pe vremea asta, mă pregăteam. Mă antrenam. Nu mă gândeam că aveam să fiu acum așa. Acum ceva timp. Câte lucruri s-au schimbat de acum ceva timp!

  Taehyung
23.09.2020
Mă uit prin album. Pe fiecare poză este scris, în colțul de jos, anul. Toate sunt destul de vechi. Toate au vechimea a cel puțin un an. Am încercat să arunc albumul. Să mă desprind de ceea ce a fost. Nu am reușit.
Câteodată, mă mai uit prin el. Îmi mai aduc aminte de perioada cea mai frumoasă a vieții mele. Și încerc să zâmbesc, însă, de fiecare dată apar tristețea, dezamăgirea și neputința. Am încercat să nu le fac loc prin sufletul meu, prin inima mea. Am încercat să le fac să dispară. Nu am reușit.
Alarma începe să sune. Însă eu eram treaz de mult. 10:00. Închid albumul. Știam că așa avea să se întâmple. Să se termine. Am încercat să evit asta. Să previn asta. Să opresc asta. Am încercat. Nu am reușit.

  Jungkook
23.09.2020
Alerg. Alerg cât de repede pot. Aproape că am întârziat. Mi-am dat seama prea târziu că sunt în întârziere.
Pe drum văd copii care se joacă cu mingea, râd și mă privesc ciudat, neștiind de ce alerg. Sau poate se întreabă de ce sunt atât de obosit. Copii care încă n-au întâmpinat greutăți, suferințe sau probleme. Copii care au tot viitorul în față. Care nu regretă lucruri. Ei nu știu că asta nu e un vis. Curând realitatea îi va izbi din plin. Așa cum m-a izbit pe mine.
Scot telefonul din buzunar pentru a vedea de cât timp trebuia să fiu acolo. 11:21. Zece minute întârziere.
La început, totul părea perfect. Apoi, părea imposibil. Iar după, părea un vis. Mi-am dat seama prea târziu că asta nu e un vis.