Adevăr sau joc psihic? O ficțiune despre Jeff the Killer [ÎN CURS DE EDITARE]

Capitolul 2

A doua zi m-am trezit din cauza razelor de soare ce îmi intrau în ochi deoarece am uitat să trag draperiile. Părea o zi destul de bună, deși aveam eu o presimțire ca ceva s-ar întâmpla, dar nu știam ce. 'Normal că trebuie să îmi stric eu diminețile cu gândurile mele' mi-am spus în minte oftând. M-am ridicat leneșă din pat, căscând și scărpinându-mă în cap cu ochii aproape închiși și m-am îndreptat spre baie pentru a îmi face rutina de dimineață.
M-am uitat în oglindă și am văzut că aveam niște cearcăne parcă erau semne din naștere, o față total nearanjată, parcă aș fi fost vreo veterană. M-am uitat atent la mine și nu vedeam nimic greșit, mai puțin până treceam de etapa dimineții, trebuia să învăț să mă apreciez mai mult și să las subestimările de o parte. Doar asta știam să fac, să îmi pun întrebări total greșite legate de corpul sau trăsăturile mele, pe când alții, probabil au și alte defecte dar nu mai au timp să le mai ia în considerare. Uitându-mă atent în oglindă am rămas fixată preț de câteva momente, în fața ochilor derulându-se scene de seara trecută. Mi-am coborât privirea în zona claviculei, fiindcă simțeam un incomod în acea zonă. Am ignorat acea senzație și am făcut o piruetă pentru a îmi trezi corpul cu niște picături de apă. Am dat drumul la apă simțind cum mi se sărută pielea și nu mai e atât de amorțită. Terminându-mi siesta am vrut să mai trec încă odată pe lângă oglindă pentru a mă vedea, atunci am remarcat o zgârietură puțin adâncă 'Oare de la ce, mai bine zis de la cine?' am întrebat ironic în mintea mea și mi-am dat ochii peste cap pufnind nervoasă împingându-mă cu brațele de chiuvetă, fără a mai face ceva în plus. Am ieșit înfășurată într-un prosop care avea niște dimensiuni puțin mai mici decât formele mele, dar mi-am mulțumit că baia era în camera mea.
Mi-am ales rapid niște haine puțin mai elegante pentru a o convinge pe Mia să meargă cu mine in Mall la niște cumpărături destul de serioase.
După ce am terminat am coborât scările și am auzit muzică destul de vioaie. Mia gătea în bucătărie și avea niște tentative de dans care, după părerea mea, îi ieșeau destul de bine datorită formelor ei voluminoase, cu toate că, dacă o întrebai, nici ea nu știa ce face. M-am apropiat de ea în pași de dans și ea când m-a văzut a început să zâmbească, oprind muzica instant pentru a îmi oferi destulă atenție.

-De ce ai oprit melodia? zic în timp ce râdeam. Chiar era destul de ritmică. zic eu îndreptându-mă spre radio pentru a o porni la loc.

-Bună dimineața, îmi pare rău dacă te-am trezit atât de devreme, am vrut să îți fac o surpriză, dacă părinții noștri tot nu sunt acasă.

-Abia aștept să degust specialitățile tale.

Mia își lăsa ochii să sclipească, asemenea unui copil care tocmai descoperise o bomboană nouă. Zâmbetul ei, larg și sincer, adăuga un farmec aparte feței ei, iar fiecare mișcare era acompaniată de o energie jucăușă. Când și-a scuturat capul, trăsăturile ei s-au accentuat, și-a redresat postura cu un aer de naturalețe care părea să radieze din ea.
În bătaia razelor de soare, fiecare detaliu al feței ei era evidențiat cu o claritate uluitoare. Fața ei era bine definită, cu pomeți ușor ridicați care dădeau un contur elegant. Buzele erau pline și cărnoase, cu un roz subtil care adăuga o notă de prospețime. Ochii ei mari, adânci și luminoși, erau subliniati de gene lungi și arcuite, care se deschideau într-un mod care amplifica expresivitatea feței sale.
Pielea ei, netedă și ușor strălucitoare în lumina soarelui, oferea un contrast plăcut cu trăsăturile ei, conferindu-i un aspect aproape etereal. Mie avea o frumusețe naturală care părea să fie în întregime nedescoperită și neapreciată, iar potențialul ei de a deveni un model părea evident, dar încă neexplorat.
Imaginea mi-a fost tulburată de ea care a făcut o piruetă de o suta optzeci de grade spre aperitiv.
-Bine ați venit la restaurantul Mia cea bună, specialitatea de azi e o tentă de omletă cu cașcaval, care sper să și aibă gust. Sper să vă placă. a zis Mia cu un aer superior și eu am chicotit când am văzut această imagine.
Îi plăcea să se prostească și să îi facă pe cei din jur să râdă. Era al dracului de inteligentă. Știa cum să ia omul, atât cu bune cât și cu rele, și să te facă să te simți bine în pielea ta.
Mi-am aruncat privirea la farfuria pe care mi-o pusese în față și, toate că arăta ciudat, era extrem de bună. Am mâncat tot, am făcut curat și ne-am întins pe canapea uitându-ne la televizor și dintr-o dată mi-am adus aminte ce tocmai îmi spusese ea înainte de scena bucătăresei. Că părinții noștri nu erau. Am sărit ca arsă și cu capul înclinat, ochii mijiți și buzele suprapuse într-o linie dreaptă, o întreb: