Lanțurile vieții

Uneori cel mai bun răspuns e tăcerea

          -Ash! Ash! Trezește-te, Ash! Trezește-te!

          -Haa? Skip, tu ești? Unde sunt?

          -Ești la casa de lângă râu. Iar ai avut coșmaruri? Nu păreai prea bine la cum ai făcut in somn.

          -B..B..Ban..l-am visat pe Ban..

          -Serios, Ash. Au trecut doi ani, încă mai ai visele alea?

          -Hm..oricum, care-i faza cu chinezii, am primit transportul?

          -Nu încă, au zis că mai au nevoie de timp ca să facă rost de toate armele. Ash, trebuie sa te intreb..te comporți ciudat de când esti la conducere. Nu zic că nu esti competent, ai fost ales totuși de Alex. Dar crezi ca poți face față la toată presiunea asta în starea în care ești?

          -Nu-ți face griji pentru mine. Sunt ok.

          M-am ridicat din pat. M-am dus la geam și am privit râul, în timp ce mă gândeam la ultimii 2 ani petrecuți în lipsa lui Ban. Am ajuns șeful unei bande de tineri din Manhattan, m-am implicat in probleme lor, care, cu timpul, au devenit problemele mele. Am investit toți banii luați pe diamante in războaiele dintre bandele din New York, dar nimic nu părea să mă ajute să-mi las in urmă trecutul.

          Aveam 7 ani când s-a întâmplat prima dată. Am primit o sarcină pe care nu puteam să o duc la bun sfârșit din cauza varstei, iar părinți mei m-am lovit. Țin minte exact durerea provocată de cureaua neagră a lui tata.
Am sperat ca această întâmplare sa nu se mai repete, dar acesta era, din păcate, doar începutul.

          Adeseori eram abuzat sexual de catre antrenorul meu de baschet, și deși  incercam din răsputeri sa le explic asta la ai mei, nu au vrut în niciun fel să mă scoată de la antrenamente. Motivul? Eram talentat pentru vârsta mea, și ei aveau impresia că acesta e singurul mod prin care puteam sa fiu util pentru ei.

          De nenumărate ori am fost bătut, abuzat sexual, insultat de catre proprii părinți.

          Într-o zi, fiind la antrenament, am fost invitat de către antrenor la el acasă, din nou. Știam că nu-l pot refuza,  pentru că ai mei m-ar fi bătut dacă o făceam. Simțeam că nu mai rezist, si cand acesta a incercat să mă dezbrace, am scos un pistol pe care l-am luat dintr-un sertar de-al lui tata, si l-am împușcat.

          Deși investigațiile au ieșit în favoarea mea, și poliția a ajuns la concluzia că doar m-am apărat, părinții mei au înnebunit. Acest lucru se datora si faptului ca antrenorul era unul foarte simpatizat in zonă, nimeni nu știa ce era el de fapt.

          Probabil vă întrebați cum am ajuns să-l întâlnesc pe Ban. Ei bine, părinții mei dintr-un motiv sau altul erai sătui de mine. Au decis să mă trimită la o mătușă din zona Philadelphiei. I-am auzit purtând discuția asta, si nu eram deloc de acord să plec in Philadelphia. Așa că am decis sa fug de acasa. Am urcat in primul tren, care s-a nimerit sa fie spre New York.

          Stăteam sprijinit de peretele unui bloc, când l-am văzut pe Ban cum ieșea cu o pungă plină de alimente si ceva bani dintr-un magazin. Acesta păreasa nu ma observe, dar norocul a făcutca acesta să treacă pe lângă mine in drum spre casa lui. Văzându-mă aproape leșinat de foame, murdar, mi-a zâmbit si mi-a spus

           -Nu esti din zonă, am dreptate? Dacă erai, știai cum sa supraviețuiești.

          M-am uitat la el fără sa spun nimic, după care a continuat

          -Nu vrei sa vi la mine acasă? Nu e cel mai genial loc, dar măcar nu te plouă, si poți să mănânci si tu ceva.

          Din nou, m-am uitat lung la el fără să zic nimic.

          -Uneori cel mai bun răspuns e tăcerea, corect? Hai să mergem.

          Aceasta a fost prima mea interacțiune cu Ban. Nu era mai mult sau mai puțin decat un simplu hoț care trăia de pe o zi pe alta. Cu toate astea, m-a salvat de la o moarte jalnica pe străzile unei metropole gigantice, si îi eram profund îndatorat pentru asta. Dar, Ban nu mai era. Au trecut doi ani de la jaful care mi-a adus șaisprezece milioane de dolari, dar mi-a luat în schimb cel mai bun lucru care mi se întâmplase până atunci, un tată pe care nu l-am avut.

          -Ash! exclamă Aaron, unul dintre tipi care făceau parte din bandă. Avem probleme, grave! Zeke a pus stăpânire pe partea centrală.

          -Poftim?! Nu era zona lui Ace? Parcă era vorba ca nimeni nu se pune cu banda de negrii din centru.

          -Din câte am înțeles ar fi o înțelegere la mijloc. Zeke i-a propus lui Ace să-i cedeze trecerea prin centru si să nu intervină, ceva arme la mijloc.

          -Nenorocitul. Sună-l pe Skip, spune-i să-i preseze pe chinezi, avem nevoie de armele alea cât mai repede. Acum că Zeke nu mai are probleme prin centru, ne putem trezi într-o ambuscadă oricand.

          Nu era tocmai cel mai bun moment prin care treceam ca și lider. Eram in conflict cu o bandă din altă zonă a orașului, și eram presați de timp, cât si de Zeke însuși.

          -Ash, au ajuns chinezii, zise Skip încercând să-și tragă sufletul după ce, cel mai probabil, alerga-se până la mine.

          -Perfect, spune-le sa intre.

          Negocierile au decurs fără probleme, astfel ca am pus mâna pe patru lăzi de AK-47 si două de M4-A1. Singura problemă rămasă era să rezolvăm conflictul cu banda lui Zeke fără victime. Am pierdut foarte mulți oameni în bătăliile astea inutile pentru teritorii. Sincer să fiu, speram ca armele să-i intimideze îndeajuns încât sa renunțe, dar, afaceristul e afacerist, corect? Nu eram singurii care cumpărau de la chinezi.

          A doua zi am primit veste ca Zeke si ai lui se îndreptau spre noi, asa că am decis să îi surprindem cu o ambuscadă. Eram cu toți pregătiți să îi întâmpinăm pe Manhattan Bridge, ceea ce sa și întâmplat. Inițial câștigam, puteam vedea cum oamenii lui Zeke cădeau la pamant unul cate unul.

          Am pierdut și noi niște oameni, nu puteam decât să mă uit cum cad, și să blestem conflicturile astea inutile.

          -Ash! strigă o voce de pe pod, acesta fiind momentul în care toate focurile de arme au incetat. Era Zeke.
Ce zici de un duel? De ce să pierdem atâția oameni, cand putem rezolva asta între noi.  Ha, ce zici?

          -În momentul în care o să pășesc pe pod o sa fiu ciuruit, de ce aș accepta? De ce aș avea încredere in tine, cand tu ești cel care caută razboi?

          Nu a răspuns, a rânjit doar. Dintr-o dată nu mai vedeam sau înțelegeam nimic. O grenadă a explodat în fața mea. Ma simțeam amețit, nu ma puteam ține pe picioare. Dar tot îl auzeam pe Zeke

          -Asta pentru că ai refuzat sa rezolvăm asta între noi. Puteai să fi ciuruit, iar oamenii tăi trăiau. Dar tu ai ales să continui asta. Auzeam cum focurile de armă continuau in jurul meu, dar eram incapabil să fac ceva.

          Dintr-o dată toate focurile au încetat si am văzut cum mașinile în care erau oamenii lui Zeke au plecat cât mai repede posibil. M-am uitat în spate, și am vazut girofarele mașinilor de poliție. Eram prinși.