Voice of the artist

Interviu cu Xenomorphius

xenomorphius sau Cri, cum i se mai spune, a avut o pasiune pentru desen încă de când era mică. Ceea ce i-a dat însă impulsul de a privi desenul dincolo de pasiune, a fost actul unei persoane potrivite, la momentul potrivit. 
A muncit mult și a continuat să persevereze, depășind toate obstacolele si piedicile create de popria sa critică, pentru a ajunge în punctul în care este acum. 
În prezent, muncește pentru a ajunge în punctul în care să poată profesa în desen și îi încurajează și pe alții să nu se lase bătuți și să continue ceea ce iubesc.

Toph: Ce ar fi să începem cu o scurtă descriere? 

Cri: Îmi puteţi spune Cri, (am un nume întreg, dar este mai convenabil aşa şi uşor de reţinut), am 23 ani, sunt pasionată de desen de când eram în uter, dar sunt momentan la medicină dentară. Până acum viaţa a fost ok, frumoasă, cu bune cu rele, dar greutăţile vârstei încep să se resimtă, căci vremea copilăriei a apus de mult. ( but still, I feel so small, I am just a kid în a grown up body) Ce trebuie să se reţină este că sunt o fire veselă, optimistă, deschisă, ce adoră anime-manga/cartoon, vremea anilor 80-90 şi multă muzică veche (chiar şi cea a marilor maeştrii din preistorie, lol).

Care a fost motivul pentru care ai început să desenezi?

Încă de când eram micuţă desenam, ca orice alt copil şi nu neg am avut o înclinaţie şi o afinitate pentru artă în general şi îmi plăcea desigur, dar sincer a fost o persoană care m-a motivat acum mulţi ani să mă apuc să desenez serios şi să pun arta pe un piedestal, ca să spun aşa. Când eram în clasa a-5-a, prin perioada lui Valentine's Day, la engleză făceam proiecte şi prezentări, iar eu găsisem pe atunci, pe net, un joc gen în anime style cu o fată care era cupidon şi îmi plăcuse foarte mult design-ul el, aşa că am desenat-o pe proiectul meu, pe mai multe pagini, fiindcă acel joc avea şi o galerie cu ilustraţii. La şcoală, în ziua cu pricina când trebuia să prezentăm proiectele, am fost desigur chemată la catedră să mă pun să prezint, iar profesoara desigur că a luat proiectul să se uite pe el şi a fost foarte surprinsă de ce am făcut, m-a întrebat dacă eu am desenat (având în vedere că mama mea pictează şi ea obişnuia să îmi facă desenele pentru şcoală de cele mai multe ori), eu i-am răspuns că da şi femeia a început să mă laude, să le arate şi celorlalţi colegi ai mei şi m-a încurajat efectiv să continui să desenez. Ea a fost de fapt omul care m-a împins cu adevărat să privesc din altă unghi arta şi să perseverez în acest domeniu, astfel că pentru mine acest lucru a devenit mai mult decât un hobby. Este ceea ce mă defineşte în cea mai mare parte. Şi îi sunt recunoscătoare până în ziua în care voi muri acelei profesoare pentru gestul candit pe care la făcut.

Ce s-a schimbat în momentul în care ai decis să vezi desenul in modul asta? 

La început luam imagini anime de pe net, le trăgeam la imprimantă şi le recream separat pe o altă foaie, privind în acelaşi timp la original, clar ieşea oribile... am făcut asta mult gen un an cred, desenam în fiecare zi, mai ales la şcoală, că o făceam în pauze sau chiar în timpul unor ore. Ideea este că într-un final am decis să nu mai stau să copiez desene şi să le fac din capul meu. Desigur că rezultatul nu a fost superb, parcă ieşea şi mai rău decât când le copiam, cu toate că cele copiate nu erau atât de proporţionate, mai aveau logică, dar cele făcute din imaginaţie, erau horror la început. Cu toate acestea nu am renunţat, aşa cum am menţionat şi mai sus, am desenat în fiecare zi, la propriu şi este un exerciţiu esenţial pentru fiecare artist să facă asta. La capitolul idei nu am stat niciodată prost, însă din punct de vedere tehnic am lucrat mult, ca să ajung unde sunt astăzi, nu că sunt mai genială acum, dar am evoluat extrem de mult. Trebuie depusă multă muncă.