Lanțurile vieții

Toți avem demonii noștri

          Trei luni au trecut de când eram la închisoare, și o dată cu trecerea timpului am început să leg o prietenie destul de strânsă cu Michael. În ciuda acestui fapt, nu am îndrăznit niciodată să-l întreb cum a ajuns să fie închis, cum de fel nici el nu m-a întrebat vreodată.

          Ultimele două luni au fost foarte liniștite. De când incidentul cu Anthony, care a fost transferat la o altă închisoare, nimic deosebit nu s-a întâmplat. Zilele treceau lent, monoton.  Dar la ce era să mă aștept? Eram totuși într-o închisoare. Trebuia să mă obișnuiesc, așa urma să-mi petrec următoarele 21 de luni. Sau cel puțin la asta mă așteptam eu.

          Stând într-o seară în pat, holbându-mă la pereți și tavan, m-am gândit că ar fi timpul să-l întreb pe Michael despre trecutul lui. Simțeam că am petrecut destul timp împreună încât să ne cunoaștem, să știm unul despre celălalt ce eram înainte sa intrăm aici.

          -Dormi? l-am întrebat eu după ce m-am gândit îndelung dacă să-l întreb sau nu.

          -Nu.

          -Nu știu dacă e un subiect bun, dar nu mi-ai spus niciodată cum ai ajuns aici.

          -Nu credeam că vrei să porți conversația asta. Oftă adânc, după care a făcut o pauză de câteva secunde înainte să continue. M-am amestecat prea mult în treburi care mă depășeau.

          -Dacă nu vrei să vorbești despre asta, să știi ca nu e nevoie, am zis eu după ce am stat să mă gandesc puțin.

          -E okay, oricum mi se pare că ar trebui sa știi. Împărțim aceeași celulă de peste trei luni până la urmă. Eram jurnalist la NBC New York, in principiu de teren. Îmi iubeam munca, chiar dacă deseori ramaneam fără lucruri de scris, fără subiecte. Până într-o zi, când aveam impresia că am dat lovitura. Dar n-a fost așa.

          Simțeam în tremurul din vocea lui că era un subiect delicat. Se vedea pe comportamentul lui în general că îi e dor de familie, și că ar face orice ca să ajungă acasă. După o mică pauză în care se simțea tensiunea din aer, acesta a decis să continue.

          -Acum vreo doi ani, ceva mai mult, a avut loc o spargere la un don al mafiei din zonă. Don Jackey. Aparent cineva a avut curajul să-i jefuiască conacul de pe deal. Unul dintre ei n-a reușit să scape, iar presa a roit spre conac, fiecare cu scopul de a scrie știrea zilei. În afară de mine. Eu am vrut să scriu mai mult decât detaliile despre jaf. Eu voiam să-l demaschez.

          Știam cine era Jackey de fapt. Toată lumea îl stie drept un mafiot ordinar care a moștenit averea din generațiile de dinaintea lui. Dar nu mulți știu de fapt despre cealaltă față a lui. Un pedofil gay, care răpește copii de pe stradă, pe care-i omoară după ce își satisface nevoile, sau îi vinde la alții, pentru a nu se afla despre activitățile sale.

          -Si ce s-a întâmplat după? l-am întrebat eu curios de cum a ajuns închis, încercând în același timp să nu mă dau de gol ca eu am fost cel care l-a jefuit pe Don Jackey. Conversația asta m-a făcut și pe mine să-mi amintesc de seara în care l-am pierdut pe Ban, lucru care nu mi-a picat prea bine.

          -Am încercat prea mult să aflu detalii despre ce făcea el în "timpul lui liber", și am atras prea mult atenția. Nu a durat mult până au decis să mă înlăture. Mergeam spre casă de la lucru când m-am trezit că un bărbat de vârstă mijlocie mi-a sărit în brațe, cu un cuțit înfipt în piept. Am încercat să-l salvez, dar era prea târziu. Poliția a apărut în zonă instant, și am fost luat la interogații. În timp ce eram la secție, am aflat ca mai mulți martori au declarat că eu eram cel care l-a omorât. Practic, mi-a fost înscenată o crimă.