ItaSaku - suflete pereche

Frumoasa adormită

     "Nu-l pot lăsa pe Deidara să mă găsească, pe Itachi nici atât pentru că nu sunt sigură dacă aș putea să am atât de multă încredere în el. Oare chiar trebuia să iau atât de multe pastile? Sunt nebună? Studiez medicina de mică și chiar nu sunt în stare să iau conștient niște pastile? Nici eu nu m-aș crede că sunt din clanul Haruno."

-

Kisame se plimba alene așteptând să dea de Deidara din senin. Toți se  obișnuiseră să dea de el indiferent că îl caută sau nu. Primele umbre ale serii deja se așternuseră, iar toată agitația se diminua încet. Deidara se plimbase prin pădure strigând  de numărate ori numele Sakurei la care nu răspundea nimeni. Deplasându-se de colo-colo văzuse dintr-o dată situeta lui Kisame uitându-se penibil de insistent la el.

"Oh.. iarăși omul pește. Nu-mi plac oamenii pește."

"De ce trebuie să intru în conflict cu Omul petardă? E bleg și ciudat."

-Kisame, ai văzut-o pe Sakura? Ai idee unde ar putea fi? Itachi unde e? Te rog spune-mi că departe de civilizație.
-Nu știu și nu-mi pasă. Am chef de un duel.
-Dispari. Am lucruri mai interesante de făcut.
     Deidara își schimbase direcția mersului.
-Aștept să proceseze cuvintele."

"    Cum credea omul pește că poate el să mă plictisească pe mine cu duelurile lui. Hah, stai, duel? Mie îmi plac chestiile astea. Ar fi super tare. Nu pare să ascundă cine știe ce aptitudini speciale, deci nu îmi va lua mult să-l termin și după îmi continui misiunea de a o căuta pe Sakura."

Itachi se plimba beat gândindu-se la nemurirea sufletului. Avuse un moment de luciditate în care și-a amintit scopul său adevărat la acel moment: găsirea Sakurei.
"Unde m-aș duce dacă aș fi o fată.. într-un loc interesant, desigur, dar nu e nimic intereaant pe aici, decât... cascada. Peștera aceea de acolo, cine nu ar vizita-o?"

     Sakura zgâria în răspăr pereții peșterii simțind cum este cuprinsă de o căldură bolnavă în tot corpul. Simțea nevoia să urle cât de tare o țineau plămânii, însă îi părea un efort enorm să își deschidă gura. Era epuizată, extenuată mult peste măsura. Simțea prezența lui Itachi și se bucura de asta, chiar dacă avea și un strop de teamă în suflet. Începuseră să îi audă pașii autentici, la fel de relaxați ca deobicei. Simțea cum se apropie de ea tot mai mult. Nesiguranța îi ardea în suflet și teama crescuse treptat. Oare chiar l-ar prefera pe el în locul lui Deidara?
     Itachi era la câțiva pași de silueta ei întinsă pe jos și lipsită de cler. O privea confuz și nu avea curajul să scoată un cuvânt. Chiar în momentul în care dorea să-i adreseze prima întrebare, văzuse borcanelul cu pastile situat chiar lângă ea. Recunoscuse imediat natura medicamentului și se aplicase spre ea:
-Câte ai luat?
-9.
-Ești bolnavă la cap?
-Dacă nu sunt fata bolnavă atunci cine sunt?
-Nu ești bolnavă psihic. Asta era doar ideea absurdă a mamei tale. De ce ai făcut asta?
-Voiam să-mi controlez visele. Dacă tot apăreai în ele tot mai rar.
-Aș putea să îți fac visul realitate? Sau ce îți dorești să visezi?
-Nu pleca.
     Sakura își atinse limita. Căzuse într-un somn ucigător de adânc chiar în fața lui Itachi. Itachi se așezaseră în șezut, apoi i-a poziționat corpul Sakurei în brațele sale. Începuse să îi mângâie fața cu atingeri fine și să îi analizeze în detaliu trupul cu privirea.
     "Câte aș putea să fac acum, numai când mă gândesc."