Oamenii care sunt sensibili la energii vor percepe anumite câmpuri bioenergetice în feluri diferite, s-ar putea să trăiască sentimente cu care un mediu este infuzat. De exemplu, ar putea intra într-o capelă funerară și ar trăi sentimentul de pierdere, ar intra într-o închisoare și ar simți degradarea. Dacă oamenii sunt capabili să perceapă efectele câmpurilor bioenergetice și au o doză de control asupra propriilor lor energii, își pot păstra în mod activ echilibrul energetic și pot rămâne neatinși de influențele care se răspândesc, rămânând în tot acest timp conștienți de calitatea și natura energiilor din mediul în mijlocul căruia se află. Însă majoritatea oamenilor nu au o sensibilitate sau luciditate suficient de dezvoltată pentru a putea "citi" bioenergiile specifice unei mulțimi sau a unui loc anume, așa încât rămân fie neafectați, fie nu sunt conștienți de modul în care sunt afectați.
Exerciții pentru îmbunătățirea sensibilității, capacităților și autoapărării energetice
Avem capacitatea să învățăm cum putem deveni conștienți și cum putem evalua calitatea energiilor noastre, pentru a le controla, pentru a ne diagnostica și a ne trata singuri atunci când este nevoie. Prin exercițiu, avem inclusiv capacitatea de a atinge un nivel de control asupra bioenergiilor noastre care ne vor permite să ne dezvoltăm percepțiile extrasenzoriale până în punctul în care am putea percepe, comunica și interacționa cu însoțitorii noștri nonfizici, fie aceștia ajutori, călăuze oarbe sau intruși. Importanța dezvoltării unui asemenea nivel de percepție nu trebuie subestimat, acesta fiind primul pas, cel vital, care ne va permite să identificăm trăsăturile puternice și fisurile personalității noastre, cele care permit ajutorilor și intrușilor să intre în contact cu noi. Fără a lungi prea mult vorba, cheia succesului în ce privește lucrul cu energiile este să rămâi relaxat fizic, pentru a bloca orice interferență din mediul extern, și de a te concentra în mod activ asupra mutării bioenergiei prin aplicarea unei voințe de fier.
Absorbția energiilor:
Este recomandat să faceți acest exercițiu într-un loc unde știți că sunt energii pozitive, un exemplu foarte bun ar fi natura, deoarece energiile naturii nu poartă cu ele informații (gânduri sau sentimente).
Cum fac asta?
Relaxați-vă așa cum o faceți de obicei, respirați normal, încercați să deveniți conștienți de energiile mediului din jurul vostru, folosindu-vă voința și concentrarea. Încercați să simțiți cât sunt ele de pozitive. Acum îndreptați-vă atenția spre absorbirea acestor energii prin intermediul chakrelor. Un alt mod de a absorbi energiile pozitive este prin intermediul imaginației. Așezați-vă în pat, pe spate (ar fi indicat ca picioarele să fie despărțite iar brațele să fie la o distanță de cel puțin 5 centimetri față de trunchi), închideți ochii. Așteptați senzația de plutire, iar apoi imaginați-vă cum o lumină albă se infiltrează în corpul vostru fizic, începând de la călcâi, ajungând treptat la abdomen, iar în cele din urmă, deasupra capului. Este foarte important să rămâneți concentrat pe lucrurile pe care le simțiți, fără a fi preocupat de problemele vieții cotidiene, fără a crea scenarii în minte.
Cum o percep?
Senzațiile comune includ o schimbare de temperatură, "frisoane" energetice care vă traversează corpul parțial sau integral sau senzația unei furnicături. Unii oameni ar putea trăi clarviziunea (adică percepții ale dimensiunii extrafizice).
Beneficii:
Motivul principal pentru a absorbi energia este de a vă aproviziona rezervele de energie și de a vă învigora câmpul energetic, dacă vă simțiți epuizați sau secați energetic. Simptome: oboseala, letargia, lipsa de motivare și senzația de greutate.
Donarea (transmiterea) conștientă a energiilor:
Înainte de a vă exterioriza energiile, verificați-vă gândurile și sentimentele. Dacă sunteți preocupați sau nu sunteți într-o stare bună, așteptați până când gândurile voastre vor fi echilibrate și sentimentele vor fi pozitive, astfel încât să adăugați energie pozitivă mediului înconjurător în care vă aflați.
Cum fac asta?
Relaxați-vă și concentrați-vă atenția asupra a ceea ce urmează să faceți. Din moment de mâinile noastre sunt foarte către simțuri și suntem obișnuiți să "facem" lucruri cu mâinile, de obicei e mai ușor să percepem energia mișcându-se prin ele. Așadar, gândiți-vă că acumulați energie în mâini și apoi folosiți-vă voința pentru a realiza acest lucru. Când simțiți energia, concentrați-vă spre a o elibera prin chakrele din palmele voastre. E mai ușor să miști un volum mai mare de energie, exteriorizându-l în pulsații sau valuri regulate, decât într-un flux continuu. După ce veți putea controla acest lucru, exersați exteriorizarea energiei prin întregul vostru corp, prin toate chakrele simultan.
Ce simt?
Senzațiile sunte aceleași pe care le avem în momentul în care absorbim energie.
Beneficii:
Când exteriorizăm energie infuzată cu gânduri și sentimente pozitive, îndeplinim un fel de curățare energetică ce îmbunătățește calitatea energetică a mediului din jurul nostru.
Starea vibrațională:
Definiție: „Condiția dinamizării maxime și simultane a chakrelor, grăbită de mobilizarea conștientă a energiilor cuiva în susul și în josul corpului" (Trivellato și Gustus, 2003). Ar putea avea loc de asemenea și în mod spontan.
Cum fac asta?
Fiți relaxați, concentrați-vă pe acumularea și simțirea energiilor în zona capului. Apoi treptat, deplasați energia în jos prin miezul intern al corpului vostru, către picioare. Dacă nu puteți să simțiți energia într-o anumită zonă, atunci în acest loc există un blocaj energetic. Mențineți energia în mișcare, înapoi către cap, și apoi din nou spre picioare. Treptat, creșteți atât intensitatea, cât și viteza fluxului de energie, mișcându-l tot mai repede prin corpul vostru, până când ajungeți să "pierdeți" fluxul de energie și ajungeți în starea vibrațională.
Ce simt?
E ca și cum un val interminent, pocnitor și pulsatil de scântei incandescente îți inundă capul. De acolo pare să îți traverseve corpul, făcându-l rigid și imobil (Robert Monroe, Călătorii în afara corpului).
Beneficii:
Când instalăm starea vibrațională, stabilim un scut energetic în jurul nostru care împiedică pe oricine să se cupleze cu noi la nivelul aurei ( fuzionare energetică).
Indicii pentru stăpânirea bioenergiei tale:
Cel mai important factor în atingerea controlului asupra propriilor energii este puterea voinței. Ideal ar fi să țintiți către a putea lucra cu energiile în orice condiții și în orice circumstanțe (interne sau externe) și să nu depindeți de a fi singuri, a putea să vă întindeți și să vă relaxați sau să îndepliniți oricare alt ritual de prisos, deoarece nici intrușii fizici, nici cei extrafizici nu vor aștepta până când veți avea condițiile ideale pentru a vă putea apăra, înainte de a vă domina. Multe mii de oameni beneficiază de pe urma controlării propriilor lor bioenergii. Mulți dintre ei și-au dezvoltat parapercepțiile până în punctul în care știu ce se petrece în jurul lor la nivel nonfizic (respectiv cine se află acolo și unde mai exact) și sunt capabili să-și păstreze echilibrul indiferent de asta. Drept rezultat, ei trăiesc cu o mai mare încredere în sine și seninătate, simțindu-se în siguranță la gândul că acest control asupra propriei lor vieți se află în mâinile lor, și contactului cu ajutorii avansați, extrafizici.
CITEȘTI
Trecând de bariera corpului fizic
SpiritualitéGhid practic pentru experimentarea condiției umane în afara corpului fizic.