Capitolul XXII ~ Servitoarea palidă

53 5 0
                                    

Capitolul XXII ~ Servitoarea palidă

Când Cinthya își croi drumul pe aleile grădinii ce ducea spre poiana din spatele castelului, o văzu pe Vale cum își ia la revedere de la Elai. Stătu un pic ascunsă după o coloană de piatră chiar și după ce Elai îi sărută mâna cast, uitându-se în ochii fetei cu o așa strălucire că îi făcu inima Cinthyei să se umple de bucurie, apoi ieși imediat ce Elai se urcă pe calul său maroniu și dădu pinteni. Vale îi făcu cu mâna, apoi și-o retrase încet, începând să se joace cu degetele, emoționată și cu orbajii roșii.

Când se întoarse, tresări și se dădu un pas înapoi când o văzu pe Cinthya ce răsări lângă ea ca din pământ.

-Alteță, spuse ea repede și făcu o reverență ușor strâmbă.

Cinthya îi zâmbi prietenește la neîndemânarea ei și știa că are efectul ăsta din cauza întâlnirii cu Elai de mai devreme. O văzuse pe Vale la petrecerea de ziua de Faldion de acum câteva săptămâni. Era o adevărată domnișoară ce abia își aștepta căsătoria cu băiatul pe care îl iubea. Avea o grație minunată și părea că este mult mai inteligentă și manipulatoare decât lăsa să pară.

-Fără formalități, spuse prințesa făcându-i un semn către aleile ce dădeau în grădină, mai apoi spre poenița unde o aștepta o masă cu ceai și Iris ce o invitase în seara aceea de sfârșit de iulie. O plimbare cu mine?

Vale dădu din cap, dându-și o șuviță de păr roșie și creață după ureche. Se simțea dintr-o dată sufocată și plină de onoare în același timp că mergea pas la pas cu Cinthya. O mai văzuse de câteva ori cu Iris sau cu Lyn sau când dădea întâmplător peste Frida prin castel, și vorbise de câteva ori cu ea. Era o fată politicoasă și inteligentă. Ținea la conversație și discuție și știa că este genul de persoană care încearcă să cunoască persoana de lângă ea prin vorbe și fapte, nu prin zvonuri sau lucruri asemănătoare.

-Am văzut din întâmplare că tocmai te-ai despărțit de ducele Elai, spuse Cinthya, iar Vale dădu din cap. Se pare că aveți o relație din ce în ce mai înfloritoare.

-E adevărat, răspunse Vale. Plănuim să o luăm încet și toate alea, dar simt că sunt pe drumul cel bun cu el.

-Mă bucur foarte mult, spuse Cinthya și Vale știa că spune adevărul, pentru că așa era. Se bucura pentru toată lumea cu toate că soțul ei era la mare depărtare de ea și nu se știa când avea să îl vadă din nou. Vale nu ar fi putut să trăiască cu așa ceva, să îl știe pe Elai departe de ea, fără vreo scrisoare, fără vreun semn că este bine și că totul o să fie în regulă. Să înțeleg că nu v-ați gândit la căsătorie încă, nu-i așa?

-Nu, Alteță, însă suntem siguri că o să ajungem acolo. Cel puțin, eu. Elai este foarte... ocupat săptămânile astea, dacă aș putea zice așa. Cinthya dădu din cap.

-Din cauza noului său post? Să devi duce pe nepusă masă poate fi cam greu de îndurat.

-Mai ales din cauza faptului că ceilalți nu au încredere în el, spuse Vale. Din cauză că tatăl său a fost un trădător, iar mama lui este închisă în temniță. Până și încrederea regelui e pe un fir de ață. Vale oftă. Încearcă din răsputeri să se ridice la așteptările tuturor și să facă totul cum trebuie. Elios s-a oferit să-l ajute, dar Elai a refuzat. E doar un copil.

-Trebuie să îi fie tare greu, spuse Cinthya. Să fii judecat în halul ăsta doar pentru ce tatăl lui a făcut. Însă pare un băiat dur.

-Este, întări Vale trecând pe lângă o tufă cu dalii înalte pe care le atinse cu vârful degetelor. I-a trebuit vreo trei zile ca să-și revină din trădarea tatălui său și moartea lui, însă a intrat în afaceri în forță și acum preia toate îndatoririle asupra lui. Speră să reușească.

Coroana MonocromaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum