Infernul lui Gabriel - Sylvain Reynard

Capitolul 6

În dimineața următoare, majoritatea hainelor Juliei erau deja împaturite în două valize mari. Nefiind dispusă să-și recunoască înfrangerea, față de ea însăși (sau față de sticla de tequila), hotârî să nu strângă chiar tot, așa că se trezi trosnind din degete, agitată, în căutarea unei activități care să-i distragă atenția. Astfel sfârși prin a face singurul lucru pe care l-ar face orice masterand sau doctorand predispus la procrastinare, care se respecta, într-o situație ca asta, în afară de a bea și a chefui cu alți masteranzi și doctoranzi care pierd vremea — Și-a făcut curățenie în casă.

Nu i-a luat prea mult. Dar, când a terminat, peste tot era ordine perfecta, curățenie desavârșită și un parfum discret de lămâie. Julia se simți foarte mandră de munca ei și își adună lucrurile în rucsac cu capul sus.

Între timp, profesorul Emerson bătea nervos holurile facultații, dându-le amețeli studenților și colegilor. Era prost dispus și nimeni n-avea curajul să-l calce pe coadă.

În momentul ăsta era oricum prost dispus, dar irascibilitatea sa fusese exacerbata de stres și de nopțile nedormite. Fusese osândit de zeii de la Air Canada și în avionul dinspre Philadelphia fusese asezat lângă un tata cu un copil de doi ani. Copilul începuse să orăcăie și făcuse pe el (și pe profesorul Emerson), în timp ce tatal dormea neîntors. In avionul cufundat în penumbră, profesorul reflectase asupra justeții sterilizării obligatorii pentru parinții care dau dovadă de neglijență, în timp ce-și curața pantalonii Armani de urme de urină.

Julia ajunse fară întârziere la întâlnirea ei cu profesorul Emerson și fu încantata să descopere ușa de la biroul lui închisă. Încântarea îi pieri rapid când realiză că profesorul era în birou fi se rățoia la Paul.

Când Paul ieși din birou zece minute mai tarziu, la fel de impunător la înălțimea lui de un metru nouazeci, dar vădit tulburat, Julia își întoarse involuntar privirea spre ieșirea de incendiu. Ar fi trebuit să coboare doar cinci trepte și apoi ar fi putut sa fugă pe ușa batantă. Parea o idee tentanta.

Paul îi întâlni privirea și clătină din cap, schițând pe muțește câteva înjurături colorate la adresa profesorului, înainte de a o întreba zâmbind:

— Ți-ar plăcea să bem o cafea împreuna la un moment dat?

Julia se uita surprinsa la el. Deja nu era in apele ei din cauza întâlnirii pe care urma s-o aibă, așa ca, fără a sta prea mult pe gânduri, acceptă invitația.

El îi zâmbi, aplecându-se spre ea.

— Ar fi mai ușor dacă aș avea numarul tău de telefon.

Ea se înroși și scoase repede o hârtie, asigurându-se ca nu mai era nimic altceva scris pe ea, și apoi își notă grăbită numărul de
telefon.

Paul luă hârtia, se uita la ea și o bătu pe braț.

— Fă-l praf, Iepuraș!

Julia nu apucă să-l întrebe de ce-și închipuia că i se spunea sau ar fi trebuit sa i se spună „Iepuraș“, pentru ca se auzi chemată de o voce
atrăgătoare, dar iritantă.

— Acum, domnișoară Mitchell!

Intră în birou și rămase, șovăind, lânga ușă.

Profesorul Emerson avea un aer obosit. Avea cearcăne vineții și era foarte palid, ceea ce-l făcea să pară și mai supt la față. În timp ce
studia cu atenție un dosar, scoase involuntar limba și-și linse încet buza inferioară. Julia rămase uitându-se fix la el, fascinată de gura lui senzuală.

Dupa un moment, reuși, cu un efort supraomenesc, să-și desprindă privirea de la buzele lui, îndreptând-o spre ochelarii pe care-i purta. Nu-i mai văzuse până atunci; poate că-i purta doar când avea ochii obosiți. Dar, de data asta, ochii lui de safir erau ascunși parțial de o
pereche de ochelari Prada cu rame negre, care contrastau cu parul lui de un castaniu-închis și albastrul ochilor, astfel că îți atrăgeau inevitabil privirea. Realiză pe dată că era nu numai cel mai atrăgător prof pe care-l întâlnise vreodată, ci și cel mai preocupat de imaginea sa. Ar fi putut să apară într-o campanie publicitara la Prada, lucru pe care nu-l mai făcuse niciun profesor universitar vreodată. (Pentru că trebuie remarcat că profesorii universitari nu sunt recunoscuți pentru stilul lor vestimentar.)
ÎI cunoștea îndeajuns de bine pentru a ști că e o fire imprevizibilă. Îl cunoștea îndeajuns de bine pentru a ști că, cel puțin în ultimul timp, era obsedat de politețe și etichetă. Știa că, probabil, n-ar fi fost nicio problemă dacă se așeza într-unul din fotoliile lui comode de piele fără a fi poftită s-o facă, mai ales dacă o ținea minte. Dar, având în vedere felul în care i se adresase, rămase în picioare.