catching feelings ↦ irwin

0.5 - motive

Nu am regretat faptul că după 'întâlnire',am făcut schimb de numere de telefon,deși după nu ne-am mai văzut de aproximativ o săptămână.

A fost prima oară când m-a sunat și am privit telefonul cu multă fericire înainte să răspund.Era penibil cât de tare îmi bătea inima și cât de entuziasmat eram să aud ce are de spus.

Din păcate,când am dus telefonul la ureche nu am auzit râsete,ci suspine.Starea mea s-a schimbat în câteva momente,acum pulsul crescându-mi din cauza îngrijorării.

"Hayley,ești bine?" Am întrebat repede,fără să gândesc.Mă plimbam prin tot livingul fără oprire,așteptând un răspuns.

"Ash,nu întreba nimic.Doar spune-mi adresa ta." Am auzit,cu greu,din cauza suspinelor și gemuturilor.

"Cum să nu în-" Nu am avut timp să termin propoziția pentru că am fost întrerupt.

"Ashton,te rog." A fost prima dată când mi-am folosit numele întreg și am știut că ceva cu adevărat rău se întamplase.Pot număra pe degete dățile când mi-a spus 'Ashton' și nu 'Ash'.

I-am spus adresa,apoi am ieșit din casă așteptând-o.Mă așteptam să vină pe jos sau cu mașina personală,dar a ieșit dintr-o mașină roșie uzată care scotea niște zgomote urâte.A murmurat niște cuvinte spre șofer,apoi a trântit ușa mașinii cu multă brutalitate.Eram sprijinit de peretele casei,așteptând să ajungă în fața mea.Făcea pași mici și puteam vedea de la mica distanță urmele proaspete de lacrimi pe obrajii ei.

Într-un final a ajuns în fața mea și am observat cum machiajul ei era destul de distrus (deși se vedea că încercase să îl refacă).Era tristă,supărată,dar totuși a devenit puternică și mi-a zâmbit.Nu am putut opri următoarele acțiuni.I-am înconjurat corpul cu brațele mele,iar ea nu a contestat.Și-a așezat mâna pe bicepsul meu,ascuzându-și capul în spațiul dintre umăr și gât.Vibrațiile corpului ei m-au anunțat că începuse să plângă.

"Hayley..." Îmi doream atât de mult să știu ce i se întâmplă,să știu cine era omul care a adus-o aici,să știu totul despre ea.Din păcate,între noi doi mereu a existat un mare perete pe care eu încercam să îl urc sau să îl distrug,dar era prea înalt și prea solid.

"Ash,te rog...nu întreba nimic." Îmi cerea imposibilul.Inima nu mă lăsa să o ascult.A făcut câțiva pași înapoi și a încercat să își repare înfățișarea.

Voiam să strig,să mă revoltez,să-i spun că îmi pasă,să îi șterg urmele de lacrimi și să o ajut cu machiajul.În schimb,am oftat și am acceptat cerința ei. "Da,bine,înțeleg.Mergem în casă?"

A dat din cap aprobator și a înaintat.Eu m-am întors spre ușă,dar a trebuit să o privesc din nou în ochi când mi-am auzit numele. "Ash..."

"Da?" Am răspuns instantaneu,toată atenția mea asupra fetei din fața mea.

"Nu o să îi deranjăm pe părinții tăi?" Mă așteptam la altă întrebare,dar am forțat un zâmbet.

"Mama nu e acasă,deci e ok." Deschisese gura pentru a mai spune ceva,dar s-a oprit și am apreciat asta.

Am pășit în casa mea,iar ea s-a descălțat și mi-a oferit o privire dulce înainte să își ducă din nou degetele în zona ochilor.

"Poți să mergi la baie,dacă vrei." Am sugerat,iar ea a fost de acord și am condus-o spre încăpere.

"Mersi..." A șoptit,spatele ei îndreptat spre mine,evita contactul vizual și îmi cam displăcea.

Mâna mea s-a conectat cu încheietura,forțand întâlnirea privirilor noastre. "Nu îmi trebuie mulțumiri,îmi trebuie motive." Am spus cu multă încredere.

Sprâncenele ei s-au apropiat,formând o încruntătură.Apoi,când a realizat ce am vrut să spun,un rânjet a apărut pe expresia ei. "Poate le vei primi într-o zi."

Le-am primit mult prea târziu.

+