Comedie romantică
„ Înfocată, frumoasă, acerbă, poate charismatică. Drăguță, atentă și iubitoare. Neliniștită, deșteaptă și critică. Atribute ieftine pe care le arată cărților ei și nu, din păcate, rasei masculine după cum s-ar cuveni. Ar fi în star...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Charlie Chaplin sau Grumpy Cat
\\|//
Urăsc blocurile și etajele. Mai ales blocurile care nu au un lift ca să poți urca liniștită până la un etaj amărât. Îl urăsc pe acel Andrei netrebnic și îi urăsc ușa aia care nu are niciun număr inscripționat pe ea. Asta mai este posibil în secolul douăzeci și unu? Să nu ai număr la casă e ca și cum nu ai avea prenume și te-ar chema Andrei Iacobescu!
Cu limba până în pământ de - serios - cred că am spălat fiecare treaptă în parte, ajung în fața ușii fără număr și bat, nu cu mâna, nu cu piciorul - mi-este că o să cadă din balamale la cum arată - ci cu capul. Poate așa îmi intră mințile în cap și iau o dată atitudine în fața preamăritului Alexandru Vogo...
— Popestrop...?
Îmi aud numele rostit, dar, Oh! Notre-Dame!, de ce întâmpini musafirul la bustul gol și de ce ai șase pătrățele scoase din relief când puteai să ai burtică de la bere?
— Adică Popescu. Popescu?! țipă uimit. Ce cauți la mine la ușă?
Îl aud din nou și trăgându-mi două palme mintale tocmai din fundul oborului, mă trezesc la realitatea mea și îmi aduc aminte că îl am în față pe Andrei Netrebnicul și nu pe un Adonis junior.
— Am treabă, îmi iese pe gură hotărât încercând să-mi țin saliva în gură, dar îmi scapă pe la colțurile buzelor și astfel mă văd făcând sâsâind ca un șarpe, aducând-o înapoi în cavitatea bucală.
— La mine?
— Da, la tine. Nu ai de gând..., fac semn cu indexul la bustul lui gol, însă semnul meu se transformă într-un tremur al degetului, să tragi ceva pe tine? mă pisicesc la final, distrusă. Duc lipsă sau ce naiba am? mă mustrez șoptit.
— Cu cine? Ai mai invitat pe cineva? mă întreabă de parcă ne cunoaștem de o viață, zâmbind nerușinat de sensul întrebării.
Și astfel bustul lui gol se aseamănă cu cutia craniană, de asemenea, goală.
— Tu chiar ești prost? întreb revoltată.
— Mă înjuri acum? se ofuschează.
— Vai de capul meu, zic, pălmuindu-mă. Nu vorbești română? Știi engleză? Do you speak english? Armeană, turcă?
— Ești limbută?
Mă trag un pas în spate, pregătită ca Rocky Balboa să-i lipesc una.
— Se numește bilingv..., needucatule!
— Nu mă mai înjura, își îndreaptă luptător arătătorul spre mine. Încremenesc pentru o clipă și mă pregătesc să-i scot tupeul din el.
