Povestiri anoste despre bărbați și femei

**

Mark e un muist. Eu îi spun Rabie.
L-am cunoscut acum ceva ani buni în Vama Veche, pe principală, înainte de criză, pe vremea când ginul curgea din cer și revistele porno erau la discreție.

Rabie cântă la bass. Îl citește pe King și are un sistem de apărare bun, dar nu genial. I-am zis odată, când m-am îmbătat cam tare, că dacă eram puțin mai nesigură, mă îndrăgosteam de el.
-Mi-am borât în gură, dă-o dracu! Mai bine mi-o tai singur cu o lamă ruginită decât să te fut pe tine. Bea ceva și termină cu lăbărelile astea, nu există dragoste! Vezi că ești în urmă cu 2 shoturi, duci la alcool pe dracu'...
Cred că m-am pișat pe cizmele lui în noaptea aia.

Mă strigă Sida și mă întreabă dacă mi-am făcut controlul anual la prostată.
Eu... sunt femeie.
Dar la fel e și el. Una urâtă, dar... tot femeie!

Prima dimineață împreună a fost într-un tren jegos. Soarele, mult prea aprins pentru mahmureala hidoasă care mă chinuia, răsărise după nici jumătate de oră de somn incomod. Eram apatică. El era un bou. Încă este. Scaunele îmbibate în sudoare, cafeaua slabă în cești ciobite, țigările pe care le poștam plictisiți între stații și tot nu m-am prins că ar fi trebuit să plec... Sorții i-au desenat cu roșu, pe frunte, semne de exclamare, să mă împingă să dispar mai repede, să îmi salvez inocența, să fug unde văd cu ochii și să-mi găsesc un băiat bun, simpatic. Dar eu am rămas mâna dreaptă a diavolului. Așa că ce aveam eu cu el se simțea ca o durere în cur. Nu îl uram, cred că nici el...

-Ascultă-mă! Depresia e reală! Anual, între 800.000 și un milion de oameni se sinucid! E a zecea cauză a mortalității la nivel global! E reversul medaliei acestor zile de pace!
-Rabie, dă o labă și lasă-mă cu teoriile tale neonaziste! Nu îți urmăresc securiștii conversațiile de pe Instagram, nu o să te aresteze Poliția Gândirii, nu îi e frică lui ONU de al Patrulea Reich! Nu poate nimeni să îți supravegheze convorbirile fără o acțiune penală pusă în mișcare. E obligatoriu să te anunțe că te urmăresc. Te-a anunțat cineva? Nu! Vezi? Ești un bou! Ai o țigară?
Îmi aruncă pachetul cu ochii la plosca lui de vodkă.
-Ascultă-mă, mârâi el, am devenit prea ofensați de orice, tot activismul ăsta social începe să își deformeze extermitățile, ca unghiile netăiate care intră în carne și noi, mase imbecile de păreri, noi suntem carnea infectată și putrezită!!! Nu există pace, nu există drepturile omului! Cum să evoluăm ca specie dacă încă ne căcăm pe noi cu drepturi pentru femei?! Tu înțelegi?! Cum să aibă femeile drepturi?!
-Da, înțeleg... Încep să înțeleg tot mai bine de ce ești virgin și la vârsta asta... Încă plângi când te fugăresc țăranii cu torțe prin păduri, nu? Ești urât ca moartea, Rabie!
-Iar ai uitat să îți iei mustața și e mai mare decât părul meu de pe coaie!
-Scârbă ești azi... Lasă vrăjeala, în 2 ore ajungem înapoi, ai treabă diseară?
-Păi... Acum că mă întrebi... Da!
-Ești un bou. La cinemateca de pe Elisabeta rulează un maraton de filme alb-negru din '40, majoritatea despre WW1, e un proiector vechi și nu suntem niciodată mai mult de 10 oameni. Șutesc niște beri, tu rulează din tutunul ăla mișto de la tactu', măcar 5 de căciulă tot să fie.
-Vedem.
-La tine "vedem" înseamnă nu.
-Dacă erai frumoasă, "vedem" însemna da.
-Dacă eram frumosă nu stăteam cu tine.
-Târfă mică...
-Nu există târfe. Nici măcar meseria de prostituată nu implică noțiunea de târfă. "Târfa" e doar o ficțiune socială, o reminiscență a așa-zisei glorii a patriarhatului decăzut, nostalgia masculului obtuz, materializată într-un jug al sexualității pentru toate femeile care se îndreaptă de spate că s-au plictisit să îi spele picioarele bărbatului. E o ultimă încercare disperată de a controla femeia care vrea să fie mai mult decât 2 brațe lucrătoare și un pântec. Trebuie să fii complet imbecil să mai militezi pentru virginitatea femeii, repet, a femeii, nu a amândurora, de parcă virginitatea e o extensie a puterii și virilității bărbatului. Du-te în munți și fute o oaie, porcule!
-Hmm... Nu prea te cheamă oamenii la petreceri, așa-i?
-Scârbă! șuier eu.

Plec furioasă în vagonul-restaurant, cu o falcă-n cer și una în pământ. Rabie rămâne în urmă, din pură inerție. Își fumează țigările încet, una câte una.
-Târfa... îngână el plictisit...

     Undeva, în noaptea fierbinte și umedă, sirenele se tânguiau înfricoșător și răuprevestitoare. Într-un subsol mucegăit uitat de Dumnezeu, Rabie își lipea obrazul învinețit și umflat de pardoseala rece.

     Cu bucățile de carne vie, tumefiată, ce îi serveau drept buze, schimonosea un zâmbet recunoscător pentru clipele rămase. Știa că, în curând, locșorul său liniștit va colcăi de fricile trupurilor transpirate din seria de azi.
     Izul de mucegai ajunsese să îi stârnească un oarecare confort. Umezeala stătută îi liniștea fierbânțeala vintrelor. Nici nu se mai sinchisea să se ridice de pe jos, e deja de câteva luni în subsolul blestemat. E veteran, așa că înțelegea: doar își consuma puterile aiurea. Carnea proaspătă de azi urma să îi câștige două-trei zile.
     "Căcat! Aș fute și un activist LGBTQ pentru o țigară... Sida, scârbă mică, la dracu! Cred că te-aș fute până și pe tine pentru o țigară..."