| Jimin :
A fost vina noastră că nu am ascultat. Cu toate că steagul era roșu, eu și Taehyung nu am rezistat mării. Cine ne cunoștea știa că suntem o parte din mare si ea din noi. Taehyung a sărit primul în apă, eu doar urmându-l cuminte de pe stânci.
- Haide și tu Jimin - Îi aud vocea plăcută a lui Tae.
Corpul meu refuză să se miște la vederea valurilor nemiloase care străpungeau stâncile fără milă, semn că o furtună se apropie.
- Cred că e timpul să plecam - Spun destul de nervos din cauza valurilor agitate care păreau că mușcau din ce în ce mai brutal de mal.
Taehyung bufnește puțin nervos - Vino după mine atunci. - Spuse acesta urmând să se scufunde.
N-am să intru în jocul lui, cu toate că mă neliniștește faptul că încă aștept și el nu iese din apa. Nu poate să-și țină respirația așa mult. Ce e în capul lui?
- Tae, te joci cu mine nu-i așa? - Spun uitându-mă în jur după el, văzând doar bule ieșind la suprafața.. - Tae? Ieși afară te rog. Nu te preface - Acesta nu dă niciun semn de răspuns la cuvintele mele, nu-mi dă de ales decât să sar după el.
- Tae? - Spun ajungand în locul în care era acesta urmând să fiu tras la fund. În timp ce mă zbăteam să ies la suprafață îl auzeam pe Taehyung râzând copios pe fundal fiind gata să-l strâng de gat.
- P-Putem pleca a-acum? - Spun bâlbâindu-mă din cauza frigului care mă cuprinsese.
Taehyung doar dă din cap afirmativ și se intreaptă spre stânci urmând să urce pe ele.
Încercând să îl urmez pe Taehyung, valurile erau împotriva mea ducându-mă în larg. Valuri peste valuri se năpusteau peste mine și tot ce puteam să simt e cum apa sărată îmi înunda căile respiratorii.
- Minnie?! Minnie! - Îl auzeam pe Taehyung țipând de pe stânci. Voia să sară dar se oprise, știa că o să ajungă în aceeași situație ca mine. - Mă duc după ajutoare Minnie! - Îl aud pe Taehyung pentru ultima oară , capul meu făcând contact cu un bolovan aflat pe fundul mării , obligându-mi ochii să se închidă restul fiind vag.
| Taehyung :
Minnie, a fost vina mea, nu trebuia să-l bag în așa ceva. Trebuia să plecăm când mi-a spus.
Picăturile reci de ploaie îmi loveau chipul înlăcrimat fiind în același ritm cu pașii făcuți de mine.
Dacă pătește ceva cum o să pot să-l privesc pe Jin-Hyung în ochi și să-i spun că frățiorul lui mai mic a murit din vina mea?
Singurul om la care pot apela în aceasta clipă este Namjoon.
În cele din urmă ajung la casa lui Namjoon , gâfâind și abia ținându-mă pe picioare.
- Joon, ești acasa?
-Sunt aici. - Îl aud vocea acestuia din garaj. Ma îndrept spre acel loc cu lacrimile încă prelingându-mi-se pe obraji.
Acesta văzându-mi starea sare ca ars de la scaunul sau și îmi oferă o îmbrățișare caldă.
- Ce este Tae? - Spuse acesta cu o ușoară ezitare în glas.
- Am-am făcut o greșeală. L-am pus în pericol pe Jimin.
