E MUZICĂ, DAR NU E DANS

Să simt, să sper, să te strâng în brațe...

„-Dacă nu te izgoneam acum trei, patru ani din viața mea poate nu ajungeam aşa.

-Asta e pierderea ta.

-Da. Am pierdut prea multe în ultima perioadă.

-Şi de ce să nu câştigi şi ceva? După rău vine bine.

-Prea mult amar ca să mă mai pot bucura de bine.

-Nu şi dacă ai lângă tine o persoană care să te învețe să redescoperi ceea ce înseamnă fericirea.

-N-am o asemenea persoană lângă mine.

-Şi eu ce sunt? De umplutură?

-Tu?

-Da.

-N-am cuvinte, dar de umplutură nu.

-Caută-ți cuvintele, vreau să le aud.

-Hai să spunem că eşti ca o comoară pe care am îngropat-o de mult şi nu ştiu dacă să umblu la ea.

-Ai vrea să umbli la ea?

-Cam umblu...

-Am fost în Pipera săptămâna trecută.

-Şi?

-Prea multă lume şi nu cine îmi doream să fie.

-Şi cine îți doreai să fie?

-Tu.

-Cum aşa?

-Mai ții minte comoara îngropată? Aşa simt şi eu.

-Dar eu nu ți-am oferit niciodată nimic.

-Mi-ai oferit mai multe decât crezi.

-Cum ar fi?

-Bătăi de inimă şi o mână caldă când am avut nevoie. Mie mi se pare că eu nu ți-am oferit nimic.

-Mi-ai oferit o gândire mai buna despre tot, pe atunci. Ceva ce m-a marcat. Ceva ce m-a făcut să mă întorc mereu aici."

Ceea ce gândeam şi n-am avut curajul să-ți spun e că şi eu mă întorc mereu aici şi niciodată nu mi-am dorit să plec cu adevărat. Mereu am tânjit. Mereu mi-a fost dor.Mereu m-am gândit şi mi-am dorit să revină. Să simt, să sper, să te văd...

Să te strâng în brațe...