Din perspectiva Aliciei
Au trecut două ore de când încă doarme. Nenorocitul de doctor a spus 10 minute. Încep să mă enervez și nu știu ce le fac. Cred că îi omor azi. Îmi bate inima atât de tare de când s-a trezit. Nu mă pot calma nici măcar pentru o secundă. Mara e pe hol, așteaptă. M-a lăsat pe mine să stau cu ea acum pentru că a cedat. Și după doi ani în care Kath a fost în comă... cred că cedez și eu. Dau din picior încontinuu și simt că nu mai am stare. De ce îl striga pe Harry? Nu pot să nu mă gândesc... Katherine nu are nicio legătură cu Harry, decât că îi place de el din clasa a cincea, dar și el cred că simte ceva pentru ea.
A fost și el aici, dar a plecat mai devreme. Și e normal să vină dacă totul s-a întâmplat din cauza lui. I-am promis că îl omor dacă nu se trezește Katherine. I-am promis. Dar știu că a venit din milă, la fel ca ceilalți colegi ai noștri. Tuturor le e milă de Kath. Să fie ai dracu toți! Nu are nevoie de mila lor!
- S-a trezit? mă trezește Mara la realitate când deschide ușa salonului.
- Nu... a zis zece minute! îi răspund plină de draci.
- Deja îmi fac griji. își pune o mână în cap și îi prinde mâna lui Kath. Du-te acasă, rămân eu cu ea! îmi spune și mă uit strâmb la ea.
- Abia am venit azi dimineață. Du-te tu acasă! Uite ce față ai, zici că ești Morticia! îi spun și o văd zâmbind. Știam că o să râdă. Sau cel puțin să încerce.
- Alicia, ești fenomenală! Dacă nu erai tu, eram moartă demult...
- Haide, fugi! Te sun eu dacă se întâmplă ceva, promit!
- Mai stau puțin. Mă duc să-l întreb pe umflatul ăla de ce nu se trezește. își dă ochii peste cap și râd. O să-l bată. Mara pleacă și rămân singură cu Kath.
- Auzi, fată? Tare curioasă sunt de ce l-ai strigat pe Harry... adică, nu ai strigat-o pe mă-ta, nu m-ai strigat pe mine, nu ai strigat pe nimeni altcineva. Dar Harry? Pe bune? vorbesc cu ea pentru că așa fac de doi ani. Îmi e dor de ea atât de mult. Mă așez lângă ea și îmi lipesc obrazul de al ei. Sunt terminată.
Din perspectiva lui Katherine
Simt ceva cald pe obrazul meu. Simt o mână cum o prinde pe a mea. O strâng cât pot de tare și deschid ochii.
- Kath? aud vocea Aliciei și o văd lângă mine în pat.
- Alicia? întreb foarte încet pentru că nu pot mai tare.
- O, Doamne! O, Doamne! Vin acum, iubire! strigă și pleacă de lângă mine.
Am un gol imens în stomac. Nu îmi simt picioarele deloc. Îmi pun mâinile pe față și pipăi un tub care îmi e pus la nas. Ce dracu s-a întâmplat? Intră foarte mulți oameni în camera asta. Un bătrânel grăsan îmi verifică pulsul, ochii, gura, picioarele pe care acum le simt și pot să le mișc, brațele, totul.
- Ești bine, Kath. îmi spune doctorul grăsan.
- Îmi puteți spune cum am ajuns aici? Cine sunteți? Unde îmi este soțul? Fiica mea, Ivy? Doamne, Ivy! îl întreb și îmi face semn să mă calmez.
- Katherine... se așază grăsanul lângă mine și îmi prinde mâna. Ai suferit un accident grav. Ai trecut prin multe operații.
- Când? îl întreb plină de nervi pentru că nu e adevărat.
- Acum doi ani... Poate intra Alicia ca să îți povestească totul, dar să nu te obosești prea tare. Ai auzit? îmi spune și dau din cap că am auzit. Ești în regulă acum. Poți mânca, poți merge, dacă vrei. Poți face orice, dar cu foarte mare atenție.
