Adevăr sau joc psihic? O ficțiune despre Jeff the Killer [ÎN CURS DE EDITARE]

Capitolul 5.

Alarma m-a trezit dintr-un somn adânc, dar plăcut. M-am frecat la ochi, încă somnoroasă, dar fericită că, pentru prima dată în ultima vreme, am reușit să dorm câteva ore neîntrerupte, fără coșmaruri sau gânduri care să-mi perturbe liniștea. Nu îmi venea să cred că începe școala chiar astăzi. Timpul a zburat, iar eu mă simțeam ca un copil care se plânge de rapiditatea cu care au trecut vacanțele. M-am ridicat leneșă din pat, m-am dus la baie să îmi fac un duș și apoi m-am îmbrăcat în sacoul nou, maleta și blugii negri cu talia înaltă, pregătindu-mă pentru prima zi de liceu.

În living, am găsit-o pe mama, care vorbea și râdea cu mătușa mea. Îmi părea că amândouă erau complet absorbite într-o discuție amuzantă, cu mama bătând din palme și având un zâmbet larg pe față. Mătușa mea părea să se distreze la fel de mult, râzând cu poftă. M-am uitat la ele, nedumerită, așteptând un motiv pentru râsul lor contagios.

- Mia unde este? am întrebat, încercând să ignor râsul lor și să aflu unde era prietena mea.

Râsul lor a devenit și mai zgomotos, iar înainte să primesc un răspuns clar, am văzut-o pe Mia alergând haotic prin casă, însoțită de câteva înjurături scurte și disperate. Acum înțelegeam de ce se distrează ele atât de tare. Mia s-a oprit în fața mea, părea exasperată și m-a privit nervoasă.

- Ține și pornește mașina, a spus, aruncându-mi cheile și lovindu-mă ușor în frunte cu ele.

M-am frecat la frunte, simțind durerea ușoară și am oftat în sinea mea.

Am ieșit repede din casă, luându-mi la revedere în grabă de la mama și mătușa mea, în caz că ar mai fi avut de aruncat vreo remarcă sau ceva. Am ajuns în garaj, am scos mașina, iar Mia a sărit direct în locul din dreapta, ceea ce m-a surprins, deoarece în mod normal nu îmi permitea să conduc mașina ei. Am pornit spre liceu, drumul fiind scurt, dar plin de plângerile și lamentările Miei. Mă amuza să o văd în stadiul ăsta, chiar dacă începea să devină obositor.

Când am ajuns la liceu, am trecut prin poartă și am fost întâmpinate de grupul nostru de prieteni: Chelsea, July, Tom și Ronald. Fiecare dintre ei avea propriul său stil și personalitate distinctă, care îi făcea unici.

Chelsea era centrul de atracție al grupului nostru, strălucind printr-o energie debordantă și entuziasm contagios. Întotdeauna având inițiativa, era liderul natural, capabilă să scoată din fiecare situație cea mai bună variantă. Parul ei lung, vopsit într-un albastru electric, era un simbol al stilului ei nonconformist și creativ. Acest aspect vibrant îi reflecta personalitatea: neînfricată și aventuroasă. Tatuajele de pe brațe și decolteu, cu desene complexe și simboluri care păreau să spună câte o poveste, adăugau un aer de rebelie și individualitate. Ochii ei verzi, mari și luminoși, aveau o putere de atracție aparte, transmițând o încredere profundă și o naturalețe care îi făcea pe ceilalți să se simtă imediat confortabil. Pielea ei palidă, contrastând puternic cu culoarea părului, accentua și mai mult aura ei misterioasă, iar zâmbetul ei larg și strălucitor era adesea contagios, capabil să lumineze întreaga încăpere.

July era o prezență calmă și rațională în contrast cu energia tumultoasă a lui Chelsea. Era cunoscută pentru atenția ei la detalii și pentru abordarea analitică a fiecărei situații. Îi plăcea să planifice și să organizeze, având o predilecție pentru ordine și structură. Părul ei, de un brun închis, era adesea lăsat liber, căzând în valuri moi pe umeri, adăugând un aer elegant și natural. Ochii ei, de un albastru adânc, reflectau o gândire profundă și o claritate mentală remarcabilă. Deși era mai rezervată, calmul și raționalitatea ei erau esențiale pentru menținerea echilibrului în grup, iar prezența ei era ca o oază de liniște în mijlocul tumultului.