Adevăr sau joc psihic? O ficțiune despre Jeff the Killer [ÎN CURS DE EDITARE]

Capitolul 8.

Atmosfera era aceeași, iar eu mă chinuiam să fac față stresului provocat de discuția dubioasă cu cel mai bun prieten al meu. Nu aveam idee dacă există vreo soluție pentru a-l face să mă ierte, deși în adâncul meu știam că singura opțiune era să-i spun adevărul. Eram într-o situație delicată, ca un fir de păr: riscam să mă rup.

Era evident că trebuia să repar totul, dar eram paralizată de incertitudine. Stăteam într-un colț al camerei, gândindu-mă cum să acționez. Voiam să sar pe ușă și să încerc să îndrept situația, dar ceva mă ținea acolo, ceva ce nu puteam explica. M-am îndreptat încet spre ușă, cu mintea mea vulnerabilă, neștiind în ce direcție să merg pentru a rezolva problema creată. În acel moment, Jess a trecut pe acolo și m-a întrebat dacă vreau să cobor cu restul.

-Van, mă asculți? am auzit-o vag pe Jess printre fracțiunile de secundă dintre gândurile mele.

Parcă mi se rupseseră corzile vocale și eram complet mută. Tot ce puteam face era să îmi mișc privirea, dar nu aveam curajul să o privesc în ochi pe Jess. Sentimentul de frică și rușine era o combinație fatală care mă apăsa. Mă simțeam pierdută, fără să știu ce se întâmplă cu mine. Trebuia să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic și să ascund cât mai bine starea mea. Ce ar putea merge rău? Am mai trecut prin emoții și schimbări de stări.

-Da, îmi cer scuze, dar nu m-am odihnit îndeajuns și atenția mea a luat-o pe alte cărări. Ce voiai să îmi spui? m-am străduit să mă adun și să par cât mai normală.

-Vorbeam despre faptul că ar merge un foc de tabără mâine seară, cu bezele, și, dacă găsim unde, poate facem și un grătar. Azi ar fi mai bine să ne odihnim cu toții, căci suntem obosiți de pe drum și înțeleg. a spus Jess cu căldură în voce.

Era o persoană superbă și știa să-și etaleze feminitatea atât de bine încât nu puteai să nu te uiți la ea ani la rând. Avea o energie unică care aducea bucurie și liniște. O admiram foarte mult.

M-am ridicat și am vrut să merg spre cameră, dar pe drum i-am văzut pe Tom și Mia stând la un ceai, râzând cu patos. Imaginea lor mă bucura enorm, fiindcă o vedeam pe Mia fericită, și să fiu sinceră, parcă erau făcuți unul pentru celălalt. Am urcat repede ca să nu mă vadă, neavând chef să mă analizeze și să își dea seama că ceva s-a întâmplat cu mine.

Ajunsă în cameră, am răsuflat ușurată când am văzut că bagajele lui Ronald erau încă acolo, semn că nu voia să plece încă și poate aveam o șansă să ne mai împăcăm. Mi-am luat pachetul de țigări și am ieșit pe balcon. Momentul în care fumul îmi atinge plămânii era extrem de relaxant și mă făcea să uit de probleme, deși abuzul de țigări îmi dăuna sănătății. „Sper să nu mă vadă cineva dacă intră aici," zic puțin optimistă în sinea mea. Am văzut acel afiș să nu fumam în camere, dar practic eu eram afară, deci nu este nimic rău în asta.

Dar dacă el are bagajele aici și Mia este cu Tom, eu am fost cu Jess care, mi s-a părut puțin dubios să spună ca este obosită, oare unde era Ronald?

Între timp, Ronald și Jess erau hotărâți să-l găsească pe Jeff pentru a discuta despre situația cu Van. Își făceau griji pentru ce ar putea să fie în mintea lui, speculând că Jeff ar putea avea intenții ascunse. Se temeau că ar putea încerca să își bată joc de Van, să o amețească și să se joace cu psihicul ei, pentru ca, în final, să o distrugă complet. În imaginația lor, Jeff era descris ca un criminal nemilos, care ucide cu sânge rece tot ce mișcă, fără niciun sentiment de vinovăție sau regrete. Era văzut ca un om fără scrupule, care nu se gândea decât la propriile sale interese, iar ideea că nu-i păsa nici măcar de propria persoană era un gând care îi bântuia. Era genul de individ pe care toată lumea ar vrea să-l elimine din viața lor.