Operațiunea Andromeda

Capitolul 4

         Chiar dacă a început cu o problemă, ziua a continuat normal. Seara mă prinde la birou, cu laptopul în față și mai multe hârtii in brațe. Mă uit atent peste fiecare în parte și îmi întipăresc în minte fiecare informație despre acest traficant. Din ce știu cei de la serviciile secrete, adica nu prea multe, bărbatul ăsta are un trecut destul de sobru. Și-a pierdut părinții când era mic, plus alte evenimente neplăcute, bla bla bla, tiparul clasic. Majoritatea infractorilor cu care am avut de a face au avut un trecut asemănător. Ceva s-a întâmplat în copilăria lor, rezultând ceea ce au ajuns acum. Chiar speram ca misiunea asta să fie mai interesantă, dar pare exact ca toate celelalte.

Am facut același lucru în serile care au urmat, zilele petrecându-le cu restul echipei, analizând planul cu atenție și discutând fiecare mod în care situația s-ar putea răsturna și făcând alt plan pentru fiecare variantă în parte. În fiecare noapte am adunat cât mai multe informații despre Hayden Pratt, săpând în trecutul său prin mijloace proprii, iar acum îl cunosc mai bine decât mă știu pe mine. Pe măsura ce am înaintat mai mult în viața lui de dinainte, am reușit să aflu până la cele mai minore aspecte legate de viața lui prezentă. Îi place cafeaua neagră, fără pic de zahăr; are o casă pe plaja în Miami și o vila de trei etaje undeva în mijlocul pădurii din Brazilia; preferă să folosească un pistol Glock 19 de 9 milimetri, arma autorităților, pentru a induce în eroare anchetatorii. Deocamdată nu știu la ce o să îmi folosească lucrurile aflate, dar sunt sigură că nu ar trebui să le subestimez importanța.

Am stat până în ultima clipă cu dosarul infractorului în brațe, analizând cele mai mici detalii și asigurându-mă că nu ratez nimic. Vreau ca totul să iasă exact cum a fost plănuit. Mă simt într-un fel îndatorată să fac totul să iasă bine, ținând cont că CIA m-a ales pe mine dintre toți spionii lor, ba chiar recomandându-mă drept cea mai buna. Nu pot greși deloc, trebuie să acționez perfect și să nu îmi dezamăgesc superiorii.

O bătaie pe umăr îmi întrerupe șirul gândurilor și îl săgetez cu privirea pe cel care a îndrăznit să facă acest lucru. Tyler mă privește cu o mină inocentă și afișează un zâmbet mic.

         — Îți vibrează telefonul încontinuu de cinci minute. Nu te-aș fi deranjat, dar e destul de enervant, ochii îi fug pe hârtiile din mâinile mele și din reflex închid dosarul, lasându-l pe birou.

         Deblochez telefonul și vad, printre alte mesaje, unul de la un număr necunoscut care conține doar o adresa. Fără să stau pe gânduri, îmi apuc în grabă geamantanul, micul bagaj de mâna și dosarul de pe masă, ieșind fulgerător din cameră. Tyler mă urmează până la ușă fără să pună întrebări și îmi oferă o îmbrățișare călduroasă înainte să plec. I-am spus cu ceva timp în urmă că meseria mea este periculoasă, iar întrebările pe care nu putea să se abțină să mi le pună i-ar fi adus mai mult rau decât bine, motiv pentru care acum așteaptă tăcut, sprijinit de cadrul ușii. Tot ce știe el este că lucrez pentru servicii internaționale, nimic mai mult. Nu stie ce fel de muncă am, daca este de teren sau de birou, dar știe că nu îi spun acest lucru doar pentru siguranța lui. Mă bucur că a reușit să înțeleagă faptul că îi ascund asta doar ca să îl țin departe de tot haosul prezent in viața mea și acum se comformeaza cu situația.

         — Tot nu vrei să îmi spui unde pleci? își incearca el pentru ultima data norocul, iar eu nu pot decât să oftez privindu-l trist.

         — Cu munca, îi spun sec, iar el aproba înțelegător.

         — Măcar îmi spui cand te întorci? continuă întrebător.

         — De data asta n-am nicio idee, dar promit să te contactez zilnic ca să știi că sunt bine.

          Uneori uit că este fratele mai mic pentru că este atat de grijuliu încât îl pot compara cu un tată. Îi ignor privirea ușor îngrijorată și îl strâng din nou în brațe, șoptindu-i că îl iubesc – ca de fiecare dată când plec de acasă pentru mai mult timp – și mă îndrept spre mașina mea sport, urcându-mă la volan.

         Adresa pe care am primit-o mi-am dat seama că este a unui mini-aeroport, retras de ochii lumii la marginea orașului. În câteva minute ajung la destinație, unde ii vad pe Derek și pe Alekzandre așteptându-mă lângă intrarea in avion, iar pe Ribben vorbind la telefon puțin mai departe de ei.

         Constat că Ramass și Clarisse nu sunt cu ei și îmi dau seama imediat că cei doi vor rămâne aici.

         Ies din mașina trăgând geamantanul dupa mine, în același timp în care Ribben termină convorbirea și se îndreaptă spre noi.

         — Acum că ați ajuns toți, ar trebui să va spun cum va decurge prima zi a operațiunii, începe acesta privindu-ne pe rând, în timp ce un însoțitor de zbor vine și îmi ia bagajele. Cum veți ateriza în Vegas, un SUV negru vă va aștepta și vă va duce imediat la vila în care veți sta. Trebuie să vă mișcați repede și să va asigurați că nu vine nimeni dupa voi, pentru că nu știm dacă veți fi urmăriți. Pentru orice eventualitate, veți schimba mașina sub un pod izolat, la o distanță considerabila de locuința voastră. Am să vă fac o scurta prezentare, ca să știți ce vă așteaptă; vila are doua etaje plus pod și subsol, pereții celui de-al doilea etaj fiind alcătuiți în totalitate din geamuri fumurii și anti-glonț. În pod aveți tot ce vă trebuie în domeniul tehnologic, Ramass s-a asigurat de asta, iar subsolul este gol și îl puteți amenaja dupa bunul plac. Frigiderul este plin și am oameni care vi-l vor aproviziona săptămânal, iar codul de securitate o să vi-l spună bodyguardul de la intrare.

         Și eu care credeam că nu trebuie să atragem atenția.

         Îmi dau subtil ochii peste cap, dar nu comentez. În timpul scurt pe care l-am petrecut cu agentul Moore, mi-am dat seama că nu este deloc un om zgârcit și că nu prea are pe ce da banii. Dupa ce ne urează bafta și ne asigură că vom tine legătura in permanență, ne face vânt spre avion.

         — Tu nu vii? pune Derek întrebarea de pe buzele mele.

         — Nu, Deri. Să fii șef are avantajele sale, raspunde rânjind și făcându-l pe Derek să mârâie la auzul apelativului. Plus că am niște treburi pe aici de care nu mă pot lipsi.

         Ne informează cu un aer arogant și se întoarce cu spatele, luându-și tălpășița.

         Ne urcăm cu toții în avion și ne așezăm la locurile noastre, la scurt timp decolând. Deschi dosarul despre Pratt și recitesc fiecare informație, asigurându-mă că nu pierd niciun amanunt. În scurt timp, lipsa somnului din ultimele zile își face simțită prezența, iar ochii mei se închid împotriva încercărilor mele de a-i tine deschiși și mă scufund intr-un somn adânc în care visez drăcușori mici dansând în cerc in jurul meu.

***
Îmi pare rau daca e plictisitor, însă acțiunea propriu-zisă va începe din capitolul următor.