Adevăr sau joc psihic? O ficțiune despre Jeff the Killer [ÎN CURS DE EDITARE]

Capitolul 3

M-am trezit în dimineața acelei zile, cu aceeași rutină monotonă care părea că se repetă la infinit. Totul era atât de plictisitor încât nici măcar nu știam ce să fac pentru a schimba rutina. Gândul la școala care urma să înceapă și la cum aveam să fiu un zombie din cauza lipsei de activitate mă neliniștea. Am coborât din pat și am mers spre bucătărie, dar nu am găsit pe nimeni. Niciun bilețel de la cineva, nimic.
Deschid telefonul, în speranța de a găsi măcar un mesaj care să îmi ofere un pic de distragere. Și chiar am găsit unul, de la Mia:

„Van, de dimineață am avut un accident ușor cu un vecin și merg să văd ce rezolv cu asigurarea. Să stai liniștită că nu e nimic grav, am doar bara din față îndoită. Vezi ce mănânci sau unde pleci. O să încerc să ajung cât de repede pot."

Minunat, chiar ce îmi doream, să fiu singură într-un oraș pe care nu îl cunosc. Singura imagine care îmi trecea prin minte era pădurea sinistră, dar îmi era clar că nu aveam ce face în afară de a rămâne acasă, uitându-mă la televizor sau dormind.
Dar, contrar așteptărilor, am decis să fac altceva. M-am îmbrăcat în ceva lejer, am luat o respirație adâncă și am plecat de acasă, lăsând ușa descuiată. Nu știam dacă prostia era mai mare: să plec în căutarea unui criminal sau să las ușa descuiată și să riscă să intre oricine.

Afară era o zi plăcută de septembrie. Vântul adia ușor, iar soarele strălucea pe cerul clar. Oamenii se plimbau, alergau, își plimbau câinii sau stăteau pe verande, savurând cafeaua și citind ziarul. Fiecare avea o ocupație, în timp ce eu mergeam alene, fără nicio direcție, fără un scop precis. Eram conștientă de riscurile pe care le implică călătoria asta, dar gândul de a-l întâlni pe Jeff The Killer nu mă împiedica. Dacă l-aș vedea, ce aș face? Aș fugi? Nu. Aș rămâne? Nici atât. Tot ce puteam face era să mă prefac că eram în trecere, că nu aveam nicio legătură cu ceea ce se întâmpla în oraș. Dar știam că nu puteam minți pe nimeni, cu siguranță nu pe el.

Nici nu mi-am dat seama că deja ajunsesem la intrarea în pădure și ceva mă făcea să mă întorc din drum și să las de-o parte ideea, dar pe de altă parte curiozitatea se accentuase și am pășit ușor înauntrul pădurii. Mă uitam peste tot în așteptarea de a vedea câțiva oameni spânzurați, sau decapitați, ma așteptam la copaci arși, dar nimic. Era o pădure cu copaci mulți, labirintică și pustie, nu era nicio culoare de verde sau galben al frunzelor, copacii erau fără viață, morți, pământul la fel, era negru. 'Și acum să îmi apară în față psihopatul' mi-am zis în gând și mi-am dat ochii peste cap continuând să merg până în inima pădurii. Se auzea din când în când câte o cioară care parcă mă avertiza că dorința mea va lua naștere.

Vanessa se plimba haotic prin pădure, sperând că, poate, poate, îl va întâlni pe Jeff. Nu știa exact ce căuta sau de ce era atât de hotărâtă să-l găsească, dar un lucru îi era clar: voia să-l cunoască pe adevăratul Jeff, nu pe cel din auzite sau de pe internet.
Timpul părea să se dilate, iar orele treceau fără să aducă vreo claritate. Capul îi dădea dureri de la atâtea gânduri și scenarii care îi umpleau mintea, de la cele mai frumoase la cele mai crude și violente. Vroia să se întoarcă acasă, dar ironia era că nu mai știa drumul. Acest sentiment de pierdere și disperare începea să o copleșească, amplificându-i stresul.
Jeff, ascuns în spatele copacilor, o observa atent, având grijă să nu-i facă niciun rău. Nu și-ar fi iertat niciodată dacă i s-ar fi întâmplat ceva. Aștepta momentul potrivit să se arate, așa încât să nu o sperie, ci să-i demonstreze că nu este ceea ce auzise despre el. Credea că era momentul ideal să spargă gheața și să îi arate că el era judecat doar după aparențe.
În momentul în care întunericul începea să se aștearnă peste pădure, Jeff simțea cum inima îi crește în piept. Nu avea nevoie să iasă la lumină pentru a-i arăta cât de hidos era; era mulțumit că, în acea seară, Vanessa nu putea să-i vadă fiecare detaliu al feței, doar cicatricile mari pe care nu le putea ascunde.
Vanessa s-a oprit și s-a așezat lângă un copac, oftând și punându-și mâinile în cap. Aprinzându-și o țigară, se gândea la tot ce s-a întâmplat. Jeff, ascuns în apropiere, a chicotit ușor la acest gest. Nu putea să-i interzică acest viciu, pentru că fiecare avea plăcerile și obiceiurile sale.
Jeff s-a apropiat încet de copacul unde Vanessa era așezată, cu inima bătându-i cu putere. Era pregătit să își facă apariția și să se facă cunoscut, având speranța că aceasta ar putea să-l înțeleagă și să vadă dincolo de aparențe.