Răzbunarea Poate Ucide

Fugind de poliție

Mă holbez la tavanul din camera mea. Nu pot să cred că Ryan a putut face asta... Aud ușa cum se deschide. Nu îmi păsa cine este.

-Betty? Mama a spus să vi în living. spune Vivian cu vocea tremurată.

Mă ridic fără să spun nimic.

Ajung în living împreună cu Vivian. O vedeam pe Mona cum stă pe canapea, uitându-se la un punct fix în timp ce bea un ceai.

-Sunt aici...spun cu jumătate de glas.

-Luați amândouă loc. spune privind în aceași direcție.

Mă conformez spuselor, asezandu-ma pe un fotoliu, iar Vivian lângă Mona.

-Ce va apucat pe amândouă?

-Mamă...eu, am vrut doar să văd ce se poate întâmpla. Promit că nu o să mai fac în viața mea asta. zice Vivian uitându-se în ochii mamei sale.

-Iar tu, Betty?

- Eu doar m-am apărat.

-Omorându-l? Și bagandu-mi fiul la închisoare?

-El a ales asta...

-Fiul meu nu ar face asta!!!

- M-a jignit...plus că niciuna dintre voi două nu îmi știți trecutul. spun ridicandu-mă și mergând spre camera mea.

-Betty...nu am...

Dar nu a mai apucat să spună ceva că am închis ușa de la camera mea.  Mi-am luat ghiozdanul, mi-am pus câteva haine, țigările și pistolul. Am deschis geamul. E o înălțime cam măricică, dar...nimeni nu mă oprește.

Am sărit. Nu cred că mi-am rupt ceva. Am vrut să ies pe poartă dar Rex a început să latre.

-Taci! Caine stupid.

Se oprea? Nici gând.

-Îți voi aduce stăpânul cât mai repede.

În acel moment a început să alerge spre mine. Nu știam dacă vrea să mă muște sau mai știu eu ce. Eram puțin speriată pentru că Rex e un caine destul de mare.  A trecut fix pe lângă mine apoi oprindu-se.

-Ce faci? Tu nu mergi. Trebuie să stai aici.

Acesta s-a pus în șezut.

- Bine...dar dacă îmi faci probleme...

***

Nu știam unde mă va duce Rex. Eu nu cunosc drumurile de pe aici, foarte clar. Mergem ce mergem până cand ne oprim în fața unei case drăguțe. Incepuse să dea cu labele în ușă.

Eu stăteam și mă uitam. A cui naiba e casa asta? Raspunsul mi-a fost clar când persoana a deschis ușa.

- Rex? Betty? Ce faceți aici?

-Dylan? Nu știam că aici locuiești.

În timp ce vorbeam, Rex deja intră în casă de parcă ar fi a lui.

Intru și eu la spusele lui Dylan. Câinele deja se făcuse comod pe canapea.

-Ce te aduce aici? întreabă punând în niște pahare suc, iar pentru Rex apă.

-Câinele...

Zâmbește.

-Și...cred că am nevoie de ajutorul tău.