Nu îmi place să o văd așa...e distrusă emoțional acum..știu că o doare. Știu cum e să îți pierzi un frate. O țin strâns în brațe și încerc să îi alin durerea. Mă joc cu părul ei și îi fredonez un cântec pe care mama obișnuia să mi-l cânte când eram mic.
Nu mai tresare o vreme și îmi dau seama că a adormit. O mai țin în brațe până mă asigur că doarme profund,apoi o pun pe pat acoperind-o cu pătura. Se foiește când nu mai simte că sunt lângă ea dar o pup pe frunte și după se oprește din foit.
Ies din cameră și merg spre baia de la parter să mă schimb în echipament și să merg în căutarea lui Nath. Cobor încet scările de la intrare și merg spre porțile conacului. Nu le deschid deoarece risc să atrag atenția și trec pe dedesupt. După ce ajung pe partea cealaltă,mă afund în pădure. În timp ce mergeam în direcția râurilor,mă uit atent în jurul meu. Ceva albastru acoperit cu sânge agățat într-un copac îmi atrage atenția. Mă îndrept spre copac și reușesc să dau jos materialul acoperit cu sânge. Mă uit atent la tricoul albastru acoperit cu sânge,iar pe eticheta tricoului scria cu majuscule NATH. Mă uit în jurul meu în căutarea trupului lui,dar nimic. Decid să mă întorc la conac,iar când ajung acolo aud țipete din camera de interogatoriu.
ÎNTRE TIMP ÎN CAMERA INTEROGATORIULUI
Perspectiva lui Beatrice
Mă trezesc singură în cameră,iar ochii mă ustură îngrozitor. Îmi amintesc vag că am adormit în brațele lui Ian,dar nimic concret. Mă ridic din pat și observ că încă sunt în echipamentul de vânătoare.Ies din cameră și merg în căutarea Kirei. Când ajung pe hol o aud în sala de antrenamente strigând de nervi și de durere.
Intru și eu în sală,iar atunci o văd sprijinită de perete cu fașele de antrenamente pe mâini.
- Pregătită de interogatoriu?
- Pregătită să distrug un perete întreg mai bine spus.
Spune apoi zâmbește în colțul gurii.
- Merg să o duc pe Mare în sala de interogatoriu. Te aștept acolo.
Ies din conac și mă îndrept spre spatele conacului. Acolo avem o mică încăpere unde ținem prizonierii dacă e cazul.
O scot pe Mare de acolo și o leg la ochi și la mâini. O duc la ultimul etaj din conac,în camra de tortură și o închid acolo legată de un scaun. Atunci când termini o văd pe Kira intrând plină de nervi.
Mă duc în fața ei și îi spun să aibă răbdare și să nu facă o prostie. Încuviințează și iese pe hol.
ÎI scot legătura de la ochi lui Mare și aceasta se uită speriată în jur.
- Bun,hai să o luăm cu încetul. Cine te-a trimis aici și de ce?
- Ți-am spus! Conducătoarea de la Krackmore m-a trimis să vă spionez și să aflu informații legate de Astros .
- Dragă , știi și tu ce se întâmplă cu spionii .
- Îi iertați și le dați drumul ?
Întrebă Mare râzând în timp ce se zbătea pe scaun .
- Ți se pare amuzant ?
- Cel mai amuzant ! Mai ales atunci când Fred mi-a povestit cum ia zburat creierii uneia dintre fete de aici .
- Ți se pare haios că Izabela a murit ?
Atunci încep să simt furia imposibil de stăpânit cum îmi curge prin vene .
- Sau cum l-am răpit pe micul tău frățior , ca mai apoi să-l dăm de mâncare la bestii !
Spune Mare râzând isteric .
CITEȘTI
A new creature
Science FictionIn toate mitologiile lumii se credea că aceste creaturi au dispărut odată cu ultima eră glaciară , dar se pare ca un ghinion mare a dat peste cei doi tineri,găsind ceva periculos si greu de ucis,poti spune ca tot ce era legat de frumusețea lor,era u...