Coșmaruri dulci

304 13 1
                                    

"M-am simțit destul de singură în ultima vreme, în ciuda faprului că Deidara îmi este cel mai drag și iubit partener la care aș fi putut aspira. Îmi plăceau la nebunie ideile lui ciudate care nu încetau să mă surpindă și grija pe care mi-o purta. Să intru în această organizație a fost o idee destul de inspirată deoarece, ce e drept nici nu prea aveam unde mă ascunde după ce l-am ucis pe Danzo... afurisitul de Danzo ce îmi vânase puterile de când mă știu. Acum nu puteam spune că mă așteptam să îl revăd pe Itachi care din nefericire nu este tocmai în relații bune cu Deidara și nu are o reputație tocmai ok din punctul de vedere al lui Kisame și al lui Deidara. Acum vreau să mă dedic lui, vreau mult asta! Mă simt extrem de atrasă de sadismul lui aparte, de masculinitatea sa violentă și de puterea sa inimaginabilă. Să greșesc în fața lui ar fi ultimul lucru pe care aș îndrăzni să-l fac. Îl neglijez mereu pe Deidara și abstractizez orice legat de el când vine vorba de Itachi. Știu că poate nu mă va putea ierta dacă fac pasul acesta cu el, dar nu am de ales. Inima este singurul lucru pe care l-am ascultat din totdeauna.

Am pășit timid în camera de hotel în care mă aștepta el de nu prea mult timp. Inima ne bătea puternic amândurora și simțeam, totuși că el este mai emoționat decât mine. Ne-am așezat în pat și am început să ne sărutam puternic profund, stârnind-ne unul altuia chef de sex. Îi simțeam respirația din ce în ce mai intensă, iar pe a mea abia o puteam menține sub control. Secundele treceau mult prea greu, iar buzele noastre se savurau din plin. Într-un moment, mi-a dat bluza jos și a început să mă sărute constant de sâni atingând-i cu blândețe. Am simțit cum transpir și cum îl doresc mai mult ca niciodată și că viața mea ar depinde de aceste momente. Am început să îl simt umblând-mi în zona pantalonilor cu intenția de a-i înlătura."

Sakura a tresărit ușor, permițându-i lui Itachi să îi dea jos, iar el nu a ezitat nicio clipă. Itachi și-a înlăturat la rândul lui pantalonii simțind cum este mai "hard" ca niciodată. Sakura a început să geamă simțind o apăsătură puternică.
-Iartă-mă dacă nu mă iubeai, i-a spus Itachi
-Te iubesc, în regulă?
Itachi nu i-a mai dat niciun răspuns, începând să o penetreze din ce în ce mai tare.
Sakura a început să țipe puternic simțind numai durere și cum sângele îi curge murdărind patul. La scurt timp, plăcerea și-a făcut simțită prezența, iar Sakura a început să țipe și mai tare din ambele motive. Itachi a simțit după aproximativ 5 minute corpul ei tresărind de plăcere intensă. S-a oprit pentru câteva minute, apoi și-a continuat acțiunea simțind cum în scurt timp și el va ajunge la climax. După ce a ajuns și el la orgasm, ambii s-au așezat unul lângă celălalt în pat răsuflând adânc și contemplând.

-Itachi, ce vom face de acum?
-Voi scăpa de Deidara și voi vorbi cu Pain să ne pună în aceeași echipă.

Hei, prieteni, scuzați că a durat aproape 2 ani să continui cartea asta, însă m-am întors pe acest cont pentru a o termina și pentru că am o idee mai bună pentru o altă carte. Sper că nu v-ați supărat și că o să îi dați o șansă celeilalte.

ItaSaku - suflete perecheUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum