Povestiri anoste despre bărbați și femei

Ultimul suflet din Mordor

        *

Solistul din NickelBack i-a violat javra lui Putin, la scurt timp după decretul 74, ăla cu eradicarea religiei.
În anul ăla a înviat Freud.
Rob Zombie complota din umbră; mână dreaptă a căpeteniei rebeliunii, strateg desăvârșit, mușca surescitat din leșul rațiunii și scuipa viscere putrezite peste mulțimile sătule de abominațiile zilnice.
Decadență morbidă.
Dar era un echilibru, o liniște bolnavă, cu puțin înainte de genocidul lui Roark Junior, cu puțin înainte de...

-E miros de cadavre, iubito!
-Ba sânul mă-tii e mai lăsat, țărane!
-La mulți ani!
-Te iubesc!

Gary Holt nu avea multe defecte, dar eram cei mai buni prieteni, trebuia să-i fac viața grea. Și el mie.
În fiecare an îmi aducea același volum de Bacovia și în fiecare an rupea fila pe care era Cuptor.
Dar mi-o recita la doișpe noaptea, beat pulă.
În fiecare an.

S-a cățărat pe schela de la balcon și a intrat, aproape grațios, că nu și-a borât mațele pe covoarele mele.
Încă era doliu internațional, undeva pe la ziua 300 și ceva, așa că prohibiția ustura ca hemoroizii interni.
Aruncă pe masă farmaceutice de contrabandă și eu am scos berile de sub pat, îl așteptam.

     -Mergem în Quantic? întreb eu.
     -Mai e cel puțin o oră până deschid subsolul.
     -La dracu!
     -Bagă, îmi zice Gary plictisit și-mi întinde 2 pastiluțe, terminăm astea și ne cărăm. Iar cântă ăștia?
     -Mda.

     Am stins toate luminile și așteptam în tăcere ora 1, cu Paradise Lost pe fundalul murdar de filme proaste. Trece patrula, poștim ultima bere și duși am fost.
     Noaptea ne înghite hămesită în ceața ei călâie.
     Și pierim docili.

     Gary avea capul vraiște, s-a îndrăgostit de o prostituată.
     Pentru a patra oară pe săptămâna asta.
     I-a furat pana preferată și l-a împușcat în picior, dar rana era superficială, l-am pansat eu.
     Pentru a patra oară pe săptămâna asta.
     Bagă mult, trage, fumează. Are 110 kile și 2 metri. E un om bun.

     -Auzi?
     -Nu.
     -Cred că n-au început.
     -Mă duc să o caut pe Marta. Vii?
     -Nu, mă duc la el, știi că mă înjură când întârzii cu berea.
     -Ne vedem în fața scenei? Dar nu vin la ăia din deschidere.
     -Gary, ești un muist.
     -Te iubesc, urează-i succes, o să strâng eu gașca pentru pit.
     -Mi-o sugi.

     Trec de boscheți, bat în podea și-mi deschide John. Îi fac cu ochiul și cobor încet. Tunelul începe să pută și mai tare a pișat, semn că băieții mei au ajuns. "La dracu... am crezut că am mai mult timp să-mi revin! Căcatul ăla de la Gary m-a rupt. Iar mă omoară frate-miu când mă vede așa...". Îmi sting țigara, îmi desfac părul și-mi pun fața aia bună. Sau măcar încerc. Nici nu apuc să scot bine berea din buzunar, în semn de pace că...
     -În morții mă-tii de proastă!
     -Mama e mă-ta, boule! zic eu rânjind.
     -La dracu, te băteam dacă începeam acum, dar ai noroc, s-a decalat totul cu 40 de minute. Eu intru la probele de sunet, dar restul sunt în spate. Du-te în spate! Și după du-te și-n morții mă-tii!
     Scot berea și i-o întind. Nu e impresionat. Mă fixează cu privirea.
     -Cât ai băgat?
     -Doar două, căcat, într-un sfert de oră sunt ca nouă, bine?
     Ia berea, o desface, dă juma' pe gât și-mi râgâie în față.
     -La mulți ani, muie bleagă! zice frate-miu în râgâieli și-mi dă un capac.
     -Scârbosu' pulii!
     Râde și se cară.

     Mă duc în spate. Toți erau vraiște. Lipseau doi-trei mai mari, pesemne că audierile continuau și în noaptea asta.
Caut un colț și mă pun în cur. "La dracu, Gary, ești un muist!". Încerc să-mi aprind o țigară, îmi tremură mâinile și îmi simt uterul pulsând. "Căcat, m-am spart...".
-Pișatul ăla contrafăcut o să te omoare.
-Mi-o sugi!
-Arăți ca dracu.
-Ai apă?
-Dă-mi mâna!
Sisi era dealer. Conducea traficul de psihoactive din 4 unități administrativ-teritoriale principale, plus subdiviziunile aferente. Vindea crack, dar avea și un lanț de bordeluri. Subsolul din Quantic era tot al ei.
Femeie dură, libertariană la origine, țesea din întuneric alibiuri desăvârșite și lupta cu sistemul. Nu a mai dormit cum trebuie de când a început totul, bea vodka și mănâncă Adderall. Până acum a cules pe lângă ea 4 copii de rebeli, după ce părinții lor au fost decapitați în Piața Universității. I-a curățat și i-a învățat să tragă cu arma. Ea și Rob sunt tovarăși din copilărie, el a vânat mereu politicul, peștii ăia mari și juca în altă ligă, dar ea alina sufletele oamenilor; concerte, cenacluri, cărți salvate de la arderile publice, contrabandă, alcool, droguri, femei.

Speranța încă licărea timid.

-Haide, ia-mă de gât.
-Căcat!
-Unde e Gary?
-Cu Marta.
-La dracu, Marta ia pișat de taur cu pudră de talc de la mortăciunea aia de pe Splai! Știu că Gary o iubește, dar o să îi cadă 3 degete dacă o mai ține așa.
     -Am crezut că e marfa ta, uitasem că o arde cu Marta săptămâna asta.
     -Da... E în regulă, și eu le-am pierdut șirul.

     Mergem pe o canapea, e puțină vomă pe spătar, dar e uscată. Scoate o sticlă și îmi dă să beau.
     -Te-ai pișat în sticla asta?
     -Aspirină și praf de zâne. Bea tot și după mă și piș.
     -Arăt ca bulangiul ăla de Peter Pan pentru tine, Sisi?
     -Arăți ca dracu!
     -Mda.

     Se îndepărtează de mine. Era destul de tăcută și părea destul de trează. "Căcat, ne-am dus toți dracului dacă ea nu bea."

     Îmi reveneam. Mi-am mai luat o țigară, iar de data asta am și aprins-o. Trăgeam adânc și mă uitam în jur. Tobarul din Fawkes își făcea rugăciunea în spatele cortinei. "Începe."
     Aveam un sentiment prost... Și nu era de la drogurile cu pișat de taur. Mă rog, cel puțin... nu doar de la ele. Prea mult haos pentru un simplu concert, prea multă șușoteală, prea multe priviri speriate.

     Un solo de chitară îmi rupe filmul.

     -Bună seara, noi suntem Fawkes și cântăm muzică bisericească!