Coroana Monocroma

Capitolul XV ~ Infinitate absolută

Capitolul XV ~ Infinitate absolută

       Era un demon.

       Avea hainele stacojii, pielea neagră, iar pumnalele din mâinile ei erau că niște bice de foc ce te ardeau înainte să îți dai ultima suflare.

       Gardienii cădeau din picioare ca niște cărți de joc ce suflai spre ele. Unii aveau tăieturi multiple peste tot corpul, sângerând până la moare, iar altora le lipseau membre. Brațe, picioare, capete. Toți cădeau în urma ei. Nu aveau nicio șansă de apărare, iar asta îi speria mai mult decât orice. Se ghemuiau și fugeau, însă umbra roșie venea după ei și ultimul lucru pe care îl mai simțeau era gustul sângelui în gură.

       Castelul deveni un imperiu al morții și distrugerii.

       Era creația ei.

       În timp ce își croia drumul către ieșire. Se duse la grajduri, așa plină de sânge proaspăt cum era, îl scoase pe Athelas din grajd și sări pe spatele lui, însă drumul îi fu blocat de o siluetă pe care o cunoștea bine. Încruntată, îl privea pe Amethyst cum stă cu o sabia în mână.

       -Dă-te din calea mea, sau jur că te voi călca în picioare.

       -Ai dat un nou decor castelului, spuse el, apropiindu-se de ea. Lyn deja își pregăti unul dintre puținele cuțite de aruncat pe care le mai avea în jurul coapsei. Athelas pufăi lângă el, în timp ce Feryn lătră, scoțându-și dinții puternici, stând pe labele din spate, sprijiinindu-se de ușa de lemn. Un semn din partea lui Lyn și ar fi sărit să îl sfartece pe prinț.

       -Ai de gând să te lupți cu mine pentru ce am făcut complicilor tăi? spuse Lyn, iar Amethyst își strânse sabia. Ești și tu un trădător, scuipă ea cuvintele. Nu ai merita altceva, însă nu am eu dreptul să te judec, așa cum mi-ai zis. Ori pleci, ori te prind și te duc în fața regelui.

       Amethyst se apropie mai mult de ea, la doi pași de Athelas, privind-o printre genele lui castanii și felul în care se uita la el.

       O urmărise încă de când o văzuse trecând ca un fulger roșu pe un hol paralel pe care se afla el. Se luase după ea și o privise cum omora fiecare gardian în parte, reușind să diferențieze atât de bine pe cei corupți de cei loiali. Lăsa numai baie de sânge în spatele ei și oricât ar fi încercat Amethyst să se țină după ea, pașii ei erau prea mari și prea rapizi încât avu impresia pentru câteva secunde că ea de fapt zboară și împrăștie moarte peste tot unde își aruncă ochii.

       Trecu de ea și se duse spre o boxă. Deschise ușa, iar o iapă maronie cu părul alb păși în afară la cheamarea stăpânului lui.

       -Shh, făcu Amethyst când iapa începu să nechezească de la mirosul înțepător de sânge pe care îl simțea. O bătu pe gât și se urcă în spatele ei, fără șa și fără căpăstru, ținându-se de părul ei lung și îngrijit și îi dădu pinteni, până veni în drept cu Lyn. Ce mai așteptăm? o întrebă el, iar Lyn arăta confuză.

       -Ce faci?

       -Te duc la duce, pentru că se pare că vrei cu atâta disperare să îl omori încât nu îți poți ascunde nerăbdarea.

       -Încerci să mă cumperi? Amethyst își dădu ochii peste cap și oftă.

       -Oi fi tu bună în luptă, însă tare grea de minte mai ești. Sunt aici ca să îl prind pe duce, nu sunt complicele lui. Lyn făcu ochii mari.

       -Poftim?

       -M-am prefăcut că sunt de partea lui. Bănuiam de mult timp că este un trădător, așa că am încercat să îi câștig încrederea. L-am făcut să creadă că am ceva împotriva coroanei. Că vreau să îl dau pe tata jos de pe tron și că vreau moștenirea fratelui meu. Clătină din cap. Nu aș face asta niciodată. Lyn se încruntă.