Comedie romantică
„ Înfocată, frumoasă, acerbă, poate charismatică. Drăguță, atentă și iubitoare. Neliniștită, deșteaptă și critică. Atribute ieftine pe care le arată cărților ei și nu, din păcate, rasei masculine după cum s-ar cuveni. Ar fi în star...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Orice critică este promovare
\\|//
Un', doi, trei pași, un', doi, trei pași, un', doi, trei pași..., continui să murmur fără încetare de parcă aș ține mersul unei fanfare de ziua României. Sunt furioasă, iritată de cele auzite, nervoasă din cale-afară și mă plimb prin cameră asemenea unui leu prin cușcă, cu credința - nu de a mă liniști - ci că-l voi găsi pe acel nenorocit și-n gaură de șarpe și voi avea ac de cojocul lui. Nimeni nu a trecut vreodată de furia mea și am să am grijă ca lui să i-o atribui dublă. Continui cu un', doi, trei pași, un', doi, trei pași, până când mă opresc brusc și strig:
— O prostie! îmi ridic mâinile în aer de parcă mă rog divinității să-mi arate o soluție pentru a scăpa de stres. Este o idioțenie! Și, de fapt, dacă stau să mă gândesc bine, el este cu siguranță un idiot, altfel s-ar fi gândit de zece ori înainte de a deschide gura în public, nu?
— NU! îmi ațintesc prietena cu indexul, cerându-i ei o explicație pentru situația penibilă în care am fost pusă de un amator penibil. Atât de făcută de ocară, ca să nu zic căcat, nu cred să mai fi fost făcută vreodată în viața mea.
Deși sunt atât de furioasă încât văd doar roșu în fața ochilor, o zăresc pe Ana afundându-se în scaun de teamă că aș putea să-i fac rău. Îmi rânjește fricoasă în colțul gurii, iar la tot ce spun, ea încuviințează tăcută de parcă exact de pisicelile ei aș avea nevoie. Vreau o părere pertinentă, vreau să-mi spună că știe că boul acelea a greșit și m-a criticat într-un hal doar pentru că este un nesimțit fără pic de creier.
Privirea mea este mai aprinsă decât o făclie care luminează un buncăr obscur, asta făcând-o pe amica mea să înghită cu zgomot înainte de a spune șovăielnic:
— Ce-ar fi... să te liniștești...?
Mă opresc din marșul pe care doar ce îl începusem din nou și îmi fricționez fruntea deja roșie de la nervi. Nu mă pot liniști, nu înțeleg de ce oamenii îmi cer asta când este clar și logic că am să erup ca un vulcan în orice moment, chit că vreau sau nu pentru că... de-aia sunt femeie !
— Sau mai bine lasă. Descarcă-ți nervii, continuă aceasta mai mult șoptit când privirea mea o atacă dur.
— Este un incompetent, Ana. Cine naibii se crede? ajunsă la capătul puterilor, mă așez pe scaunul paralel cu cel al fetei, despărțindu-ne barul, întru norocul părului proaspăt aranjat și dat cu fixativ al ei.
— Cum să-mi judece mie cartea? mocnesc din nou când îmi aduc aminte de balivernele rostite de idiot. Cine este el în primul rând? Măi, dacă era vreun cunoscut sau măcar amator critic literar mai spuneam. Ziceam „Poftim ce noroc pe mine! Cineva care îndrăgește literatura îmi critică o carte în care mi-am pus sufletul", dar puștiul este un ingrat neștiutor, nici nu știu dacă știe să citească, fac o pauză în care iau o gură mare de aer. Îți dai seama că nici măcar nu-l cunosc? întreb privind ecranul tabletei pe care chipul unui tânăr blond, netrecând de douăzeci și cinci de ani, reușește să facă ochii Anei să lumineze, iar pe ai mei să fiarbă la temperatură maximă.
