E o nouă dimineață. Fata deschide ochii cu greu, mâinile și picioarele îi sunt amorțite.Tresări.Se simțea grea. Privi în jur, era în aceeași cameră. Pozele erau pe dulapul din dreapta ei. Nu a fost un vis.Privește către ceas și realizează că ar mai fi fost 2 minute până la deconectarea sa.Își dă jos tubul de oxigen și se ridică în fund pe marginea patului atingând cu tălpile goale de gresia rece. Un zâmbet îi apăru pe buzele uscate.Simțea din nou . Își privi mâinile. Rănile erau acolo, înghesuite una peste cealaltă.Un fior îi străbătu stomacul.Amintirile se strecurau precum fulgii de nea printre nori.
Fata încearcă să strige după doctori, dar vocea sa era prea răgușită.Era clar că a stat mult timp adormită. Ania iese în curtea spitalului.Se opri brusc și îți îndreptă privirea către norii aburii de pe cer.Ningea. Era anotimpul ei preferat, sezonul anului în care stătea prin casă și asculta muzică.Fulgii de gheață cădeau și i se lipeau de gene, topindu-se pe față.Era cel mai frumos lucru să simtă frigul de afară și să atingă zăpada.
