Fără limite

Fidelitate

Alarma m-a trezit ca un trăsnet în mijlocul verii…
Nu îmi place să mă trezesc de dimineața, dar i-am promis Clarei că mergem la o mică întâlnire așa, de dimineața, înainte de festivitatea aceea plictisitoare de început de liceu.
M-am ridicat greoi din pat, trântindu-mi mâna pe telefon oprindu-i alarma. M-am dus în baie, m-am spălat pe dinţi și pe faţă, am făcut un duș rece ca gheaţa din care am ieșit cu energia 200%. Ador dușurile reci. Au o mulţime de beneficii…printre care și faptul că mă ţin departe de "viciul" oricărui băiat, adică masturbarea. Ar fi nasol dacă aș face asta dimineața. Să mă sec de energie din prima…
După ce am terminat cu igiena, mi-am tras pe mine un tricou alb, blugii mei nergi obișnuiţi și adidașii sport negri. Am mâncat un măr și am ieșit cu pași mici din casă. Mircea mă aștepta la mașină. Nu poate de obicei să facă asta pentru mine, să mă ducă cu mașina după bunul plac, dar a fost un mic gest frumos din partea lui prin care îmi arăta că ţine la mine.
Permisul pentru carnetul de 16 ani urma să-mi vină…mă gândeam intens la cum îmi voi conduce motocicleta…vis care mi-a fost spulberat de fratele meu care a bătut în geam strigând "Vi odată?!"
Am deschis ușa mașinii, am intrat silenţios și am închis ușa înapoi. Mi-am pus centura și am pornit brusc, așa cum îi place lui.
-Și, te întâlnești cu fata aia…Clara? Mă întreabă Mircea.
-Da frate, nu am mai văzut-o de cam o lună.
I-am răspuns cu o oarecare teamă în voce. Lui mereu i s-a părut că iubita mea nu e ok. Vedea ceva rău la ea, ceva ce sigur va ieși la suprafață.
-Bine mă. Să ai grijă de ea...
Nu mi-a venit să cred. Era cel mai bun lucru pe care l-a spus vreodată depre Clara.
-chiar dacă fata aia nu-i prea ok...
Și uite că și-a revenit.
I-am zâmbit și i-am spus
-Bine frate, așa fac.
Am înghițit în sec și am privit pe geam. Niște nori gri, urâţi, acopereau cerul. În faţă drumul nu era aglomerat pentru că era doar 7:25.
Ne-am continuat drumul, care a durat destul de puţin. La 7:34 am fost în oraș deoarece nebunul de frate-mi-o a condus cu 180 km/h.
M-a lăsat în faţa liceului. Am coborât din mașină și i-am mulţumit frumos. El a lăsat geamul jos și a dat mâna cu mine, după care a plecat la liceul lui.
Am intrat în curte. Totul era neschimbat. Aceeași cladire modernă și frumoasă, legată printr-o pasarelă de o cladire mai veche și renovată.
Am intrat în clădirea nouă, am urcat la primul etaj și am văzut deasupra intrării pe coridor clasele, printre care și XB. Am intrat acolo, mi-am găsit clasa și am admirat-o puţin. Bănci de câte 2 persoane, tabla verde, multe geamuri pe partea opusă ușii…cred că e ok, deși clasa aceea se încinge ca un cuptor când e cald afară.
Îmi sună telefonul…era Clara. Îl scot din buzunar și răspund
-Bună dimineața Clara!
-Andrei, unde ești?
-Sunt în liceu, mi-am găsit clasa.
-Rămâi acolo…
Mi-a închis. Am ieșit pe coridor și am văzut-o...era așa frumoasă! Nu s-a schimbat deloc. Aceeași adolescentă cu părul negru, frumos. Același chip veșnic palid. Același corp slăbuţ și fragil…
Purta niște blugi negri, puţin rupţi în genunchi, o bluză largă și gri, și niște teniși negri. Ne asortam așa de bine…
A făcut niște pași mari și repezi spre mine și mi-a sărit în braţe. M-a cuprins cu mâinile în jurul gâtului și cu picioarele în jurul șoldurilor. Am făcut doi pași și i-am lipit spatele de un perete. Mi-am pus mâinile sub fundul ei ca să o susţin așa, în aer, și mi-am apăsat buzele pe ale ei. Nu era genul de fată cu buze mari, însă tot știa să sărute bine. A urmat un sărut lung și dulce…nici nu am mai respirat.
Ne-am oprit, ne-am privit în ochi. Respiraţiile noastre răsunau încet pe coridorul gol. Mi-am lipit fruntea de tâmpla ei. Știam că îi place mult să îmi audă respiraţia. Aveam emoţii și respiram greu…ca atunci când depun mult efort. Îi simţeam parfumul și mirosul părului ei…mă îmbăta de fiecare dată…
Am lăsat-o jos, și o ţineam de ambele mâini în timp ce ne priveam în ochi.
-Andrei, mi-a spus cu o oarecare teamă în voce, tu încă ţi la mine? Mă mai iubești?
I-am zâmbit. Nu m-a mai întrebat asta, dar credeam că e de bine.
-Da, bineînțeles. Ce întrebare e asta?
S-a uitat în altă parte. Părea foarte dezorientată.
-Numai așa…știi…sentimentele uneori sunt trecătoare…se mai pot schimba…
De data asta nu am mai zâmbit. Asta putea însemna două lucruri. Fie s-a temut că nu o mai iubesc, fie…mda…fie i-au trecut ei sentimentele faţă de mine.
-Și asta ce ar trebui să însemne…? am întrebat-o cu o oarecare teamă și neputință în voce
-Nu…nimic Andrei, nu contează. Doar am simţit nevoia să te întreb.
Nu prea știam ce să cred…nu o mai văzusem așa nesigură. Am luat-o de mână și am ieșit puţin cu ea în parc. Eram numai cu gândul la nesiguranța ei. Nu înțelegeam ce se întâmplă, poate pentru că eram cam orbit de dragoste.
Ziua a trecut repede. Nici nu observasem cum am ajuns din nou în patul meu, înconjurat de 4 pereţi negri. Încă mă gândeam la Clara…la ce mi-a spus…la nesiguranța ei. Îmi era puţin frică de ce urmează. Știam că voi afla în curând ce e cu ea pentru că nu poate ascunde nimic de mine...însă nu mă așteptam să aflu așa repede…