Un alt factor care influențează semnificativ natura perioadelor noastre intermitente, precum și viețile fizice, este holokarma (din grecescul „holos" care înseamnă întreg) care încorporează egokarma, karma de grup și polykarma. De-a lungul timpului, înțelesul cuvântului „karma" a evoluat pentru a încorpora efectele sau consecințele acțiunilor cuiva. Conform religiei, karma este catalizatorul care pune în mișcare ciclul multiexistențial, însemnând că tocmai comportamentul moral al unei persoane într-o viață va determina circumstanțele viitorului său. După cum o înțelegem noi, karma este legea cauzei și a efectului, sau a acțiunii și a reacțiunii. Fiecare conștiință, de la o amoebă unicelulară, până la cel mai avansat ajutor extrafizic, se află în proces de evoluție și fiecare dintre noi evoluează. Nu toate dezastrele, crimele și în general experiențele neplăcute sunt cauzate de karma. Acestea pot fi înscenate și de către un ajutor, pentru a ne oferi ocazia de a ne însuși o lecție valoroasă, de care vom avea nevoie într-o viață viitoare. Reținând faptul că suntem cu toții conștiințe multidimensionale, consecințele karmice ale acțiunilor, deciziilor, alegerilor, gândurilor, eticii și intențiilor noastre câteodată nu sunt evidente în această viață, ci se împlinesc doar în vieți fizice viitoare sau în perioade intermitente și determină într-un anumit grad locul și cantitatea de timp petrecut în fiecare dimensiune, compania care ne însoțește atât fizic, cât și extrafizic și gradul de libertate pe care îl resimțim, printre alte lucruri. Cum funcționează efectiv toate astea devine mai limpede atunci când înțelegem cele trei tipuri de karma care conturează karma noastră proprie.
Egokarma
Este un raport karmic personal în care acțiunile și inacțiunile noastre au consecințe doar pentru noi. De exemplu, dacă facem eforturi pentru a evolua, pentru a ne depăși defectele și a ne întări și exersa trăsăturile pozitive, nu vom suferi de aceeași limitare personală în următoarea viață. Acesta fiind de fapt rezultatul karmic al acțiunilor noastre.
Karma de grup
Este un raport karmic pe care îl avem cu oamenii care ne sunt cei mai apropiați, cu oamenii pe care îi cunoaștem sau i-am cunoscut mai intim în această viață sau în cele anterioare, dintre care unii sunt în prezent în stare extrafizică. Karma de grup este inevitabilă în timpul existenței noastre pe pământ, fiindcă ființele umane depind unele de altele pentru a supraviețui, mai ales până la vârsta de cinci ani. Pe scurt, grupul nostru karmic este compus din conștiințele care sunt, sau care au fost în viețile anterioare, membrii ai familiei noastre imediate sau extinse, prietenii noștri apropiați, iubiții, colegii, profesorii, studenții, vecinii și alții cu care lucrăm asupra dezvoltării noastre personale. Datorită raportului natural, afecțiunii mutuale, afinităților energetice și trecutului împărtășit cu cei din grupul nostru, legăturile pe care le avem devin mai puternice și mai stabile pe parcursul multor vieți, creând în schimb unele sincronicități și crescând șansele noastre de la reîntâlni acești oameni în viețile viitoare. Însă nu reîntâlnim pe toată lumea din grupul nostru în fiecare dintre vieți. Pe unii s-ar putea să-i reîntâlnim o dată la un mileniu. Puterea conexiunilor pe care le avem cu anumiți indivizi diferiți din grupul nostru variază. Poate cu mii de ani în urmă, o anumită persoană a fost membru al familiei noastre, de-a lungul unei serii de zece sau mai multe vieți succesive. Așadar, am fost foarte legați de acea persoană atunci, dar dacă nu am mai întâlnit-o de trei sute de ani, nici în timpul vieților fizice, nici în perioadele intermitente, vom avea legături mai puternice cu indivizi cu care am împărtășit mai multe vieți, mai recent.
CITEȘTI
Trecând de bariera corpului fizic
SpiritüelGhid practic pentru experimentarea condiției umane în afara corpului fizic.