Colț de rai

2.

             Rayna

   O persoană normală se trezește din cauza razelor de soare ce pătrund în cameră, eu, în schimb mă trezesc din cauza că Zack intra în camera mea și în loc să folosească ușa de la intrare ca o persoană sănătoasă la cap, el folosește fereastra. Nici măcar nu mă gândesc să mă ridic din pat. Îi arunc o privire dezaprobatoare, după care îmi pun plapuma pe cap întorcându-ma pe partea opusă a patului. Bineînțeles, minunatul meu prieten smulge plapuma de pe mine spunând cu zâmbetul pe buze :"Bună dimineața, rază de soare!" Îmi vine să arunc cu o piatră după el în acest moment.
 
   -Deci, știu că petrecerea tatălui tău este destul de departe , dar trebuie să te întreb. Te-ai gândit ce o să porți?
 
   Nu apuc să răspund întrebării sale, deoarece soneria telefonului meu ne întrerupe conversația. E tata. Aparent îi e lene să urce până în camera mea.

  -Bună, Ray! Te-am sunat să îți spun să te grăbești în legătură cu rochia pe care o vei purta la petrecere.
 
  -Hei, tată! Eu și Zack tocmai vorbeam despre asta.
 
  -Perfect. Îți dau mesaj mai târziu cu culoarea pe care trebuie să o porți, partenerul tău mă anunță ce va purta și ar fii drăguț să vă asortați.
 
   -Zack e ok, spune ca nu e neapărat să ne asortăm.

  -Zack? Nu, scumpo. La petrecerea asta te va însoți Michael.

  -Michael Brody? Tată, nu. Îmi e bine cu Zack.
 
-Zack nu are reputația pe care o are Michael. El va fii însoțitorul tău! Sfârșitul conversației!

  Ughhhh, ce dracu se află în creierul ăla de veveriță?!

  -Ray, ești ok?

  -Nu! Nu sunt! Cum poate să îmi spună cu cine să merg? Colac peste pupăză, vrea să mă asortez cu farfuza aia masculină. Îi arăt eu cine-i șefa!         
    Spuneam că nu mă voi ridica din pat sub nicio formă, dar până aici! Mă ridic din pat, îmi pun papucii de casă cu iepurași în picioare și cobor scările spre biroul tatei. Drumul până acolo este unul foarte scurt și nu pentru că sunt puține scări, pentru că merg foarte repede. Repede și apăsat.   

   Traversez livingul și ajung la ușa biroului tatei. Nu mă obosesc să bat și pătrund în încăperea gigantică și slab luminată. Capul mistrețului împăiat mă scârbește și încerc din răsputeri să nu mă strâmb la el.

  -Cum îți poți lăsa fiica să fie marioneta unui bărbat înfumurat și răsfățat cum e Brody? Ridic vocea la el când ochii lui îi țintesc pe ai mei.

  -E doar o seară. Plus, nu ești o marionetă, dar va da bine la camere să apareți împreună.

  -E un ciudat tată, mereu încearcă să îmi intre în grații.

  -O să îl ai pe Cameron la dispoziție, dacă ți se pare că situația scapă de sub control.

    Atenția îmi este îndreptată spre bărbatul din fața tatei, care se uită la mine și zâmbește. Nu credeam vreodată că tata o să aibe un asemenea tip la el în birou. Ochii lui verzi mă făceau să nu îmi pot lua privirea de la el. Fi-rar ea de treaba.

      Când privirea îi coboară spre încălțările mele, îmi dau seama în ce hal arăt și roșesc. EU SĂ ROȘESC? Mă întorc spre tata și cu degetul arătător ridicat îi spun.

   -Asta nu rămâne așa!

    Și mă grăbesc să părăsesc scena care dintr-o dată a devenit prea jenantă pentru mine.

     Urc în camera și sper din tot sufletul ca Zack să fie încă acolo.

  -Și? Ce-ai rezolvat? Vocea lui se aude de pe pat când deschid ușa.

  -Nimic!Inafara că am găsit un tip misterios și oarecum atrăgător în birou la tata, altceva nimic.

  -Stai, ce? Povestește-mi tot.

  Zack se așează mai bine în pat, iar eu încep să îi povestesc în timp ce caut haine cu ce să mă îmbrac. Termin la țanc de îmbrăcat și de povestit, când o bătaie în ușă se aude. Uimirea e pe măsură, când deschid ușa și îl observ pe Cameron.

    -Tatăl tău m-a trimis să te anunț că masa este gata.

    Totuși vorbea cu mine, dar atenția ii era îndreptată spre Zack care acum se afla în picioare și avea o față caraghioasa, analizând-l pe Cameron.

    -Ăm, okay. Un minut.

   Mă duc și îl iau pe Zack în brațe, deoarece nu vrea să vină și el la masă, după care mă întorc spre Cameron.

   -Iubitul tău, știe că există o ușă, nu? Încep să râd la auzul cuvintelor spuse de el, dar Cameron se uită la mine ca la o nebuna, neînțelegând cea fost așa amuzant în ceea ce a spus.

    -În primul rând, nu e iubitul meu, iar în al doilea rând, Zack nu prea știe ce e o ușă.

     -Aha. Zâmbește.

  Oh, Doamne, ține-mă. Zâmbetul lui lasă la vedere 2 gropițe superbe în obraz și pot să jur că mă holbez. Zici ca-s o adolescentă căruia i-o zâmbit pentru prima oară cel mai frumos băiat din liceu. Revino-ți, Rayna!

   -Eu sunt Cameron, apropo.

  Continuă să vorbească când ajungem la parter.

  -Rayna.

  -Încântat! Spune și îmi face cu ochiul, așezându-se la masă.

  Okay, ce a fost asta?
  Rămân câteva secunde pe loc, după care mă așez și eu la locul meu, în fața lui Cameron.

  Va fi cel mai interesant mic dejun.

  Când tata intra în bucătărie și ne saluta, chiar dacă ne-a mai văzut azi, eu nu îi răspund sublinând faptul că-s supărată pe el. Cum s-a gândit să fie de acord cu așa ceva?

  Sprânceana ridicată a lui Cameron și fața lui amuzata, mă scot de printre gândurile mele.

  -Rayna, ai auzit? Vocea tatei se aude din nou.

  -Hm? Întreb confuza și pot să jur că l-am văzut pe Cameron cum ia o gură din mâncare ca să nu râdă. Mă încrunt la el, dar asta îl face să schițeze un zâmbet și mai mare. La naiba!

  -Azi te duci în oraș să îi arăți împrejurimile lui Cameron, poate așa îți găsești și o rochie?

  -Am treabă cu Zack. I-o tai scurt.

  -Poți face vreodată ce te rog și eu?

  -Doar pentru că Cameron a venit aici, nu înseamnă că trebuie să îmi anulez planurile. Și până la urma, el ce rol are aici?

  -Ne va ajuta cu multe.

  -Oh, da, că și are logica,dar da, desigur că voi face, din nou, cum vrei tu și nu cum vreau eu, de zici că am 13 ani, nu 20!Mă ridic de la masă și încep să urc scările, dar încheietura mea e prinsă și sunt izbită de un piept tare.

  Ochii lui Cameron îmi analizau fața. 
   Rămân câteva secunde nemișcat și pot să simt micile furnicături pe care le simt în corp.

  -Nu pleca așa. Voce lui părea mai mult ca o șoaptă. Care-i faza cu băiatul ăsta?

  -Și care, mă rog, e problema ta cum plec eu? Îmi smulg mana din strânsoarea lui și mă întorc, nu înainte să îi privesc ochii care din nou mă atrăgeau. Cred că ar trebui să pleci de unde ai venit cât mai ai timp.

  Am început să urc câte 2 scări odată, încercând să scap de privirea lui    Cameron care m-a urmărit până am intrat în camera mea.

  Se află de 3 ore în casă și am senzația că va sta mai mult decât am sperat, și asta va deveni o problemă pentru mine, având în vedere că nu îmi pot scoate din cap cei doi ochi verzi.

   Și cam acesta este cel de al doilea capitol al cărții.Nu cred că mai trebuie să vă spun cine e la media.
   Xoxo, până la capitolul următor. ;)