Operațiunea Andromeda

Capitolul 8

         Mă uit la scena din fața mea ca la un film prost. Într-o parte, Hayden Pratt și bărbatul de la casino stau încordați alături de o duzină de bodyguarzi, iar în cealaltă parte, la aproximativ zece metri, se află Aaron Orteca. Numărul gărzilor de corp din spatele lui este aproape egal cu cel al lui Hayden, dar cu vreo doi oameni în minus. Fața lui Orteca este străbătută de o încruntătură adâncă și gura lui se mișcă constant, în timp ce gesticulează agresiv. Pe partea cealaltă, Pratt și bărbatul cu ochi de gheață au mâinile încrucișate la piept și picioarele ușor depărtate, părând pregătiți să înceapă o încăierare în orice moment. După postura tuturor îmi dau seama că nu este nici de cum o discuție în contradictoriu, ci mai degrabă o ceartă pe cale să degenereze.

         Instinctul îmi spune că toată situația asta nu se va termina bine, așa că deschid geamul din dreapta și mă întind peste scaun, scoțându-mi pistolul de la spate și proptindu-l de geam. Oricât de bună ar fi ținta mea, aș fi ratat dacă era o distanță chiar și cu un metru mai mare. Bineînțeles că nu e cazul, așa că țintesc capul criminalului și trag, ținându-mi respirația pentru câteva secunde. Glonțul străpunge țeasta bărbatului și corpul îi cade lat pe pământ, parcă cu încetinitorul. O parte din cei prezenți se lasă în jos, căutând cu privirea locul din care s-a tras, pe cand cealaltă începe să îndrepte pistoale încărcate în stânga și în dreapta, pregătiți să tragă.

         Mă reinstalez în scaunul șoferului și apăs pedala de accelerație și mașina ajunge din doi timpi și trei mișcări chiar în dreptul celor doi. Aceștia mă privesc lung, șocați de cele întâmplate și parcă neștiind ce să facă.

         — Urcați dracului odată! urlu în momentul în care o ploaie de gloanțe se abate asupra părții din spate a mașinii, nimerind de câteva ori portbagajul.

         Nenorociții naibii! Chiar îmi plăcea mașina asta!

         Între timp, cei doi idioți și-au revenit din transă și au urcat, Hayden pe locul liber din față, iar celălalt bărbat în spate. Apăs pedala și mai mult până ajung la o distanță considerabilă de clădirea dărăpănată și îmi permit să răsuflu ușurată. Mă uit în oglinda retrovizoare ca să verific drumul de musafiri nepoftiți, dar dau în schim de o pereche de ochi ce mă privesc pătrunzător.

         Trec câteva minute de liniște, până când blondul o strică, vorbind.

         — Îmi pare bine să te vad din nou, don'șoară, păcat de circumstanțe. Eu sunt Mark, apropo! rânjește și îmi face cu ochiul.

         În capul meu se formează legături și realizez că acel Mark Deyer cu care avea Orteca programată o întâlnire este chiar bărbatul de pe scaunul din spate. Ce mai coincidență!

         — Artemis, raspund fără prea mare tragere de inimă, obținând un zâmbet inocent de la blond.

         Mă întorc cu fața spre Hayden, păstrând viteza mașinii constantă. Își mijește ochii spre mine și mârâie ofticat când vede că nu îl iau în seamă.

         — Nici nu o să vă întreb ce făceați cu Orteca acolo, pentru că nu sunt sigură că vreau să știu, mormăi, mărind puțin viteza mașinii.

         — De unde știi cine era ăla? Și ce cautai acolo? Cine ești tu? pune Mark întrebările una după alta, dar nu am ocazia să raspund la niciuna, Hayden luându-mi-o înainte.

         — E asasin plătit, răspunde brunetul și văd cu coada ochiului o fărâmă de admirație jucându-se pe chipul lui, dar dispare repede.