Gandurile de la ora 3

În mintea unei Eve

I.

Tu te mai crezi, când nici cuvintele nu mai cred în tine?

II.

Mi-e teamă!
De felul meu, nu mi-e teamă nici să-mi pierd mintea în ochi căprui-verzui sau în pahare de whisky, dar un singur lucru încă îmi ridică părul pe spate.
Un singur lucru mai stârnește zarva printre miile de molii ce s-au făcut stăpâne pe toracele meu.
Un singur lucru îmi creează încă un nod în gât.
Să nu-i mai aud vocea e ca și cum aș rămâne surdă. Trebuie să-l aud!

III.

Când ieri mai era un strop, azi iubirea s-a risipit sub soare. Azi s-a pierdut tot ce mai era, ce mă mai ținea, cumva, aproape de tine.

IV.

Mă ascund după umbra cuvintelor, ca să nu mă cunoască nici măcar lumina.
Mă iubesc cu misterul nopții și las zorii zilei să mă piardă în amorțeala unor săruturi murdare de vin roșu.

V.

Să mă lovească cineva în cap, căci m-a orbit dragostea și nu mai aud nimic în jurul meu decât vântul care suie a dragoste de toamnă.
M-am blocat în timp, undeva prin zilele de august când era cald și totul avea gust de fericire.

VI.

Aș fi vrut să opresc timpul, dar habar nu am unde.
Cred că m-aș întoarce în ziua în care m-ai luat prima dată în brațe și aș încerca să te opresc din acea încercare infantilă și involuntară de a te apropia de mine.
Nu aveam de unde să știu ce întorsătură bruscă sau abruptă avea să ia situația și, mai rău, sentimentele mele care au început să nutrească în mintea mea fel și fel de vise legate de persoana ta.
Pe cine să pedepsesc? Pe cine să ucid?
Singura vinovată sunt eu, căci mi-am permis din nou să mă îndrăgostesc.

VII.

Vineri, 13.
Încă o oră de așteptat ca această zi să-și tragă ultima suflare, să se rupă din calendare.
Nu știu ce e mai rău, faptul că tot ce fac este să îmi alimentez ideea că ar fi o zi cu ghinion, dar poate că e doar o zi pe care eu o complic.
Într-un final, lupta e doar o iluzie care mă obosește din ce în ce mai mult.
Spicui minut cu minut, oră cu oră fiecare trăire și ajung să despic firul în patru în zadar.

VIII.

Există momente când uiți că nu are relevanță să ai așteptări de la oameni și tot speri să-și cântărească bine gândurile, să-și măsoare cuvintele înainte de a vorbi și de a avea grijă cum acționează, pe fondul căror stări aleg să o facă.
Uiți că trebuie doar să îți vezi de treaba ta și să-i lași pe alții să aleagă pentru ei, așa cum și tu alegi singur pentru tine cum să-ți fie, rău sau bine.

IX.

Mă învârt în cerc ca un cățel care-și fugărește propria coadă.
Mă agăț de fel și fel de lucruri nesemnificative pentru a lega ceva între noi, dar parcă tu mă tragi tot timpul înapoi și nu vrei să ne lăsăm să fim.

X.

Într-o zi, o să-mi duci dorul, o să mă cauți peste tot pe unde cândva umbra mea alerga în căutarea ta.
Dar tu nu știai sau poate nu îți păsa, acum e irelevant oricum.
Într-o zi o să mă vrei înapoi, o să mă vrei la fel ca prima dată și o să mă cauți cu privirea, bâjbâind prin mulțime doar ca să mă poți avea din nou, regretând că ai fi putut să rămâi lângă mine de la bun început.

XI.

Vara trecută.
A fost ca o gură de aer proaspăt care mi-a oxigenat întregul creier.
A fost ca o ceașcă de cafea cu caimac care m-a trezit din somnul meu adânc de 18 ani.
A fost o clipă de neuitat, scurtă, ce-i drept, dar plină de emoții și le-am trăit pe toate la maxim.
A fost briza care mi-a schimbat direcțiile și spun cu mâna pe inimă că nu regret nici măcar o secundă.
A fost vara în care am greșit pe măsură, ca o nebună, și am gustat cu egoism din „viața" de adolescent.
A fost momentul meu! Momentul meu de glorie murdară.

XII.

Ca să exprimi ce simți, ai impresia că ai nevoie de multe cuvinte, însă ai nevoie doar de sinceritate și de a lăsa sentimentele să se exprime.

XIII.

Realizezi că faci o schimbare în viața ta abia atunci când alegi să îți iei lumea în cap și să părăsești tot ce cunoști pentru mai mult, pentru că nu trebuie să te mulțumești cu puțin. Ai dreptul la tot ce îți dorești, îți poți acorda singur acest drept.
Nu e tocmai cea mai ușoară și plăcută alegere, dar doar așa te poți cunoaște pe tine. Doar așa îți poți cunoaște limitele! Doar așa vei afla ce vrei cu adevărat de la tine.

XIV.

Mă scoți din minți, mă faci să vreau să dispari, dar sunt sigură că aș începe să te caut, știind că nu te-aș mai găsi niciunde, nici cum.

XV.

Acolo unde dorul arde în cuvinte, eu voi stinge cu un ultim semn de exclamare de rămas-bun. Ne-am învârtit în jurul cozii prea mult timp, căutându-ne doar ca să ne așteptăm după virgule ce ne lăsau mereu cu semne de întrebare. Punct.

XVI.

Dacă nu te simți destul de tu cu o anumită persoană, atunci fă-ți bagajele și pleacă. Și nu mă refer la a te simți „diferit" în sensul bun, ci la faptul că te simți încorsetat, constrâns de niște convingeri, mai mult ca sigur greșite.
Asta poate fi numită o persoană toxică, una care doar te seacă de energie și îți degradează gândirea. Nu primești nimic la schimb, pentru că uneori „pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești".
Lasă oamenii să se piardă de tine ca să te caute, lasă-i să fugă ca să se întoarcă, să uite ca să-și aducă aminte. Lasă-i.
Timpul e prețios, nu-l poți recupera, iar visele tale au nevoie doar de tine.

XVII.

Nu eram pierdută, ci doar puțin rătăcită.
Mă abatusem pentru un mic popas, să mă odihnesc, dar probabil am adormit în visele mele în care reușeam fără prea mult efort și am uitat că abia pornise la drum.
Crunta realitate m-a trezit brusc cu două palme usturătoare, făcându-mă să realizez că eram singură, nicăieri, fără nimic, înfometată, mai obosită decât când am pornit la drum, însetată și cu un dor nemărginit de casă.
Și tot ce îmi încălzea creierul era gândul că trebuie să îmi sacrific viața pentru visul meu, pentru artă.
Era un război între trup și suflet, între realitatea care îmi oferea o groapă în pământ și un buchet de trandafiri galbeni la capul plecat spre apus, și visul ce mă prezenta drept „Cuvântul" veșnic ce ar putea gusta mii de buze și ar îmbrățișa suflete până la ultima pagină citită.
Aveam de ales ce sunt: copil sau femeie!

XVIII.

„Hai să vorbim despre ceea ce nu știm, hai să vorbim despre ceea ce nu se poate învăța, hai să vorbim despre iubire.
Hai să ne iubim."

XIX.

Astăzi e rece și cred că m-am trezit în ton cu vremea, fără să vreau.
Astăzi nu sunt eu, nu știu cine sunt.
Tot încerc să aflu, dar nici numele nu mă ajută și încerc să scriu, dar am impresia că de data aceasta cuvintele se joacă cu mine, nu eu cu ele.
Cum să mă mai recunosc, când în fiecare imagine văd o altă persoană?