0.1 - prima oară

154 7 6
                                    

Când am văzut-o prima oară,eram la o cafenea cu prietenii mei.Râdeau despre ceva ce spunea Michael,dar eu,ca de obicei,nu îi ascultam si aveam gândurile în altă parte.

"Oh Doamne,asta chiar a fost ceva." Am auzit vocea prietenului meu,Luke,neștiind dacă vorbea cu mine sau cu ceilalți.

Era mereu la fel.Ne întâlneam în cafeneaua micuță,care era liniștită până apăreau băieții și stricau totul.Vocea zgomotoasa a lui Michael,îmbinată cu râsul puternic al lui Luke duceau la primirea multor priviri de la oameni enervați.Mie unul îmi plăcea această atmosferă,deși eu și Calum vorbeam destul de puțin.Michael mereu avea ceva de povestit.Calum nu făcea niciodată ceva demn de povestit.Singurii cu care vorbea eram noi.Luke ne povestea mereu de fete și cum 'toate îi cădeau la picioare',după cum spunea el.

Admiram tablourile de pe pereții din stânga mea atunci când am simțit o mână pe umărul meu.M-am întors,surprins că cineva voia să vorbească cu o persoana de la masa noastră.Niciunul din băieți nu a observat că cineva venise lângă noi.Probabil voia să ne reproșeze că eram prea gălăgioși.Expresia fetei din fața mea îmi spunea că am avut dreptate.Purta o pălărie uriașă și niște ochelari de soare mult prea mari pentru fața ei.Părul ei lung îi acoperea umerii,iar brațele ei erau încrucișate la piept.

"Pot să te ajut?" Am întrebat pentru a face situația mai puțin jenantă.

Sprânceana ei a fost ridicată,de parcă era evident de ce era aici. "Nu crezi că prietenii tăi fac cam mult zgomot?" Știam ca asta urma să spună.Nu era primul reproș.

"Uhm,ba da." Am răspuns nonșalant,ridicându-mi umerii apoi lăsându-i să cadă leneș.

Asta a părut să o enerveze pentru că ochelarii au ajuns in mâna ei,oferindu-mi o privire de gheață. "Ascultă aici,băiete,am avut o zi destul de proastă și ăsta e locul meu favorit.Am venit aici să mă relaxez,nu să aud țipetele și râsetele unor băieți adolescenți cu posibile probleme." Tonul ei era ridicat și în ochii ei se citea nervozitatea.

Avea dreptate,totuși.Băieții mereu deranjau lumea,dar unii se abțineau și nu spuneau nimic. "Nu prea pot face nimic." Am admis,aratând spre cei trei care încă râdeau și vorbeau.

"Cum adică? Sunt prietenii tăi." Un oftat a ieșit de sub buzele date cu ruj.

"Da,dar,după cum vezi,nici măcar nu au observat că ești aici." Am scăpat un râset,iar fata și-a dat ochii peste cap.

"Băieții sunt așa de proști." S-a smiorcăit,cazând lângă mine pe bancheta roșie.Și-a ascuns capul în mâini,fără să-și dea jos pălăria.Dar a fost nevoită să o dea jos atunci când a ridicat capul pentru a-mi spune ceva. "Dar tu pari ok,străinule."

Vorbele ei m-au făcut să zâmbesc.Părea tipul de fată care se crede superioară și care nu vorbește cu oricine,dar comportamentul ei era diferit și îmi plăcea. "Sunt Ashton." Mi-am spus numele,neștergându-mi zâmbetul de pe față.

"Hei,Ash.Pot să-ți spun Ash? Sunt Hayley." Zâmbetul meu a fost returnat și cred că a fost prima dată când am simțit fluturi în stomac datorită ei.

"Hei,Hayley.Da,poți să-mi spui Ash."

×

iubesc numele Hayley k

deci o sa pun mai intai gif cu Gigi Hadid care e blonda si apoi o sa pun poza cu Lauren Talli(sau Tallichet nu stiu exact cum o cheama) care e satena/bruneta si va rog spuneti-mi cum vi-o imaginati voi pentru ca eu chiar nu stiu pe cine sa aleg 

catching feelings ↦ irwinUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum