Ania se trezeşte şi se ridică în picioare.Nu mai era acasă.Privea în jurul ei;era într-un spital.Face un pas. Se simte ușoară.Foarte ușoară.Privește în jos, era în picioarele goale și într-un halat alb.
Oare ce s-a întâmplat?Și cum am ajuns aici?
Imediat ultimele imagini i se desfășoară în minte.Își privi mâinile. Nicio urmă de tăieturi! Se simțea foarte nedumerită. Iese din camera în care se afla,și zărește o doamnă doctor , încercând să vorbească cu ea:
-Mă scuzați, doamnă!Știți cumva unde e mama?
Niciun răspuns. Era liniște deplină, din nou.Fata mai strigă o dată la ea, de data asta cât să se facă auzită, dar nu primi niciun răspuns, decizându-se să o urmărească.Ania o urmări până într-o altă cameră, mai mare.Simți un gol când imaginea fetei roșcate întinsă în pat într-un somn adânc, i se întregi în față.Era chiar ea, înfășurată în zeci de fire lipite de piept, cu o mască de oxigen pe față.Și-a dat seama ce s întâmpla. Ideea că nu mai avea mult până murea o speria acum mult mai tare decât a speriat-o înainte.Se așeză pe pat și își privea trupul care era cald, dar totuși neînsuflețit.Nu era chiar atât de urâtă.Ideea asta era doar în capul ei.Înainte îi era scârbă să se privească în oglindă iar acum și-ar fi dorit să-și revadă reflexia. Parcă-și dorea o a doua șansă, dar ar fi renunțat a ea... nu-și dorea să fie din nou chinuită.Mai bine nu. Decât să fie iar batjocura tuturor, mai bine lipsă.Nedumerirea fetei dispăru când un băiat blond și înalt ce ținea în ambele mâini un buchet de flori, intră cu emoție în cameră.
-Cine sunteți?întrebă doctorița
-Iubitul ei, răspunse tânărul foarte sigur pe el.
Cum adică iubitul meu?Ce s-a întâmplat cu el? Și cu mine? Cu noi?
-Atunci vă las singuri.
Imediat ce femeia ieși pe ușă,Mike se așeză lângă ea și începu să-i șoptească cu lacrimi în ochi:
-Îmi pare rău...Eu am fost cel care ți-a pus otrava în sucîn noaptea aceea.Nu trebuia să fac asta. Chiar regret. Nu trebuia să-i ascult pe ceilalți....a trecut destul de mult timp de atunci. În fiecare zi m-am gândit la tine.Dacă vei muri, eu voi rămâne cu ideea că te-am omorât mult timp.Te rog să mă ierți. Măcar atât.
O sărută pe frunte și iese din sală.Acum mintea Aniei joacă feste. Simțise sărutul.Dar cum se explică faptul că ea-și privește acum trupul, nimeni nu o vede, iar rănile de pe mâini i-au dspărut?Acum ar fi plâns dar nu avea lacrimi.Era doar un duh gata de plecare...
