Blood sweat and tears

I NEED U

07.03.2020
Jungkook
Stau în fața televizorului, ascultând ultimele știri. În fiecare zi o fac. În fiecare zi aștept o veste, orice. O nouă piesă. O informație cu privire la unul dintre ei. Și de fiecare dată aștept în zadar. Nimic.

Beep!

Telefonul.
Un mesaj. De la... Yoongi?

Hei, Jungkook. Știu că probabil nu mai vrei să ții legătura cu noi. Cu mine. Însă trebuie să vorbim. Urgent.
-Yoongi

Mâinile îmi tremură în timp ce mă grăbesc pentru a-i răspunde la mesaj. Inima începe să îmi bată din ce în ce mai tare.

Ce s-a întâmplat, Yoongi?... Ce s-a mai întâmplat?...

Yoongi
Jungkook încă nu a ajuns. Îl aștept pe o băncuță retrasă din parc. Mă întreb cum a reacționat când a văzut mesajul de la mine. Asta contează mai puțin. Important e că a ales să vină.

Privesc cerul. Înnorat. Din nou. Norii amenință că în curând va începe ploaia. Însă nu îmi pasă.

Important e că vine. Vine.

Pași apăsați se aud de pe aleea din apropiere. Înainte să îmi dau seama, Jungkook stă în fața mea, privindu-mă îngrijorat.

E la fel. Același păr negru, aceiași ochi căprui, aceeași înălțime. Orice om normal ar spune că nu s-a schimbat deloc. Și totuși...

-Yoongi! S-a întâmplat ceva?
Îl privesc. Oboseala i-a schimbat chipul aproape imperceptibil. Însă pot observa. Arată mai matur decât era înainte. Mai îmbătrânit.
L-a afectat. Și pe el l-a afectat. Pe toți ne-a afectat.

-Jungkook... Nu s-a întâmplat nimic. Însă am vrut să vorbim. Ceva nu e în regulă.
-Ce anume, hyung?

"Hyung"... De cât timp nu te-am mai auzit spunându-mi "hyung", Jungkook? Parcă au trecut ani!...

-Știi prea bine. E legat de Taehyung...
-Oh...

Tristețea începe să îi inunde ochii. Oare am făcut bine că am ales să vorbim? Oare am redeschis rana, și așa nevindecată?

-Eu... am ales să părăsesc BTS.
-Oh... Și tu? Deci au mai rămas doar... trei?
-Da. Nu i-am putut spune în față lui Taehyung. Nu după ce am văzut ce...
-Înțeleg.

Nu vrea. Nu îi face plăcere. Suferă. Nu a uitat. Îi pasă.
Însă trebuie. Pentru Taehyung.

-Bănuiesc că mai știi ce s-a întâmplat, nu?
-Cum aș putea uita? întreabă Jungkook cu un zâmbet trist pe față.

17.12.2019-Jungkook
'Trebuie să o fac. Acum ori niciodată. Nu mai pot. Nu așa.

-Am ceva să vă spun.

Stau în fața televizorului din dorm. Taehyung, Jimin, Hoseok și Yoongi stau tolăniți pe canapea. Își îndreaptă cu toții brusc privirea spre mine.

-Ce e? Nu vezi că joacă Tottenham cu Liverpool? spune Yoongi, încercând să urmărească în continuare meciul.
-HAI LIVERPOOL!!! strigă Hoseok din toți rărunchii.
-J-HOOOOOOPE! Ai face bine să taci! îi răspunde Yoongi.

De ce trebuie întotdeauna să facă momentele dificile și mai dificile?

-Ascultați-mă. E ceva important.
-Cum ar fi? întreabă Jimin mâncând popcorn plictisit.
-Eu... eu am decis să...
-Să te duci până în bucătărie să îmi aduci o cola. Să nu fie nici caldă, nici rece, spune Yoongi.
-Oh, și eu vreau un sprite! Iubesc sprite-ul! zice Hoseok.

Îi privesc ciudat și puțin dezorientat. Yoongi observă.
-Ce te uiți așa? întreabă el. Hai! Repejor. Repejor, maknae!

Neavând de ales, merg în bucătărie și le aduc băuturile.

-Ce voiai să ne spui? întreabă Jimin.
Îl privesc pe Taehyung. E atât de tăcut. De resemnat. De parcă ar ști ce am de gând să spun.

-Eu... am decis să ies din BTS.

Liniște. Toți mă fixează cu privirea, mai puțin Taehyung. El își privește încheieturile mâinilor.

-Dar... de ce?

Jimin mă privește cu ochii în lacrimi. Simt cum mi se pune un nod în gât.

-Nu mai are rost. Simt că locul meu nu mai e aici.
-Jungkook, începe Hoseok. Nu face alegeri pripite... Te rog, Jungkook...

Lui Hoseok lacrimile îi șiroiau pe obraji.

-Hyung... Nu mai pot. Te rog, înțelege-mă.
-Cum te-am putea înțelege, Jungkook? mă întreabă Yoongi. Cum? De ce nu vrei să rămâi? De ce vrei să pleci și să ne lași singuri? De ce vrei sa te desprinzi de noi, de BTS? De ce?

De ce? De ce? De ce?

-Yoongi... BTS nu mai e ce a fost. Nu va mai fi niciodată ce a fost. Unele lucruri se sfârșesc la un moment dat. Iar noi ar trebui să înțelegem că atât a fost să fie. Pentru noi nu mai e cale de întoarcere. Pentru noi nu mai există nicio șansă.

Taehyung se ridică în picioare, doborând masa din mijloc, iar paharele ce stăteau cu câteva secunde pe masă, acum s-au transformat în cioburi, spârgându-se cu un sunet ce răsună în toată încăperea.

-De ce continuați să spuneți asta? strigă Taehyung cu lacrimile inundându-i chipul schimonosit de furie și tristețe. De ce vă pierdeți speranța atât de repede? De ce renunțați așa de ușor la ceea ce vă făcea cândva fericiți? De ce faceți totul să fie mai complicat decât e deja? De ce eu sunt singurul care înțelege cât de important e totul?

-Taehyung... încep eu.
-Nu! M-am săturat! Nu vă mai înțeleg! Ce v-a făcut să deveniți așa? De ce îmi îngreunați munca?
-Munca...? întreabă Yoongi confuz. Ce muncă?
-Nu e treaba ta! Nu e treaba voastră! Doar pe mine mă privește! Vă rog, nu mă faceți să cred că veți pleca cu toții! Și că mă veți lăsa singur! Eu... nu-mi pot atinge scopul fără voi! Nu îmi pot duce sarcina până la capăt! Nu fiți un obstacol pentru mine! Nu acum!

Cu toții îl privim șocați. Taehyung arată de parcă ar delira. Cu siguranță ceva nu e în regulă.

Eu, Jimin, Hoseok și Yoongi facem un schimb de priviri. Cu toții arată speriați. Și ei îmi împărtășesc gândurile.
Taehyung, ce se întâmplă cu tine? Taehyung, ce e în neregulă cu tine? Taehyung, ce înseamnă toate astea?

Taehyung ne privește cu ochii roșii ieșiți din orbite. După care inspiră adânc și își privește ceasul de la mână.

-Uitați ce am spus, spune el.
După care pleacă.

-Arăta de parcă... începe Hoseok.
-Delira? continuă Yoongi.
-Asta... nu... nu e normal... spune Jimin.

Privesc spre ușa pe care a ieșit Taehyung.
Tae, ce ne ascunzi?'