Răzbunarea Poate Ucide

Bărbatul misterios

Toata lumea aștepta să vadă ce va spune judecatorul în legătură cu Ryan.

-Este nevinovat... dar, dacă într-o lună mai face vreo boacănă nu am de ales.

Toată lumea era fericită, mai ales eu.

-Cât despre tine, domnișoară Jefferson...

Oh da...am uitat de mine. Dar nu va fi așa rău dacă mă trimite la corecție. Supraviețuiesc acolo...

- Ai mare noroc că l-am cunoscut pe tatăl tău. O să îți dau numai un avertisment.

-Va mulțumesc! îi spun uitandu-mă la el.

Mă uit apoi la Ryan. Îi vedeam sclipirea din ochii aceia verzi. M-am dus lângă el apoi m-am apropiat de urechea lui și i-am șoptit:

- Gata. Am scăpat.  Te-am scăpat. Acum și tu trebuie să mă ajuti cu ceva.

Nu mai așteaptă nicio secundă că mă îmbrățișează strâns. Zâmbesc apoi răspund.

-Sunteți liberi să plecați!

Polițiștii ne desfac cătușele apoi mergem toți patru spre casă.

***

După câteva săptămâni.

-Ryan!!! Dă-mi înapoi telecomanda! Eu mă uitam la tv!

-Îmi pare rău Vivian dar începe meciul de fotbal.

-Mie îmi pare rau dar începe serialul meu preferat. spun și iau telecomanda pe la spate din mâna lui Ryan.

Mă așez comod pe fotoliu și dau pe canalul unde începea filmul. Ryan se duce în bucătarie, cel mai probabil luând niște ronțăieli.

Mona intră pe ușa de la intrare cu niste foi în mână. Păreau importante.

-Ce sunt alea? întreabă Vivian.

-Bună și ție! zice lasându-și poșeta pe masă.

-Bună mamă! zice Ryan venind din bucătărie.

-Bună dragilor. Astea sunt actele lui Betty.

-Acte? Ce acte? întreb uitandu-mă la Mona.

-Actele tale pentru intrarea la liceu. Vei merge și tu la școală de săptămâna viitoare și vei fi în clasă cu Vivian.

- Dar diferența este de un an între ele două. spune Ryan lasandu-și telefonul.

-Da, doar că pe Vivian am dat-o de la 6 ani la școală.

- Oricum, mai sunt și alte fete de vârsta lui Betty în clasă. Se va înțelege bine, cu unele dintre ele. zice Vivian mâncând niște biscuiți.

-Punele bine undeva că în prima zi le iei cu tine. zice Mona dându-mi actele.

-De data asta ai câștigat. spun dandu-i telecomanda lui Vivian.

Mă duc spre camera mea ca să îmi pun foile într-un dosar apoi pe un raft. Ajung în cameră și îl văd pe Rex tolănit pe patul meu.

-Bună Rex! Ce faci aici?

Nimic. Niciun lătrat, nicio mișcare.