Lanțurile vieții

"Un sentiment aparte..."

          A trecut aproape o lună de la incidentul cu Anthony. Timpul trecea cum trecea, nu sunt prea multe de făcut într-o închisoare. Era dimineață, iar eu și Michael ne pregăteam să mergem la masă. Când au venit gardienii să deschidă ușa, am mers spre sala de mese. Michael părea puțin neliniștit, dar nu voia să-mi spună de ce.

          Mi-am dat seama destul de repede despre ce era vorba. Ajunși la sala de mese, l-am văzut pe Anthony. Se pare că și-a revenit și nu mai stătea internat la infirmerie. Când am trecut pe lângă el, i-am rânjit. El a continuat să se holbeze urât la mine, fără sa scoată vreun cuvânt sau să facă vreun gest.

          După ce ne-am așezat la masă, tot aceeași masă la care m-a abordat prima data Anthony, am început să mâncăm. Michael, care părea la fel de neliniștit ca și înainte, s-a oprit din mâncat și mi-a zis:

          -Am auzit că nu e chiar în toane bune după ce i-ai făcut. Eu zic să nu-l provoci.

          -N-am nicio intenție în a face asta. Data trecută el a început prin tot ce a făcut.

          După acest dialog ne-am continuat mâncarea, și nimeni n-a spus nimic până nu am terminat de mâncat. Începeam să mă obișnuiesc cu gălăgia de la sala de mese. Atât de multe persoane adunate în același loc, fiecare povestind, deși nu pot înțelege ce poți povesti atâta. Îi povestești colegului de masă ce ai visat azi noapte, că altceva nu văd ce poți face într-o închisoare.

          M-am întors la celulă, așteptând să se facă ora doua, ca să putem ieși în curte. Mă miră faptul ca nimeni nu a înnebunit acolo încă, considerând că așa numita curte era o parte asfaltată, înconjurată de garduri, unde puteai să joci baschet. Acesta a fost locul care mi-a amintit cât de mult îmi plăcea să joc. După ce am fugit de acasă, mai exact după ce mi-am omorât antrenorul, nu am mai jucat vreodată. Asta până să intru la închisoare.

          Chiar dacă nu mai jucasem de mult, nu am uitat complet tot ce știam,  și după două meciuri îmi revenisem complet. Eram primul ales de fiecare dată când se făceau echipele. Erau momente foarte frumoase când mă jucam, reușeam să mă deconectez cu totul de la realitate. Era un sentiment aparte, mă ajuta să uit de trecut pentru moment, și să mă simt mai bine.

          În după-amiaza acelei zile, am fost chemat de către gardieni pentru că aveam vizitatori. Nu mi-aș fi închipuit ca o să am vreunul, dar uite că s-a întâmplat. Ajuns la sala de vizite, i-am văzut pe Skip si Alex cum mă așteptau la masă. Eram într-ul fel foarte fericit că au venit să mă vadă, și în altul foarte îngrijorat să nu fie urmăriți.

          -Ce faci șefu' ? m-a întrebat Skip fără ca măcar să apuc să-i salut sau orice altceva.

          -Skip, Alex! Ce faceți aici? Știți cât de periculos e. Puteți fi urmăriți.

          -Stai calm, Ash. Ne-am luat deja măsuri de precauție, zise Alex. Am vrut doar să vedem cum te simți, și să ne cerem scuze.

          -Scuze pentru ce? l-am întrebat eu.

          -Pentru că te-am abandonat atunci lângă pod. Când i-am văzut pe ceilalți cum au luat-o la fugă, ne-am urcat și noi in mașini. N-am realizat ca erai incapabil să te miști de acolo. Am realizat abia când am ajuns la casa de lângă lac. Tu nu erai în niciuna dintre mașini.

          -E ok băieți, nu vă faceți griji pentru asta. Restul cum sunt? Totul merge bine? Zeke?

          -Totul e foarte bine. Zeke e mort, am recăpătat controlul in centru, și nu mai e nimeni care să ne facă probleme, mi-a zis Skip șoptind.

          -Scuze că a durat atâta să te vizităm, ne-a luat câteva zile bune să aflăm unde te-au dus, și după a trebuit sa rezolvăm probleme cu Zeke.

          Am auzit un clopoțel, era clopoțelul care anunța terminarea perioadei de vizită. Le-am mulțumit la băieți pentru vizită si m-am întors la celulă.

          A doua zi totul părea să fie normal. Am mers până la biblioteca închisorii, m-am gândit să mai omor niște timp citind. La întoarcere mi-am dat seama că sunt urmarit, dar nu știam de cine, așa că m-am gândit să o iau prin atelier. Atelierul era un loc in care puteam exersa, supravegheați, tot felul de arte. Sculptură, construcție, si altele.

          Imediat cum am intrat m-am trezit cu o mână la gât, lipit de perete. Era Anthony cu încă ceva prieten de-al lui. Si cel care m-a urmărit era tot de-al lui.

          -Știam că o să vrei sa mergi pe aici când o să-ți dai seama că ești urmărit, pușlama mică ce ești. Crezi că te las să scapi așa ușor după ce mi-ai făcut? îmi zise el întorcând capul astfel încât să-i văd cicatricea de la ochi.

          Mi-am dat seama că n-o să mă lase să plec pur si simplu, așa că m-am decis să-l enervez înainte sa ripostez.

          -Haide, Anthony. Credeam că ești mai bărbat de atât. Doar te-ai oferit să-mi fi "stăpân", corect? Cine ar vrea un iubit ca tine, care umblă cu încă două persoane după el pentru o "pușlama mică".

          -Văd că ai căpătat ceva tupeu, nu mai ești la fel de timid. Băieți, puteți pleca, mă descurc singur de aici.

          Jackpot. A funcționat, se pare că era destul de prost încât să funcționeze.
Părea destul de nervos, și în același timp entuziasmat.

          -Ce-ai să faci, acum că suntem singuri? Ai de gând să te distrezi? l-am întrebat încercând să-l provoc.

          -Fi sigur de asta, nu știi cât timp am așteptat momentul ăsta.

          Se pare ca și asta a funcționat. Și-a  lăsat capul în jos, și cu mâna stângă voia să-și dea jos pantalonii. Dar, în timpul ăla, am reușit sa scot furculița pe care am luat-o de la masă tot atunci când m-am batut cu el. Când i-am pus-o la gât, s-a oprit și s-a uitat speriat la mine.

          -Tu, zdrobindu-mi gâtul, sau eu, bagandu-ți furculița asta în gât, chiar vrei să vezi care-i mai rapid? l-am întrebat rânjind. Dacă nu, atunci dă-mi drumul.

          În momentul în care mi-a dat drumul, l-am lovit in față cu pumnul destul de tare încât să cadă pe jos. După care l-am lovit cu piciorul. Mi se părea că ar fi prea ușor să-l las să plece așa, având în vedere că nu eram primul pe care încerca să-l violeze, dar primul pe care n-a reușit. "Acum să ne asigurăm că n-o să mai repeți încercarea de azi" am zis eu înainte sa-i înfing furculița in testicule și să plec.

          I-am povestit totul lui Michael, care părea ușurat să audă că Anthony n-o să mai facă probleme nimănui. A doua zi am auzit că a fost mutat la o alta închisoare, după ce cineva din afară a solicitat și plătit pentru asta.

          Fiind aproape timpul să mă culc, i-am spus lui Michael despre vizita băieților, după care m-am holbat la tavan până am reușit să adorm.