Fără limite

Regăsirea

Când m-am trezit, eram pe un pat de spital. Habar nu aveam cum am ajuns acolo. Am auzit vocea mamei strigându-mă. Ecoul se lovea înfiorător de pereţi, creându-mi o senzaţie urâtă pe care am simţit-o când eram mic și am fost în spital din cauza unei boli la plămâni. Mama mea a intrat pe ușă speriată. După ea a urmat tata, și…Clara…mda…
-Puiul meu…în ce hal ești…
Mama s-a repezit și m-a strâns în braţe. Nu prea aveam vreo reacţie și nu știam ce să spun…ce s-a întâmplat. Tata mă privea cu indiferență, așa cum făcea mereu. Clara era undeva în spatele lor,cu mâinile pe gură. Parcă se pregătea să plângă. O priveam rece…singurul lucru pe care îl mai simţeam când o vedeam era durerea. Mama la un moment data m-a lăsat. Tata a mers să discute cu un doctor despre externarea mea. Fosta mea încă mă privea de parcă m-ar fi ucis din greșeală iar mama încerca să se calmeze. M-am ridicat în fund pe marginea patului. Îmi era foarte foame, dar nu spuneam nimic. Am vrut să mă ridic, dar mama m-a reţinut preţ de o secundă...
-Sunt bine…mamă…
-Dar puiul meu…
-Vorbesc serios.
M-am ridicat. Talpile mele încă erau umpic insptabile și preţ de câteva secunde mi-am pierdut echilibrul. Un corp călduros și firav s-a lipit de spatele meu. Mâinile ei reci cu manichiura neagră mi-au cuprins mâinile mele iar vocea ei s-a auzit:
-Ai grijă…ești foarte slăbit…
Nu simţeam nimic…absolut nimic. Eram rece…inima mea era doar un cub de gheață incapabil să emane vreun sentiment.
-Mă descurc…
Vocea mea tremurândă a răsunat în încăpere.
Am pășit încet spre baie lăsând-o pe Clara câţiva pași în urmă. Am deschis ușa și m-am pus în faţa unei chiuvete, deasupra căreia era o oglindă. Îmi priveam chipul. Eram palid ca o fantomă. Aveam pe faţă și în păr urme de noroi. Ochii mei erau roșii, de parcă nu am mai dormit o săptămână, și aveam niște cearcăne imense. Buzele mele erau roșii și ușor vinete…parcă își reveneau de la frig. Mi-am dat jos tricoul. Eram atât de slab…nici măcar fetele care ţin dietă nu au o asemenea talie.
Clara a apărut din senin în spatele meu și s-a lipit din nou de mine, de data asta punându-și palmele pe pieptul meu, iar tâmpla îi era rezemată de spatele meu.
-Lasă-mă…
I-am spus-o pe un ton destul de arogant dar în același timp și chinuit.
-Eu…mi-am făcut multe griji…
Vocea ei tremurândă s-a auzit încet. Îmi dădeam seama că emoţiile ei sunt pe bune, însă nu o simţeam deloc...
-Bine.
I-am răspuns atât de sec încât parcă i-am auzit inima cum se sparge.
Am simţit cum și-a închis ochii, m-a strâns puţin mai tare, apoi mi-a dat drumul. M-am spălat pe faţă și am ieșit din baie. Clara m-a urmat privindu-mă în continu.
Totul s-a întâmplat rapid. Am ieșit toţi 4 din spital și am intrat în mașină. De data asta mama conducea, tata stătea pe dreapta, eu și Clara în spate. Nici măcar un sunet nu am mai scos până acasă...
Când am ajuns în sfârșit în camera mea, m-am așezat în pat. Nu mă gândeam la ce mi s-a întâmplat, nu mă gândeam nici la Clara, mă gândeam doar la acea persoană…acea domnișoară…o văzusem mai puţin de 5 secunde și mi-a luat minţile. Doar la ea mă gândeam. Încercam să îmi formez o imagine cât mai clară cu ea în minte…dar nu puteam. Parcă încă îi simţeam mâinile finuţe…acel parfum dulce…chipul ei…ah…la naiba! Așa de mult mi-aș fi dorit să știu cine e…cum o cheamă…
Clara a intrat pe ușă.
-Ce cauţi aici? o întreb pe un ton indiferent.
-Vreau să am grijă de tine. Părinţii tăi acum s-au dus la muncă, Mircea la liceu…
-Mă descurc și singur! i-am tăiat vorba repede.
-Nu mai fi încăpăţânat! E 7 dimineața, odihnește-te iar eu îţi voi pregăti ceva de mâncare.
Mi-am dat ochii peste cap și am oftat. Am privit-o în ochi și i-am spus:
-Tu nu mai fi încăpăţânată! Nu am nevoie de ajutorul persoanei care apreoape m-a distrus psihic, nici de ajutorul părinților, nici de ajutorul fratelui meu, nu am nevoie de nimeni! Înțelegi? O să mă ridic imediat din pat și îmi voi pregăti o omletă. O să-mi cer lecțiile, recuperez totul până mâine, o să merg la liceu, apoi la sală, și îmi văd de viaţa mea, de unul singur.
Preţ de o secundă, Clara m-a privit zâmbind, apoi chipul i s-a întristat. Mereu i-a plăcut faptul că sunt sigur pe mine și autoritar, însă nu îi plăcea când eram așa cu ea…
-Liniștește-te…o să te ajut…indiferent că vrei sau nu ajutorul meu…pentru că…încă mai ţin la tine…eu…te iubesc Andrei…
M-a făcut să zâmbesc preţ de o secundă. Am privut-o serios și am întrebat-o:
-Nu zău? Și pe tipul blond l-ai uitat? Cred că vă iubiţi destul de bine.
A închis ochii de parcă era gata să plângă, apoi m-a privit cu durere în ochi și mi-a spus:
-Paul nu e ca tine…
Am râs puţin de data asta.
-A, da, păi normal că nu-i ca mine. Eu sunt depresiv, slab, nu am așa multe cifre pe card și sunt gelos atunci când iubesc. Sunt sigur că e mult mai bun.
M-am ridicat în picioare cu greu, și am mers cu pași mici și lenţi spre bucătărie. Se pare că mi-a lăsat mama o omletă și niște cartofi prăjiți. Perfect! M-am pus la masă și am început să mănânc cu poftă. Habar n-aveam pe unde era Clara dar nici nu-mi păsa. Eu mă gândeam la acea fată…la domnișoara aceea…să fie oare mai mare decât mine? Părea de 18, însă poate avea mai puţin. Nu aș prea putea dacă ea ar fi majoră…la naiba, ce tot vorbesc? Putea să aibă și 25 sau 30 de ani…era așa minunată…superbă…oare ea m-a dus la spital? A, probabil ea a chemat o ambulanță…dar totuși, și-a făcut griji, m-a ajutat. Dar dacă totul a fost o halucinație? La naiba!
Am bătut odată cu pumnii în masă și am observat că am terminat de mâncat…ce ciudat…niciodată nu terminam așa repede.
M-am dus la baie. Clara era încă pe undeva prin camera mea. Ce naiba căuta acolo? Chiar nu știu.
Am lăsat din nou picăturile reci să îmi învăluie corpul. Ca de obicei, scădem câte puţin temperatura la fiecare minut, astfel, ajungeam să am apa rece ca gheaţa, rece ca mine, ca sufletul meu în acele momente. Am oprit apa, am ieșit cu prosopul pe lângă mine când…apare Clara la ușă…
-Ce faci aici?! o întreb pe un ton arogant și nervos. Dacă eram gol? Nu pot avea intimitate în casa unde locuiesc?
Nu a spus nimic. A zâmbit, a făcut câţiva pași spre mine, mi-a luat capul în mâini și și-a presat buzele pe ale mele…avea un sărut așa rece! Mi-a pus mâna pe marginea prosopului, se vede ce încerca să facă. Am luat-o de umeri, am lipit-o de perete și am privit-o fix în ochi. S-a speriat puţin…
-Stai cuminte! Asta merge cu 99% dintre băieţi, dar știi că eu nu sunt ca ei!
-Dar…voiam doar…
Am lăsat-o și am ieșit din baie. M-am îmbrăcat și când am intrat în camera mea…era o ordine…totul era impecabil. Ăsta chiar a fost un gest frumos, recunosc. Clara a intrat după mine…bineînțeles…
De data asta i-am arătat un zâmbet scurt și i-am spus:
-Îţi mulțumesc, dar nu trebuia…
Parcă îi dădusem emoţii…a venit și m-a strâns cu braţele în jurul taliei, lipindu-și capul de pieptul meu. De data asta am lăsat-o să mă strângă. Mi-am pus și eu mâinile împrejurul ei și bărbia pe cap. Nu mă mai merita după ce m-a înșelat, însă voia să aibe grijă de mine, așa că am "răsplătit-o" cu această îmbrățișare. Ziua a trecut repede, Clara a plecat, fratele meu a venit de la liceu și am vorbit cu el foarte mult despre tot ce s-a întâmplat, și într-un final, a venit noaptea…mă rog, seara, pentru că am adormit pe la 19:45 sau ceva de genul ăsta.
Nu s-a întâmplat nimic special sau ieșit din comun în următoarea săptămână, înafară de faptul că cei din liceul meu au aflat despre ce s-a întâmplat și mă priveau de parcă eram înviat din morţi…
Vineri, după terminarea cursurilor care au fost foarte plictisitoare, am ieșit din liceu împreună cu un prieten și vorbeam cu el despre ce s-a întâmplat...
-Ești sigur că nu ai avut halucinaţii?
-Nu sunt sigur…dar am simţit-o, Bogdan, i-am simţit mâinile…parfumul…m-a atins.
-Oricum, nu prea cred că o mai poţi găsi acum…
-Mda…
Am ieșit pe poarta liceului și am dat mâna cu el. A plecat în partea opusă direcţiei mele. Eu o așteptam ape Clara deoarece a vrut neapărat să vină cu mine la sală. M-am uitat în telefon…14:03
"Hai odată…de ce naiba stai atât…" mă gândeam eu.
Fără să vreau, mi-am aţintit privirea spre un taxi parcat…iar lângă el era…nu mi-a venit să cred. În secunda aceea parcă m-am scufundat într-un ocean îngheţat. Am rămas fără aer preţ de câteva secunde. Nu puteam să cred…era ea…sau cel puţin semăna enorm cu ea…nu puteam să cred. M-a privit înapoi. Era așa frumoasă…părul acela negru…ochii căprui…sau verzi…nici nu mi-am dat bine seama…era scundă…nu avea mai mult de 1.60 sau 1.65. Era așa dulce…avea un corp așa superb…m-a lăsat fără cuvinte…îmi doream enorm să ating...să o simt…să îi simt parfumul…să o simt că e ea…aș fi mers la ea și aș fi sărutat-o pe buze…oricât de nebunesc sună…nu îmi venea să cred!
-Andrei! se aude vocea Clarei.
Înainte să îmi dau seama, îmi sare în braţe și mă sărută. Dar nu o voiam pe ea…ci pe acea minunăţie…
Clara mi-a acoperit campul vizual iar frumoasa domnișoară era urcată în mașină împreună cu o fată cam de vârsta mea și a pornit…a plecat…lăsându-mă aici…în faţa liceului, cu câteva lacrimi fierbinţi pe obraji…