Fără limite

Vinovăție

Denisa era pe asfalt...întinsă...printre acele lumini roșii și albastre...am strigat-o o dată...
-Denisa...
Dar nu mi-a răspuns...
Am mers lângă ea, m-am aplecat, și...când i-am văzut chipul am rămas uimit...de ce avea chipul Clarei? Mi-am privit mâinile și erau pline de sânge...eu am făcut-o...am ucis...? Clara m-a privit și mi-a spus "De ce mi-ai făcut una ca asta?"
-Clara...?
Atât am apucat să spun, până mi-am deschis ochii cu adevărat și am putut vedea chipul Clarei înlăcrimat...
Mi-a mângâiat chipul privindu-mă adânc în ochi, care, mă usturau groaznic...
-Am crezut că...of...
Vocea ei îndurerată răsuna ușor, iar privirea ei era una pe care nu o mai văzusem niciodată...așa pierdută...înspăimântată...
-Unde e...? am reușit să întreb
-Cine...? Mă întreabă înapoi Clara
-Denisa...unde e Denisa...? Era întinsă pe asfalt...
-A plecat mai devreme cu iubitul ei.
A plecat...înseamnă că era bine...măcar atât să știu...însă atunci mi-am înțeles și eu locul în viața ei. Eram doar un tânăr romantic, care, a reușit cumva să o atragă. Mi-a salvat viața, iar eu am adus-o și pe ea în spital...din vina mea a fost lovită de mașină. Nu știu ce era în capul meu atunci când am avut iluzia că aș putea fi cu ea. Cu o durere în suflet oftam pentru tot ce s-a întâmplat...am fost așa de iresponsabil încât am creat o mare neliniște pentru ai mei și probabil pentru apropiații ei.
Am început să plâng din cauza sentimentului sfâșietor de vinovăție...în timp ce mama și tatăl meu se uitau la mine și încercau să comunice, eu plângeam ca un copil mic...până când...am adormit...