Lanțurile vieții

Amintiri, furie si speranță

          Zilele în libertate nu păreau să fie atât de plăcute pe cât mă așteptam, și asta se datora problemelor pe care le aveam ca și gașcă. Tensiunile cu Jasper, fratele lui Zeke deveneau din ce in ce mai greu de controlat, și setea lui de răzbunare nu putea fi stăpânită. Pe lângă asta, poliția a început să ne dea de furcă si6sa caute dovezi ca să ne închidă.

          Sincer să fiu, simțeam că nu pot rezista presiunii, dar dacă nu rezistam la asta, cum ar fi trebuit să mă descurc  la ce urma să fac? În timp ce încercam să-mi pun ordine în gânduri, Skip curăța niște arme în camera de alături, așa că am decis să merg să văd cum se descurcă.

          –Știi, poate n-ar strica să te mai relaxezi și tu din când în când, i-am zis eu pe un ton calm, cât se poate de prietenos. Doar complici lucrurile dacă îți bați prea mult capul.

          –Doar mă cunoști, Ash. Știi și tu ca nu pot sta degeaba când știu că avem probleme. Tu, în schimb, te gândești prea mult. Când o să mergi în centru?

          –Cred că azi, trebuie să vorbesc cu Ace, poate reușesc să leg un fel de alianță cu el, măcar să știm că n-o să intervină. M-aș simți mult mai ușurat știind că avem un inamic în minus, chiar dacă la momentul actual Ace șigașca lui nu par să se implice.

          Zis și făcut, urma să mă duc in centru ca să vorbesc cu Ace, liderul negrilor din centru. Am ales să mă duc singur ca să-i arăt că nu îmi este frică, dar și să dovedesc că n-am nicio intenție de conflict. Auzisem niște vorbe despre Ace, cum că s-ar fi încurcat în niște afaceri cu Jackey, marele mafiot în jurul căruia se învârte tot New York-ul, și de care noi încercam să ne ferim. Știam că nimic bun nu se întâmplă dacă facem afaceri cu el.

          Ajuns în centru, am decis să cobor în suburbii, unde știam că-l găsesc pe Ace. Odată coborât, am zărit doi tipi morți la intrare. Erau oameni de ai lui Ace. Aveam impresia că mă găseam in locul nepotrivit la momentul potrivit, dar am decis că trebuie să continui, să văd ce se întâmplă. Cum nu venisem înarmat, am luat un pistol de la unul dintre tipii care erau întinși pe jos într-o baltă de sânge. Nu era tocmai pe placul meu. Negrii aveau o pasiune pentru armele italiene, motiv pentru care ceea ce am luat era un Beretta M9, dar nu era cel mai potrivit moment să fiu pretențios. Am verificat încărcătorul să aibă gloanțe, și am plecat înăuntru.

          M-am furișat înăuntru, încercând să fac cât mai puțin zgomot. Era o clădire la care s-au abandonat construcțiile, dar pentru un motiv sau altul nu a fost dărâmată, ajungând mai târziu ascunzătoarea negrilor. Mergând ușor și fără zgomot pe hol, mă uitam prin fiecare cameră pe lângă care treceam, dat fiind faptul că nu aveau uși.

          La un moment dat aud o voce dintr-o cameră așa că am decis să mă apropii. Ajuns la ușă, am văzut un bărbat în vârstă, aș zice cam 35 de ani, cu o statură impunătoare cum statea cu arma îndreptată spre Ace. Tot ce am auzit de la bărbat a fost "Șeful îți mulțumește pentru serviciile acordate". După ce și-a terminat replica, și-a încărcat arma. Fără să stau pe gânduri, l-am împușcat în cap, simțind că ceva e în neregulă.

          Acela a fost momentul când Ace m-a observat. Și-a fixat privirea pe mine, și preț de câteva secunde s-a uitat țintă la mine. După ce și-a coborât privirea, s-a aruncat în genunchi, urlând cât de tare a putut. Două lucruri erau clare despre urletul ăla, era unul de furie imensă, dar în același timp șide suferință, amărăciune, regret.

          –Ash, ești probabil ultima persoană la care mă așteptam să mă salveze. S-a ridicat în picioare, și-a încordat pumnul și a lovit peretele cu el suficient de tare încât s-o resimtă și el, dar nici peretele să nu rămână intact. In câteva clipe sângele i-a cuprins toată mâna. Dupa acestea, Ace continuă: asta nu se termină așa, sub nicio formă. Bătrânul ala o să mi-o plătească, cu vârf și îndesat. O să plătească pentru fiecare picăturăde sânge pe care au vărsat-o prietenii mei.